Un om foarte cinstit si atunci cand iti baga mana in buzunar zice ca e mana Domnului.
FucktheSystem,
Robotul ți-a transformat " cu-ul" în "c", și nu apare ce trebuia să apară.
Creștine parcă nu trebuia să-ți jignești aproapele.Și sincer nu cred că eu sunt dobitoaca, măcar eu știu să-l utilizez pe bătrânul google. DE răspund o să răspund în continuare la ce întrebare vreau, dacă te deranjează raportează-mă omule.
P.S. Sunt fată
Http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=FARISEU
FARISÉU, farisei, s.m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. - Din sl. farise? Sursa : DEX '98
FARISÉU s. v. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean. Sursa : sinonime
fariséu s. m., art. fariséul; pl. fariséi, art. fariséii
Sursa : ortografic
FARISÉ//U \~i m. 1) (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din perioada precreștină, care exprima, mai ales, interesele păturilor înstărite orășenești și care se caracteriza prin pedantism și ipocrizie în respectarea ritualului mozaic. 2) fig. Persoană ipocrită și orgolioasă. /< sl. farisei
Sursa : NODEX
fariséu (-éi), s.m. - 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei. - 2. Om ipocrit, fățarnic. Gr. ?ï?, prin intermediul sl. faris?i. Sec. XVI. - Der. fariseean, adj. (înv., de fariseu), din sl. faris?janin?; farisesc, adj. (de fariseu); fariseește, adv. (în mod ipocrit); fariseism, s.n., din fr. pharisaïme.
Sursa : etimologic
http://ro.orthodoxwiki.org/Farisei
Fariseii au fost o grupare politico-religioasă influentă în vremea Mântuitorului, activă între sec II î.Hr-I d.Hr (alături de saduchei), apărători ai credinţei strămoşeşti care consta în fidelitatea atât faţă de Legea lui Moise cuprinsă în Vechiul Testament cât şi faţă de tradiţia orală. Fariseii credeau în Dumnezeu, susţineau existenţa îngerilor şi a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte şi învierea morţilor şi erau partizanii prozelitismului. Unii farisei s-au îndepărtat de spiritul drept al Legii devenind corupţi, nedrepţi şi ipocriţi, motiv pentru care au fost aspru mustraţi de Mântuitorul Iisus Hristos. Alţii, însă, au devenit susţinătorii lui Iisus (Simeon, Iosif din Arimateea, Nicodim) şi apoi partizanii noii comunităţi creştine (Iosif din Arimateea, Nicodim, rabinul Gamaliel, apostolul Pavel). Perioada
Din punct de vedere istoric, fariseii apar în veacul al II-lea î Hr., ca partid politico-religios moștenitor al curentului „pioșilor" din epoca (după 125 î.Hr.) care a urmat Revoltei Macabeilor (170-140 î.Hr.), revoltă care dorea să păstreze Legea iudaică restaurată la Ierusalim de Ezdra după întoarcerea poporului din exil (aprox. 450 î.Hr.), în fața tentativelor de elenizare care s-au făcut simțite mai ales în vremea lui Antioh IV Epifanie (175-164 î.Hr.).
Gruparea fariseilor a devenit pilonul principal al iudaismului după distrugerea Templului din Ierusalim (70 d.Hr), fiind singurul curent politico-religios din vremea Mântuitorului care a supraviețuit catastrofei din anul 70.
Etimologie
Etimologic termenul de fariseu derivă din rădăcina verbului „paras", care are în ebraică mai multe sensuri şi anume: a separa, a deosebi, a declara, a explica, a declara deosebit, a interpreta[1]. Ca urmare, numele lor poate fi interpretat ca referindu-se atât la convingerile lor politice, şi atunci prin termenul de fariseu se poate înţelege cel separat, adică cel cu o altă opinie politică, cât mai ales cel cu o altă opinie morală, cel cu un alt comportament. Idealul lor era de a păstra cu orice preţ învăţătura lui Moise. Cuvântul a intrat în limba română prin filieră slavă, de la vechiul slav „farisei". Din ebraică (aramaicul „parschi") cuvântul a trecut în greaca veche sub forma ,,pharisaics", apoi în latinescul „pharisaeus", de unde a fost adoptat în limbile europene.
