Aceasta este partea "de după" liceu, când povesteşte ce a făcut el după liceu, studenţia - fără detalii prea multe şi cum a ajuns să fie profesor, să predea. Este o parte constituită dintr-un număr de pagini ceva mai mic decât al primei părţi - de fapt, se poate să se considere două cărţi diferite. În orice caz, se vede o diferenţă a stilului - această parte este mai matură, cuprinsă de un altfel de gândire, comportament, cu un fel de înţelepciune, de ce nu, şi totuşi, păstrând acelaşi stil fermecător de dinainte.
Ceea ce m-a impresionat foarte mult la această carte este plăcere cu care era profesor şi cât de mult îi plăcea, într-adevăr, această meserie, cât de bine se pricepea - de altfel, să predea, să explice, să se înţeleagă cu elevii atât de bine. Într-adevăr, părea să fie un profesor excelent, cel puţin în carte, de ce nu... un ideal. În orice caz, această dragoste a lui pentru şcoală, învăţătură şi tot ceea ce ţinea de aceste lucruri, m-a impresionat într-un mod ce, dacă aş spune "plăcut" ar fi prea puţin...
De asemenea, ceea ce am mai apreciat foarte mult au fost unele explicaţii făcute asupra anumitor subiecte, ca şi referirile la unele personalităţi ale literaturii româneşti, cum ar fi Camil Petrescu... Liviu Rebreanu. Oh, câtă încântare exista în mine citind acele lucruri şi gândindu-mă că acest scriitor l-a întâlnit, de pildă, pe Camil Petrescu şi câtă dragoste şi admiraţie i-o fi purtat şi cât de încântat o fi fost chiar el în acele clipe. Mă apuca o fericire de nedescris în acele clipe, pe care nu mi-e ruşine s-o recunosc. Mă gândeam cum aş fi fost eu în acea ipostază, dacă aş fi cunoscut un scriitor ce îmi place şi, în adâncul meu, cred că ştiu ce a simţit.
În orice caz, toate aceste referiri m-au făcut să îmi formez o părere chiar şi mai bună asupra acestei opere şi a scriitorului - m-am îndrăgostit iremediabil de această carte, care chiar dacă nu este una dintre cele mai geniale şi complicate ce vor fi, vreodată, citite, pe mine pot spune cu sinceritate şi mândrie, m-a fermecat. M-a făcut să îmi dau seama de foarte multe lucruri ce le ţineam ascunse până acum, nedescoperite. M-a făcut să iubesc literatura chiar mai mult decât o făcea înainte, m-a făcut să... nu ştiu! să îmi apreciez până şi ţara mai mult şi liceul şi literatura şi scriitorii români...
Din punctul meu de vedere, aceasta este o carte de pus în categoria "must read" - aici referindu-mă la români. E păcat să avem o asemenea operă frumoasă, ce conturează atât de multe părţi pozitive şi distractive ale ţării noastre, şi să nu o apreciem, să nu apreciem scriitorul şi... de regulă, să nici nu ne intereseze.
Se poate ca aceasta să fie, cu adevărat, romanul adolescenţei mele - din atât de multe puncte de vedere. M-a făcut să mă topesc prin unele rânduri, să fiu fericită, amuzată şi uneori tristă, nostalgică, matură, împlinită, nemulţumită, nervoasă şi aşa mai departe. De asemenea, m-am regăsit într-un anumit moment / voi pune imediat citatul / şi mi-am amintit că tocmai acest lucru îl vorbeam şi eu odată cu cineva, nu mai ştiu cu cine... m-a încântat. Iată:
- Dragă Iosif, ce metrică ai folosit tu în poezia ta, Doina?
- Nu ştiu, domnule profesor! Credeţi că noi, poeţii, când scriem o poezie ne gândim la metrica şi prozodia ei... Sau dacă folosim dactili, trohei sau iambi? Mie, cel puţin, nici nu-mi trece prin cap aşa ceva! O scriu cum îmi vine, cum o simt... Cum îmi dictează spiriduşul, şi gata! E treaba dumneavoastră, a criticilor, să stabiliţi ce metrică am folosit.
Şi mai multă dreptate, nici că puteam da acestui dialog.
Şi am apreciat foarte mult şi referirile făcute la Mihai Eminescu; îmi amintesc că am citit multe lucruri interesante cu referire la umorul acestuia şi mi-a plăcut foarte mult. Dacă tot sunt aici, să notez ceea ce îmi amintesc ( nu am citatul exact, aşa că voi reproduce ).
Se pare că Eminescu avea un umor destul de bine dezvoltat. Era într-o zi într-un restaurant cu mai mulţi studenţi, sau ceva asemănător, şi voiau să mănânce şi să bea nu ştiu ce alimente; însă, nu aveau bani, se pare. Eminescu le spune că le va face el rost de o masă copioasă, doar să îl aştepte o oră, sau ceva asemănător.
Acesta, locuia la o bătrână austriacă împreună cu un alt student, acela era mai înstărit decât Eminescu. Ajunge acasă şi îi spune babei că X şi-a rupt pantalonii, că erau într-un restaurant şi că are nevoie urgentă să îi ducă cealaltă pereche neagră de pantaloni. Bătrâna, nu prea voia să creadă dat fiind că ştia că Eminescu era pus pe şotii şi i-a cerut bilet. Acesta, l-a arătat, dar era scris în româneşte, şi femeia nu ştia citi limba, aşa că îi spune că nu înţelege. Ce e drept, avea dreptate căci nici măcar nu scria ceea ce îi spusese Mihai că scria pe acel bilet, dar era într-adevăr semnătura colegului său de convieţuire. Aşa că, bătrâna îi dă pantalonii. Cât despre Mihai, luându-i... se duce şi îi vinde, pentru a face rost de bani. Face cinste băieţilor şi toată lumea se simte bine. A doua zi, colegul lui vrea acea pereche de pantaloni şi i-o cere bătrânei. Aceasta, nedumerită, îi explică situaţia şi Mihai Eminescu îi zice că ce, nu l-a întrebat acesta dacă voia sau nu masa aceea copioasă şi el a răspuns "da"? - mie mi-a plăcut mult povestioara aceasta.
Şi nu a fost doar asta, au fost unele foarte drăguţe, interesante, poveşti spuse în anumite contexte, ce s-au dovedit a fi captivante : ).
Îmi pare că nu voi mai termina acest post. Oricum ar fi, trebuie să precizez că am adorat cartea din toate punctele de vedere şi o recomand, cu foarte multă căldura, tuturor.
Dar unde pot gasi rezumatul?
Catalin_Axinia_1985 întreabă:
anonim_4396 întreabă: