Cine stie cat mai multe detalii -legenda, istorie- despre femeile in alb? dau funda pentru cele mai multe informatii!
ps. scuze de categorie

Legenda vorbeşte despre o tânără femeie frumoasă îmbrăcată în alb care aşteaptă noaptea la marginea drumului. Se spune că aceasta apare numai în prezenţa bărbaţilor infideli. Aceştia o iau în maşină, după care dispar pentru totdeauna.

Femeia în Alb este o fantomă. Se spune că aceasta a luat naştere în momentul în care a aflat că soţul o înşeală, iar într-un moment de nebunie temporară şi-a ucis copiii. Când a realizat ce a făcut, copleşită de durere, s-a sinucis. Spiritul ei a devenit astfel blestemat şi acum nu se poate odihni, bântuind pe pământ ca un spirit răzbunător pentru totdeauna.

Există mai multe legende despre Femeia în Alb în întreaga lume:

Femeia în Alb – O legendă germană

Se spune că în oraşul Bamberg din sudul Germaniei un turist s-a apropiat de o femeie şi a întrebat-o dacă în acel oraş sunt fantome. Femeia i-a răspuns: „Trăiesc aici de 500 de ani şi nu am văzut niciuna până acum".

Legenda Femeii în Alb este legată de vechea fortăreaţă Kulmbach de deasupra oraşului cunoscută şi ca Plassenburg. Conform tradiţiei, Femeia în Alb a fost o femeie numită Kunigunde von Orlamonde al cărui soţ este urmaşul celor care au construit castelul. După moartea lui, aceasta a vrut să se mărite cu un oarecare Albrecht von Hohenzollern, care, de asemenea, vroia să se căsătorească cu ea cu condiţia ca să nu mai existe „patru ochi între noi". Se presupune că expresia lui codificată făcea referire la părinţii lui, dar Kunigunde a crezut că acesta se referă la cei doi copii ai ei. Aşadar şi-a omorât copiii folosind un ac cu care le-a străpuns ţeasta aşa încât moartea lor să pară a avea cauze naturale.

Ulterior, urmărită de propria conştiinţă, Kunigunde s-a dus la Roma unde Papa i-a promis iertarea dacă aceasta îşi dedica viaţa muncii monarhale. În acest scop, ea a mers în genunchi de la Plassenberg până la valea Berneck pentru a întemeia o mănăstire numită „Coroana Cerului", dar a murit în jurul vârstei de 30 de ani. De atunci ea bântuie toate castelele dinastiei Hohenzollern – apărând chiar şi simultan în mai multe castele ale familiei! – şi aduce ghinion sau prevesteşte o nenorocire.

De fapt, chiar a existat o persoană istorică cu numele de Kunigunde care a locuit în Plassenburg. În 1321 Contesa Kunigunde era căsătorită cu Contele Otto von Orlamonde – Plassenburg. La doi ani după moartea lui (ce a avut loc în jurul anului 1341), ea s-a călugărit la o mănăstire numită „Tronul Cerului" şi nu „Coroana Cerului", pe care a întemeiat-o mai înainte. Ea a murit acolo în 1385 – nu în jurul vârstei de 30 de ani cum susţine legenda, ci în jurul vârstei de 70 de ani. De asemenea, mariajul ei cu Contele Otto nu a avut urmaşi. Aşadar copiii nu puteau fi motivul pentru care Albrecht nu vroia să se căsătorească cu ea. Se spune că adevăratul motiv era faptul că aceasta pierduse averea şi din acest motiv a fost mai apoi trimisă la mănăstire.

Femeia în Alb din Fonte’ River

În perioada anilor 1600, în liniştitul orăşel Mania de pe insula Guam, au trăit doi tineri recent căsătoriţi. Înainte de căsătorie, soţul, un ofiţer spaniol, era romantic, elegant şi politicos. Dar curând după luna de miere a devenit crud şi abuziv. În fiecare seară, soţul cerea apă proaspătă de izvor de munte alături de mâncarea sa, iar pentru asta o trimitea pe soţia lui la pârâul din vale să aducă apă. După un timp, femeia a început să se bucure de plimbările sale singuratice, şi în cele din urmă acesta a devenit un ritual pe care îl aştepta cu nerăbdare.

Momentele preferate de ea erau nopţile cu lună plină, când reflecţia lunii lucea de-alungul pârâului ca şi cum stelele ar dansa, iar vântul şuiera prin frunziş.

Curând, soţul a observat că femeia întârzia tot mai mult şi a devenit furios. Aşa că într-o noapte furtunoasă cu lună noua, în ziua primei lor aniversări, a trimis-o după apă în noaptea rece şi udă. Fără o luna plină care să-i ghideze calea şi cu un vânt puternic care îi îngreuna mersul, femeia nu a putut vedea că micul pârâu s-a transformat într-o viitură furioasă. Când faleza noroioasă a alunecat de sub ea făcând-o să alunece şi să cadă în apa turbulentă, strigătele sale de ajutor au rămas fără răspuns, iar ea s-a înecat în râu.

Astăzi se spune că dacă cineva trece podul Maina pe timp de lună nouă şi priveşte în întunericul nopţii, poate vedea fantoma unei femei îmbrăcată într-o rochie lungă albă, asemănătoare cu o rochie de mireasă, cu părul argintiu precum luna şi ochii roşii, stând pe malul râului. Aceasta se întâmplă cel mai adesea când se apropie de oraş furtuni periculoase. Locuitorii de azi ai oaşului Guam numesc această fantomă „Femeia în alb" care prevesteşte un pericol iminent.

Reprezentările Femeii în Alb din Mania au evoluat până la o formă jumătate femeie jumătate creatură înfiorătoare. Ea îşi poate schimba forma fie în femeie, fie într-un animal. Corpul îi este acoperit cu păr în totalitate. Femeia în Alb poate fi văzută numai între amurg şi întuneric. Ea apare la o oră după apus şi dispare brusc când răsare luna. Poate fi văzută în trei locuri bine-cunoscute din Guam: în Locul celor doi îndrăgostiţi (The Two Lover’s Point), la Harmon Heights şi pe râul Fonte’ (Fonte’ River), care curge de la Mania până la Golful Adelup. Se spune că are o antipatie faţă de femei şi copii. Dacă Femeia în Alb te atinge, în locul în care te-a atins îţi lasă o pată roşie. Uneori, scoate sunete înfiorătoare şi stridente. Femeia în Alb din Guam se teme de un singur lucru, şi anume Sfânta Cruce.

Podul Lydiei sau Fantoma Autostopistă

Mai există o legendă a unei Femei în Alb în zona oraşului Jamestown din centrul Carolinei de Nord. În acest caz numele femeii este Lydia. Se presupune că a murit în 1923, iar de atunci face autostopul pe ruta 70 la est de Jamestown şi lângă High Point. Atunci când este luată în maşină de către bărbaţi ea îi roagă să o ducă la casa ei din High Point. Ea le dă inducaţii cum să ajungă şi îi povesteşte şoferului cum a avut o ceartă cu prietenul ei când erau la un bal. Odată ajunşi la destinaţie, Lydia dispare.

În unele cazuri şoferii care au luat-o pe Lydia în maşină sună la uşa casei „ei" şi povestesc ce s-a întâmplat celor care deschid. Atunci li se spune că acolo a locuit odată o femeie pe nume Lydia şi că a fost omorâtă în timp ce se întorcea acasă de la un bal. De atunci ea încearcă să se întoarcă acasă dar niciodată nu ajunge la destinaţie.

În majoritatea versiunilor persoana care răspunde la uşă este mama Lydiei. În multe dintre aceste versiuni ea îi arată şoferului o poză cu fiica ei pentru a verifica dacă persoana despre care vorbeşte şoferul este Lydia, apoi îi spune acestuia povestea fetei.