Doctrina
Tot lor le mai revine şi meritul de a fi contribuit la creşterea rolului sinagogilor. Prin contribuţia lor se învăţa Legea scrisă şi se păstra tradiţia orală („datina bătrânilor" - Marcu 7, 3). Aceştia învăţau poporul că singura cale spre Dumnezeu este supunerea faţă de Legea lui Moise. Dintre farisei s-au ridicat cu timpul mulţi învăţaţi care s-au impus atenţie iudeilor prin studiul şi interpretarea Scripturii în cele două direcţii: Halaka şi Hagada. Prima consta atât în a comenta cât şi a actualiza preceptele Legii, iar cea de-a doua în interpretarea tradiţiei orale. Din dorinţa de a-i ajuta pe credincioşi să respecte Legea lui Moise, fariseii au fixat un număr de 613 reguli, din care 248 precepte şi 365 interdicţii.
Fariseii credeau în Dumnezeu, susţineau existenţa îngerilor şi a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte şi învierea morţilor, considerând Vechiul Testament ca autoritate supremă în chestiunile religioase.
Mai mult decât oricare alte grupări religioase, fariseii căutau să facă prozeliţi cât mai mulţi (Matei 23, 15).
Număr şi influenţă
Conform informaţiilor lui Iosif Flaviu și aprecierilor altor istorici[2], fariseii, deşi puţini la număr în raport cu poporul iudeu, căci numărau doar 5-6000 membri, reprezentatu totuși partidul majoritar în Palestina vremii. Deși mai puțin numeroși în Sanhedrin decât saducheii, fariseii au avut totuşi o influenţă reală asupra societăţii evreiești din vremea lor.
Atitudinea poporului faţa de farisei
A zice astăzi cuiva că este „fariseu" nu este desigur un compliment (ci echivalent cu „fățarnic"), deoarece termenul s-a depreciat în mentalitatea creștină datorită atitudinii lor ostile faţă de Domnul Iisus Hristos, ca şi din cauza imposibilităţii proprii de a-şi conforma viaţa cu ceea ce predicau.
Pentru cea mai mare parte dintre iudei epocii însă, fariseii erau consideraţi credincioşi autentici ai legii strămoşeşti şi cu o înaltă ţinută morală, pe de o parte pentru că descindeau din acei Hasidim (luptătorii cei mai înverşunaţi pentru libertate religioasă din vremea Macabeilor), iar pe de altă parte pentru că s-au separat într-adevăr de marea masă a credincioşilor iudei.
Deşi cuvântul a căpătat cu timpul un sens negativ, fariseii n-au fost în niciun caz urâţi de popor. Dimpotrivă, ca unii care erau foarte ostili oricărei influenţe străine, mai ales elenistice, au fost apreciaţi de popor.
Fariseii şi Hristos
Mântuitorul Iisus Hristos le reproșa în principal fariseilor: că sunt fățarnici și plini de ei înșiși, că le place să se arate și să fie puși în față, că pun sarcini grele și uneori absurde poporului.
Fariseii s-au opus cu multă înverşunare Mântuitorului Hristos deoarece, aşa cum se ştie, Domnul nu era de acord cu mulţimea învăţăturilor lor orale privitoare la Legea lui Moise dar şi pentru faptul că popularitatea lui Iisus le primejduia poziţia lor în faţa credincioşilor.
Fariseii drepţi
Câţiva farisei au venit la Iisus şi l-au sfătuit să plece, avertizându-l că Irod vrea să-l omoare (Luca 13, 31-35). Gamaliel, un învăţător al Legii, inclusiv al apostolului Pavel (FA 22, 3), preţuit de tot norodul, a convins Sanhedrinul să nu-i omoare pe Petru şi pe ceilalţi apostoli. Nicodim, fariseu fruntaş al iudeilor, „învăţător al lui Israel", este acela care e iniţiat de Iisus în taina botezului, acela care se opune judecăţii răutăcioase şi premature făcută de farisei chiar înainte de judecata propriu-zisă şi acela care, împreună cu Iosif din Arimateea, are grijă de trupul lui Hristos şi îl pune în mormântul lui Iosif.
Iosif din Arimateea era un om bogat din Arimateea, ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns, de frica iudeilor, sfetnic de vază al Sanhedrinului, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu şi care împreună cu Nicodim se îngrijeşte de trupul Mântuitorului şi îl pune în mormântul său.
Apostolul Pavel a fost şi el fariseu, dar nu a avut notorietate în această calitate, deși era zelos, după propria lui mărturie.
