Te văd la marginea lui, a iadului, zâmbind...
Sorbind și învățând mișcările celor ce zid îti sunt,
Cu mâna întinsă lung pe poarta ce piedica îti e,
Cu aripi rupte din dragoste, târâte cu greutatea,
Inimii frânte și dragostei pierdute.
Voci șoptite te cheamă tot aproape,
Te încântă, te descântă în mii de tonuri
Te invocă și-ți arată culorile strechii,
Te văd și te aprob, dar nu te pot lăsa.
Mă furișez și îți intru în suflet făr' a mă vedea.
Clipești suspect, simți o schimbare,
Te întrebi dacă e bine, sau e răul cel mai mare?!
Și mă incolăcesc adânc peste ființa ta.
Îți torn o picătură de speranță peste inima muribundă,
Si-ti scriu descântece pe pereții minții,
Aduc o scânteie peste întunericul ochilor și apar în fata ta!
Mă privești cu interes, nici demon, nici cel ales,
Limpede ca o speranță rătăcită de demult.

Zâmbesc, zâmbești și mă asculți.

Vorbesc pe glasul copilei din tine,
Prin cuvinte și sunete ce tresar
Și începi a pierde gustul de amar.
Îți muşti limba, ai vrea sa mă cerți,
Ai vrea sa ma gonești prin simpla privire,
Dar sunt aici, nu semăn cu dezamăgire.

Fugi ☆ te trag ☆ zbori ☆ te ajung

Și mă rogi a te lăsa, iadul de-al cutreiera!

Un demon râdea!
Acel râs, acei ochi, nu fac parte din ea,
Îmi ziceam, sperând la scânteia din privirea sa.
Minunea se-ntampla și speranța din inima e tot mai crescândă.
Ochii văd lumina și omul din ea.
Zâmbești, adevărat!

EU SUNT CEL CE TE-A SALVAT!

Pareri?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook