Pot să-ți raspund din postura cuiva care a fost "de cealaltă parte a biroului" la interviuri:
Tu, da, bineînțeles ca poți spune "din motive personale" și e suficient. Dar eu personal aș fi apreciat onestitatea și deschiderea. Indiferent ce motiv ai avut, cu siguranță acesta poate fi prezentat în așa fel încât să nu te pună într-o ipostază neplăcută.
Legat de răspunsul sugerat cu "simțeam că mă plafonez" și "am vrut un loc de muncă unde să pot crește profesional"...e minunat să răspunzi așa dacă în fața ta se află un idiot (și poate fi cazul, nu e exclus). Altfel, doar o să declanșezi o rotire a pupilelor (imaginară, că totuși cel care ia interviul trebuie să pară profesionist).
Poeziile astea cu "îmi place să lucrez în echipă", "defectul meu cel mai mare este că sunt prea perfecționist, prea exigent cu mine însumi, lucrez prea mult și nu-mi acord timp personal" etc crede-mă că au fost auzite de multe ori și e foarte greu să le expui în așa fel încât să te faci crezut, chiar dacă poate tu ești sincer
Dacă vrei să inventezi un motiv, te poți lega de lucruri pe care respectivul job nu le avea și cel pentru care aplici le va avea. Poate un program de muncă în ture sau poate mai multă/puțina muncă de birou, mai multă/puțină socializare etc și să spui că tu îți doreai acel lucru foarte mult pentru că (găseși o explicație rezonabilă)
Păi dacă spun motivele reale de ce am plecat de unde am lucrat la interviu, poate să mă creadă neserios, sau să creadă că la fel o să fac și acolo, că doar nu am plecat de bine de unde am lucrat
Scuze am vrut să-i răspund lui johnnny123
Spune si tu ca ai avut probleme personale, ca nu ti-a placut colectivul sau programul de lucru nu era unul bine delimitat
Asta e o întotdeauna o întrebare capcana. Baga-le și tu ceva de genul simțeam că mă plafonez, am vrut un nou loc de muncă unde sa pot creste profesional mai mult etc bla bla, că asta vor sa auda. Nu conteaza motivele reale.