Prima mărturie de acest gen a avut loc în 1924. Povestea a persistat până în ziua de azi. Poate din cauză că într-adevăr a existat o Lydia, care a murit în 1923 în drumul spre casă. Poate pentru că povestea este spusă atât de bine şi uşor şi de fiecare dată dă fiori celor ce o aud. Poate pentru că Lydia este într-adevăr încă acolo aşteptând acea maşină care să o ducă în sfâşit acasă… poate atunci, când ultima dorinţă i se va îndeplini, va putea merge mai departe.

Femeia care plânge (La Llorona) – O altă legendă a „Femeii în Alb"

Femeia care plânge era odată o tânără femeie săracă îndrăgostită de un aristocrat bogat. Împreună au avut trei copii. Femeia dorea să se căsătorescă cu bărbatul iubit, însă acesta a refuzat o asemenea idee spunându-i că acest lucru ar fi fost posibil dacă ea nu i-ar fi născut pe cei trei copii în afara căsătoriei, lucru pe care el îl considera dezonorant. Dar femeia vroia cu orice preţ să devină soţia aristocratului, aşa că şi-a înecat copiii pentru a-i dovedi dragostea faţă de el. Dar bărbatul a continuat să refuze căsătoria dintre ei doi şi curând s-a căsătorit cu o altă femeie. Îndurerată, femeia se plimba de-a lungul râului. Plângându-şi copiii şi chemându-i, într-un final s-a înecat. Astfel spiritul ei a devenit blestemat şi condamnat să bântuie de-alungul râului, plângând şi căutându-şi copiii la nesfârşit. Se spune că atunci când cineva o vede pe Femeia care plânge cineva va muri. Fantoma ei apare ca o femeie îmbrăcată în alb, cu părul lung şi negru.

Există o poveste despre doi tineri bărbaţi care au văzut-o într-o noapte pe Femeia care plânge. Speriaţi că zvonurile ar putea fi adevărate, au plecat de acolo grăbiţi, dar nimic rău nu li s-a întâmplat în acea noapte. Dimineaţa următoare, au crezut că totul a fost imaginaţia lor, aşa că au plecat spre casă. Dar când au trecut pe lângă locul în care au văzut-o pe Femeia care plânge maşina lor a scăpat de sub control şi s-au lovit de un copac. Amândoi au murit pe loc.

Femeia în Alb din Duran

În jurul anilor 1800, o femeie împreună cu fiica ei trăiau în locul în care Parcul Durand Eastman (Durand Eastman Park) – parte din Irondequoit şi Rochester – există acum. Într-o zi, fata dispare. Convinsă că fiica ei a fost răpită şi omorâtă de un fermier local, mama sa a străbătut tărâmurile mlăştinoase zi de zi, sperând să-şi găsească fiica. A luat cu ea şi doi câini ciobăneşti germani să o ajute în căutare, dar nu a găsit nicio urmă a fiicei ei. În cele din urmă, în disperarea ei, femeia s-a sinucis aruncându-se de pe o stâncă în lacul Ontario. Chinuiţi de dorul pentru stăpâna lor, curând câinii i s-au alăturat în mormânt.

După moartea ei, spiritul mamei s-a întors ca o Femeie în Alb pentru a-şi continua căutarea. Oamenii spun că în nopţile ceţoase Femeia în Alb se înalţă din micul lac Durand alăturat lacului Ontario. Ea este însoţită de câinii ei şi împreună bântuie prin parcul Durand Eastman, căutându-şi mereu fiica pierdută.

Femeia în Alb nu este un spirit prietenos. Ea antipatizează bărbaţii şi mereu se răzbună în numele fiicei ei pe cei care vizitează parcul. Au existat relatări despre Femeia în Alb urmărind bărbaţi în lac, zdruncinându-le maşinile, şi transformându-le vieţile într-un calvar până când aceştia părăsesc parcul. Ea nu a acţionat niciodată şi asupra femeilor ce îi însoţesc pe aceşti bărbaţi.