| ImEpsylon a întrebat:

Ce parere aveti de site-ul unuplusunugratis.ro? Ati comandat ceva după el, e legit si in cam cate zile ajunge comanda?

Răspuns Câştigător
| Ora de net a răspuns:

Salut,

Un magazin online este cel mai probabil sigur atunci când sunt afișate și ușor de accesat următoarele elemente:

- Datele de contact (nume, adresa fizică, telefon la care îi poți contacta în cazul în care este o problemă cu comanda plasată)
- Datele fiscale
- Secțiunea de "Politici de confidențialitate" și "Termeni și condiții"
- Redirecționare către alte pagini ale site-ului respectiv (de exemplu: pagina de Facebook)

Site-ul menționat de tine conține toate aceste informații.

Atunci când nu ești sigur dacă un site de cumpărături este de încredere sau nu, pe lângă verificarea elementelor menționate mai sus, poți căuta recenzii pe internet despre acesta.

Magazinul menționat de tine prezintă faptul că achiziționezi un produs și cel de-al doilea este gratis. Te poți gândi că prețul fiecărui produs este dublu, în așa fel încât să acopere și cel de-al doilea produs gratis. Vânzătorul nu poate pune un preț care să nu îi acopere costurile și din care să nu obțină profit.

E important ca înainte de a comanda să citești despre politica de returnare a magazinului. În felul acesta ești informat despre posibilitățile pe care le ai la dispoziție în cazul în care nu ești mulțumit de produsul achiziționat. Găsești aici mai multe informații: https://unuplusunugratis.ro/livrare-si-transport.html

Conform informațiilor de pe site, livrarea ajunge între 1 și 3 zile lucrătoare.