Bună. Am niște serioase și grave și nu știu ce să fac. Până la 18 ani am avut o viață foarte urâtă, am stat la părinți că nu am avut unde mă duce, era să rămân pe străzi pe baza lor. Eu îs șubredă rău cu sănătatea, corpul mă lasă, sunt foarte slăbită, picioarele, mâinile imi tremură, când merg mă sprijin cam de tot ce găsesc ca să nu cad jos din picioare. Cu treaba și munca îs praf, sunt foarte înceată și nu reușesc deloc să fac față nici pe ceva ușor. Am încercat să mă angajez prima dată la o florărie, acolo mi-au zis că nu vor oameni cu probleme că nu stau ei să răspundă pentru mine, am mai incercat și la aranjat de marfă, după ce m au pus sa trag de 4-5 ori de liza cu marfă am căzut jos pur și simplu, m au lasat toate puterile, eram ca o legumă, m-am făcut si acolo de râs. M am dus si la curatenie undeva sa ma angajez, nici acolo nu am facut deloc față ca trebuia sa fiu mai rapidă și eu ramaneam in urmă cu toată treaba. La părinți nu le-a păsat deloc in ce hal îs și pana și cu școala m-am chinuit, ma trezeam dimineața mi era rău, nu ma puteam ține mai deloc pe picioare, amețeam, nu puteam sa sta deloc in picioare numai jos puteam. Ei le ziceau la toti oamenii ca eu is bine, sănătoasă, nimeni nu ma credea cand ziceam ca mi era rău și mă lăsa corpul si eram moale. Am avut scandaluri, bătăi, eram amenințată ca voi fi zburată din casă. Pe langa problemele cu corpul de le am de cand mă știu, am avut probleme si cu scrisul, cititul, calcule de clase mici de copii 1-4. Am avut întârziere mintală de mică, dar toti au insistat ca eu sa fac școala normală de la care am rămas cu lipsuri foarte multe. Știu cele de bază sa scriu, sa număr, sa citesc, dar tot ma chinuiesc sa înțeleg si sa învăț cum trebuie. Is foarte înceată si cu mintea, si cu corpul față de alții de vârsta mea. Eu am 20 de ani acum, din cauza la cum am trăit am plecat cu un bărbat mai în vârstă decât mine doar ca sa nu rămân pe străzi si sa nu mai stau cu frica că voi fi bătută si chinuită acolo ca un animal. Am gradul 2 de handicap de la 18 ani dar si dosarul de handicap imi va fi tăiat peste cateva luni. Stau si cu socrii in casa si doar ei sunt proprietari pe casa, nu am acte de cununie nimic cu barbatul cu care stau că nu vrea și mi e frică sa nu fiu zburată și de aici de socrii că nu le convine deloc de mine si eu nu am niciun drept si nicio putere, iar el nu mă ajută cu nimic. Mi e greu cu întreținutul, cu mancare cu cheltuieli, nu am copii, dar nu știu ce sa mai fac cu mine. Ce pot sa fac? Ca sunt prinsă cu toate si nici nu știu pe ce altceva să pot să lucrez ca sa ma intretin sau sa mi ajungă cât sa imi iau o chirie. Ma chinuiesc rău de tot cu corpul si ma chinuiesc și pe picioare să stau cât să nu cad jos. Inapoi daca merg voi fi din nou chinuită de părinți cu scandaluri, bătăi, și iar să stau moartă de foame, amenințată si chiar zburata afara la fel de rudele parintilor mei care au drept la casa și nu am pe nimeni acolo care sa ma inteleaga, lor nu le pasa. Eu nu am nimic pe numele meu niciunde, niciun drept sau vreun act. Ma chinuiesc rau de tot. Ce sa fac? Vă rog.????
Ordonare:
După relevanţă
Buna,si eu adhd si dilexie, anexitate, depresie si te inteleg perfect pentru ca si eu am probleme de genu, si eu am incercat sa imi gasesc de lucru de la 18 ani dar ma refuzau din cauza lipsei de atentie, am lucrat online pe internet iar apoi la 25 de ani am inceput ca technician it asta dupa ce am facut un curs echivalent cu facultatea de automatica si calculatoare, sa vezi drama am plecat in Germania facand o datorie de 1000 de euro, unde am gasit nu ma pricepeam dar nimeni nu te intelege, asta e marea problema ca nimeni nu te intelege nu e vorba de plans, dar eu mi-am pus toate sperantele in asta, am venit in tara cu datorii de 1000 de euro, si tu duci o viata grea, eu fac cat sa traiesc, mie si frica sa incerc, vezi de locuri de munca pentru dizabilitati, nu au voie sa numai iti dea acel ajutor
RăspundeStau la sat si foarte departe de oraș, intr-un sat sărac, uitat de lume, orasul la Aproape 70 de kilometri. Nu e nimic la mine n am niciun drept si niciun act care sa ma ajute, nu beau, nu fumez, si nici cei de la comisia de handicap nu vor sa ma ajute deloc. Eu abia stau pe picioare, mi e foarte greu si sa merg, nu stiu de la ce mi se trage ca asa sunt de mic copil. Zilnic mi e rau si plang ca ma vad ca sunt in ultimul hal si tocmai parintii mei isi bat joc de mine in ultimul hal.lumea tot lor le tine parte, dar in halul in care sunt eu de la o varsta asa mică, tot eu sunt aia putoare și leneșă cand ma chinuiesc de mor. Nu stiu pe ce pot lucra in halul ăsta când și la aranjat de marfă eu le am căzut jos din picioare in față. Am leșinat in fața lor tragand de liza cu marfă
Răspunde Nu am deloc posibilitati aici unde stau si nu stiu de unde atatia bani pentru un drum asa lung?
Ai si tu handicap, dar te ține corpul sa mai faci câte ceva, pe mine nu ma tine deloc
De cât ai nevoie? Ai statie de tren?
Poate răspunsul meu o să te facă să zâmbești, dar...
Du-te la biserica din satul tău și discută sincer și deschis cu preotul.
Dacă e unul cu har te poate ajuta.
Eu am nevoie sa pot sa mă întrețin. In halul in care sunt nici pe picioare nu ma pot tine ca lumea si daca ajung pe drumuri e rău. Eu sunt așa de mic copil, ce fac in halul ăsta sa ma intretin?
Am fost și știe de mine, nu m-a sfătuit decât sa incerc sa fiu bine si sa nu ma stresez ca nu e bine. Altceva nu are ce sa mi facă. Eu nu ma stresez, dar cum sa ma descurc in halul ăsta cu mine cand eu sunt așa de ani buni? Eu nu am nimic pe numele meu, nici măcar un act care sa ma ajute, pot fi dată afară oricând
Dacă eu nici la aranjat de marfă nu le am făcut față, dupa 4-5 ori ce am tras de liza cu marfă am căzut jos fix in fața lor, m au lăsat picioarele ce pot sa fac?
Sa te ajute sa ajungi la niste medici, cum adica sf. preputz nu are ce sa faca?
