Aceasta nu prea este o intrebare, ci o amintire pentru pisicuta mea kitty care a murit( o puteti vedea in poza de la profil). In clasa a sasea bunica mea a fost de acord sa am o pisicuta( eu stau la bloc cu bunicii) asa ca am vorbit cu diriginta mea care avea multi pisoiasi si intr-una din zilele de scoala vine un coleg la mine si imi spune " Adelina diriga ti-a adus pisica". Cand m-am dus la diriga in jurul ei se adunasera o gramada de copii, coridorul era plin...ma strecor printre ei si vad in bratele dirigintei un ghemotoc mic care ne privea pe toti cu o frica imensa. O iau in brate ma invoiesc de la ora si o duc acasa. Dupa ore am avut timp sa ne cunoastem mai bine. Aproape o saptamana a mers prin casa cu frica la fiecare pas, dar eu am fost langa ea si incet incet ne-am imprietenit. Ea devenise un membru al familiei foarte important pentru mine.cand stateam la calculator ea era mereu langa mine. ii placea sa stea pe birou cand eram eu acolo, si seara dormea cu mine in pat. Era visatoare, seara pana ne bagam in pat statea si prive pe geam, mereu ma intrebam la ce se gandeste.
In vacanta din clasa a opta bunicamea nu a renuntat pana nu am dus-o la tara. Eu nu am fost de acord pentru avem 2 caini, amandoi ciobanesc german si omoara tot ce prind si stiu ca nu este al nostru, gainile si pisica noastra de acolo erau singurele vietati( in afara de noi) care miscau in curte. Neavand ce mai zice am cedat cu toate aburelile pe care mi le-a bagat. Totul mergea bine, Kitty incepuse sa iasa si afara isi facuse si gagic. El o astepta la scara de la intrare in casa in fiecare seara si se plimbau( putea sa intre gagicu ei in curte pentru ca, cainii erau in alta curte). Cu vreo 2-3 saptamani inainte sa inceapa scoala am plecat de la tara... Dar tati(parintii mei stau la tara) inca nu o aratase pe Kitty cainilor pentru ca nu statea, decat eu puteam pune mana pe ea. Asa ca saptamana asta cand m-am trezit l-am auzit pe tati cand spunea ca a murit.Caini au prinso si de aici va dati seama ce s-a intamplat.
Ma gandesc ce o fi fost in sufletul ei in momentul ala, cat a suferit in acele minute. Ma simt vinovata ca am permis sa o ramana acolo.
Oare e vina mea? V-am scris voua aceasta povestioara pentru ca nu aveam cui sa spun toate astea. Bunicamea e cam isterica si nu pot sa-i spun nimic, mai am decat o prietena buna care imi este alaturi dar nu pot sa vb prea mult pentru ca as incepe sa plang pe afara si ar fi jenant sa vezi o fata de 14 ani plangand pe strada.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook