| imibagtoataplinelenume a întrebat:

Salut TPU, la sgp (soldat gradat profesionist) ce program ai? poti avea cel de 24/72?

Răspuns Câştigător
| mariuspinciuc a răspuns:

Am mai răspuns la cineva (doar dacă nu ești tot tu ăla). Pentru început, imediat după ce te-ai angajat nu o să fii băgat într-un program 24 cu 72 pentru simplu motiv că este necesar să urmezi programul de instrucție în urma căruia o să știi să iei o poziție pentru luptă și să știi să tragi cu arma. Apoi depinde foarte mult la ce armă și specialitate ai optat să fii încadrat. Spre exemplu dacă vei fi încadrat într-un pluton pază obiective (arma infanterie, specialitatea pază obiective), ai toate șansele conform concepției de pază și a planului de pază să ai program de pază pe schimburi 24 cu 72. Dar s-ar putea foarte bine să ai ghinion și conform concepției de pază, aceasta să se desfășoare în ture ceea ce presupune spre exemplu un program de 12 cu 24 - 12 cu 48. Adică 12 ore în post, 24 ore liber, 12 ore în post, 48 de ore liber și tot așa ceea ce e foarte nasol. Cunosc persoane care în urma unui astfel de program pierdeau noțiunea timpului sau și-au dat demisia. Se mai poate face 8 cu 16 - 8 cu 24 sau 6 cu 12 - 6 cu 18, sper că ai prins ideea, repet, depinde de cum e conceput planul de pază. Apoi, poate ești angajat la o subunitate izolată într-o localitate care gestionează radare (arma comunicații specialitatea comunicații). Acolo iar s-ar putea să ai un program de 24 cu 72 după cum e conceput programul deoarece nu se justifică să fie toți sgp la program de 8 ore. Ideea este că în armată se execută acel serviciu interior care este împărțit pe mai multe tipuri (serviciu de permanență, serviciu de pază, etc), n-am voie să zic mai mult. Dacă ai prins funcție într-o unitate unde sunt sgp puțini iar serviciul interior trebuie realizat, cu siguranță vei avea un program de 24 cu 72. Repet a treia oară, totul ține de cum ai norocul și să zic așa subtil mai depinde și pe cine cunoști prin unitatea respectivă deoarece s-ar putea ca tu să te duci la program de instrucție de 8 ore zilnic și colegul tău să vină la program o dată la 3 zile ceea ce se presupune că e frustrant. Părerea mea personală? M-aș orienta spre un program de 24 cu 72 (o zi la lucru, 3 zile liber) și în alea 3 zile liber aș face taxi sau ceva la care mă pricep (zugrăveli exterioare și interioare, instalații etc). Armata te lasă să prestezi muncă suplimentară dacă faci un raport în prealabil. Sper că te-am lămurit, dai și tu o bere.

| imibagtoataplinelenume explică (pentru mariuspinciuc):

Mersi frate?, tot pe 24/72 as vrea sa prind loc ca sa fac si ceva pe langa, multumesc inca odata!

3 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Nu, ai program in fiecare zi.

| GygyDuru a răspuns:

O sa ai o viata scurta. Ce te intereseaza programul?