Văd că nu ai citit tot ce am scris. Problemele fizice ale mele cu corpul și întârzierea mintală le am de mic copil, nu sunt ceva nou și nu au nicio legătură cu stresul. Eu am 20 de ani acum și mă termină foarte mult. Îs foarte bolnavă. Am fost la o grămadă de controale la doctori plus analize dar problemele de la corp nu mi au fost luate in seamă de doctori decât întârzierea mintală. Bărbatul la care stau nu mă ajută cu nimic, mă tot amenință că mă dă afară din cauza că nu prea pot face mai nimic din cauza la sănătatea mea foarte șubredă și mai mult mă întreține și nu i convine asta. Părinții mă văd că s in halul in care sunt și tot ei se așteaptă să i întrețin pe ei. Nu m ajută nimeni, nu mă înțelege nimeni, pe mine nu interesează că am probleme de sănătate severe. Fiecare le are pe ale lui. Eu nu știu unde să mă mai duc si ce sa fac chiar și după atâtea controale si analize. Plâng zi de zi și mi e foarte rău. Voi ajunge pe drumuri
Pe nimeni nu interesează*
Pai am citit, nu zic ca e ceva nou, dar nu ai mentionat ca ai fi umblat pe la medici si s-a tras vreo concluzie. Legat de intirzierea mintala, din ce vad ca scrii pe aici, esti cu mult peste romanul mediu care teoretic n-are asa ceva si peste o buna parte a alora care ne conduc. Ai internet, foloseste-l! Sint destule ONG-uri care ajuta femei in dificultate, ia legatura cu cateva, gaseste solutii. Nu stiu in ce masura vei reusi sa iti rezolvi problemele de sanatate, dar din fundatura in care ai ajuns poti sa iesi. Trebuie doar sa ai incredere in tine si sa te organizezi putin. Vezi pentru inceput Glasul Vietii, organizatia lui Dan Damaschin - https://glasulvietii.ro/
Stiu cele de bază, pot sa scriu si sa citesc, dar pot sa înțeleg si sa învăț doar ce văd direct in realitate. Calcule de exemplu de clase mici 1-4 tot nu știu sa fac pentru ca nu pot sa le vad cum vad un animal sau un ghiozdan. La mine întârzierea e una moderată, înseamnă ca pot sa înțeleg si sa realizez, dar nu la fel ca un om normal. Cei care i stii tu ca nu stiu sa scrie si nici sa citească sunt cei cu intarziere severă, la mine e moderată. Le confunzi
Nu confund, voiam sa zic ca multi care sunt vai de steaua lor fata de tine ne conduc. Crede-ma ca am de-a face zi de zi cu efectele muncii unora care daca ar avea macar un pic de bunavointa si interes, ne-ar fi mai bine tuturora. Multi care pot sa inteleaga chestii foarte bine NU VOR.
Sfatul meu: caută un job care nu necesită muncă fizică, și nici mentală foarte mare: call center, consultant, etc.
Sfat nr.2: începe să mai vezi și lucruri pozitive, viața e frumoasă chiar dacă fiecare dintre noi avem probleme mari sau mici.
Daca ea zice ca sufera de retard, crezi ca i s-ar potrivi call center sau consultant?
Văd că nu ai citit deloc ce am scris in postare și imi pare rău că n ai înțeles nimic din ce am scris. La mine e vorba de probleme serioase, is foarte bolnavă și nu oricine e ca mine. Chiar daca si alții au probleme, nu îs deloc in halul ăsta in care sunt eu. Comentariul de l ai scris cred că l ai scris in grabă fara sa te gândești, la mine nu e nimic de la stres, problemele de le am de mic copil, nu are nimic legătură cu stresul.
În primul rând ea nu a specificat că suferă oficial de un retard, în contextul ăsta i-am spus de call center, unde nu faci efort fizic, si nici mental prea mare.
Dacă suferă de retard nu poate face nimic, e doar disperată, și pe bună dreptate.
Am specificat in postare că am întârziere mintală, intarziere mintală e același lucru cu retard. Și vezi că t confunzi gradele. Eu am grad moderat spre ușor, nu sever. Asta înseamnă că știu să scriu, sa citesc, sunt ca un om normal, doar că am unele probleme cu înțelegerea si învățarea. Vezi că eu nu te am jignit si nu te am făcut disperat. Ai grijă cum vorbești.
Vorbești fara să știi despre ce i vorba, vai de tine
Daca vii cu atâta răutate aici poți să pleci imediat că nu te am adus eu să mi scrii răutăți. Nu vrei sa ajuți pleacă și gata, nu te băga ca musca n lapte. Să faci rău e ușor. Dacă ești in stare să judeci un om ca mine trebuie să ai probleme mai rău decât mine mai ales dacă nici nu știi să diferențiezi gradele.
Îmi pare rău, nu voiam să te jignesc. Disperați suntem toții uneori, și eu recunosc că uneori ajung într-un punct în care nu știu ce să fac, înțeleg prin ce treci.
Am spus că ești disperată pe bună dreptate, adică ai dreptate, încearcă să înțelegi și ce spun ceilalți oameni din jurul tău. Empatizez cu tine și doar îți spun că ești așa pe bună dreptate, înțelegi?
Îmi pare rău încă o dată dacă te-am făcut să te simți nasol, nu a fost intenționat.
Păi îs destui care jignesc și judecă pe baza bolii când ei nici nu știu să diferențieze gradele între ele. E ca și cum ai compara depresia severă cu începutul de depresie. De la începutul de depresie pana la aia severă mai e o grămadă. Sau ca si cand ai compara o răceală normală cu răceala aia când ai și febră și iti mai e și rău. Nu poți compara așa ceva. Ferească Dumnezeu
Înțeleg ce spui, așa e, majoritatea nu înțeleg gradele, dar nici nu prea au cum să știe, pentru că nu prea se lovesc de așa ceva. De exemplu, eu cunosc maxim 2 persoane cu dizabilități.
Faptul că nu ești expus te face să nu cunoști în profunzime, și să fii puțin insensibil, așa cum am fost eu mai devreme.
Ce vreau să știi este că am fost bine intenționat și voiam să îți dau idei, nu crezi că poți face față la un job de call center, să vorbești cu oamenii despre cum nu le merge netul si din astea? Ar fi ceva destul de ok poate, nu?
M am săturat să fiu jignită si înjosită doar pentru ca am niște probleme. Diagnosticată am fost mult mai târziu pana sa mi dau seama ca am ce am chiar dacă mi-a fost greu de mic copil si nu mi-am dat seama, dar eu nu am judecat oamenii. Am avut vecini, oameni in sat surzi, muți, orbi, nu puteau vorbi deloc dar aveau părinții de i ajutau sa i întrețină sa nu moara de foame, dar eu nu am judecat niciodată pe nimeni chiar daca oamenii imi ziceau ca sa ma feresc de cei cu handicap ca se ia bolile lor si la mine sau ca s nebuni. N am fugit de nimeni. Urasc oamenii cu atâta răutate in ei
Da, ai tot dreptul să fii supărată, dar sfatul meu e să nu te afunzi în amărăciune.
Chiar îmi pare rău că atât de mulți oameni suferă și pe deasupra mai sunt și desconsiderați degeaba.
Îmi e ciudă și pe stat că nu oferă sprijin mai mare, financiar dar mai ales emoțional.
Salut. Eu zic să mergi la pshiolog, să încerci să începi o viaţa nouă, şi să faci sport.
Și cum sa ma întrețin? La mine nu e pe fond de stres. Nu are ce sa mi facă psihologul că am și făcut terapie si mi-a zis ca nu are ce mi face. Eu nu am niciun loc sigur unde sa stau si s pe punctul sa fiu dată afară adica sa raman pe străzi. Eu nu am niciun act. Sfaturile tale din păcate nu m ajută deloc cât am eu nevoie. Eu cu corpul sunt slăbită rău de tot, sunt pe punctul să dau jos din picioare numai când merg. Chiar e serios ce mi se întâmplă
Buna am citit ce ai scris in aceeasi situatie pare ca sunt si eu trimite-mi mesaj daca vrei sa discutam.
In primul și primul rând, bea ceai de urzica și încearcă să mănânci 2-3 oua fierte moi si cate o mana de nuci in fiecare dimineață.
In al doilea rând trebuie să găsești pe cineva de încredere care sa te asculte, sa te înțeleagă și în cele din urmă sa te ajute.
Iti recomand (foarte important, mai important decât orice)sa găsești un doctor (doctorul de familie spre exemplu) și să îi enumeri toate simptomele tale! Neapărat!
Și cum fac sa mă întrețin? Nu beau, nu fumez, dar problemele cu corpul le am de cand eram copil mic. Mi am facut analize, am fost la doctori, plus la comisia de handicap si nu mi au luat in calcul decat handicapul mintal, problemele de la corp nu. Raman naiba in stradă în halul ăsta că nimeni nu m ajuta cu nimic si peste cateva luni imi va fi taiat si dosarul de handicap.
Si la aranjat de marfă cand am fost sa ma angajez eu am căzut jos din picioare tragand de liză, am leșinat acolo
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