;)) ai primit o mulțime de explicații despre ce înseamna un fariseu-deci în mod normal nu as mai răspunde;)) dar se întâmpla ca am dat azi peste un cântec care ilustrează perfect "studiul de caz";)) exemplu practic(atenție, politic incorect);)) http://www.youtube.com/watch?v=Z3EzAg2l-E0
Buna!
Este un membru al unei secte evreiesti.
Uite aici :
Fariseu este denumirea dată membrilor unei foste secte religioase evreieşti, care a existat în Palestina în perioada celui de-al doilea Templu (516 î.C. - 70 d.C.). Fariseii (ebr. perushim) au apǎrut ca grup distinct imediat dupǎ revolta Macabeilor (165-160 î.C.), fiind consideraţi descendenţii spirituali ai Hasidienilor, conducǎtorii acelei revolte. Dupǎ distrugerea celui de-al doilea Templu în anul 70 d.C., fariseii au continuat sǎ funcţioneze în sinagogi şi în şcoli, încurajând poporul evreu, dar, cu timpul, puterea lor s-a redus.
Mǎrturiile cele mai cunoscute despre farisei sunt cele din Noul Testament şi din lucrările istoricului evreu Josephus Flavius.
Unii dintre cei mai de seamǎ reprezentanţi ai fariseilor au trǎit în perioada eleno-romanǎ a iudaismului. Hillel, care a trǎit în timpul lui Irod cel Mare (Herodes cel Mare), este considerat a fi iniţiatorul curentului fariseic. Între anii 30-70 d.C. a activat Gamaliel, dascălul lui Pavel.
Mulţi considerǎ că rabinismul modern îşi are izvorul, mai ales, în fariseism.
Bafta!
Un om care una spune si alta face. Fariseii au fost o grupare politico-religioasă influentă în vremea Mântuitorului, activă între sec II î.Hr-I d.Hr (alături de saduchei), apărători ai credinţei strămoşeşti care consta în fidelitatea atât faţă de Legea lui Moise cuprinsă în Vechiul Testament cât şi faţă de tradiţia orală. Fariseii credeau în Dumnezeu, susţineau existenţa îngerilor şi a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte şi învierea morţilor şi erau partizanii prozelitismului. Unii farisei s-au îndepărtat de spiritul drept al Legii devenind corupţi, nedrepţi şi ipocriţi, motiv pentru care au fost aspru mustraţi de Mântuitorul Iisus Hristos. Alţii, însă, au devenit susţinătorii lui Iisus (Simeon, Iosif din Arimateea, Nicodim) şi apoi partizanii noii comunităţi creştine (Iosif din Arimateea, Nicodim, rabinul Gamaliel, apostolul Pavel).
Fariseii erau invatatorii Legii date de Dumnezeu prin Moise, ei trebuiau sa explice si sa dea sensul adevarat al legii divine in Israelul antic.Isus i-a condamnat pentru ca invatau pe oamenii de atunci porunci si traditii umane si puneau si peste. Ex, daca legea spunea ca trebuie sa te speli pe maini inainte de a te pune la masa, ei adaugau ca trebuia sa te speli pana la coate ca sa fii curat.De fapt Pilat s-a spalat pe maini in fata fariseilor cand au condamnat pe Isus a facut-o pentru ca stia de obiceiul fariseilor de a se spala pe maini ca sa fie curati din punctul de vedere divin, daca Dumnezeu spunea ca trebuiau sa-si intipareasca in minte de legea sa si sa-si aminteasca mereu de ea, ei isi faceau filactelii, adica casete mici cu continut din lega scrisa si le legau de frunte, daca Dumnezeu spunea ca nu trebuie sa faca nici un lucru in sabat ei spuneau ca nu trebuia sa nici macar sa salvezi viata cuiva.Multe si multe astfel de legi.Te las totusi sa-ti dai seama cine sunt fariseii de azi.
Denumirea unor preoti evrei din antichitate.
In limbaj usual, un om ipocrit.
Fuckthesystem Nu vezi ca esti cel mai dobitoc de pe TPU te rog nu mai raspunde la intrebarile mele
Fariseu este denumirea dată membrilor unei foste secte religioase evreieşti, care a existat în Palestina.
FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĩ.
Sursa: DEX '98
Salut.
Să pui poze la avatar cu sfinți ai timp, dar să cauți în dex ce înseamnă "fariseu", nu, așa-i?
Succes.
FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĩ.
FARISÉU ~i m. 1) (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din perioada precreștină, care exprima, mai ales, interesele păturilor înstărite orășenești și care se caracteriza prin pedantism și ipocrizie în respectarea ritualului mozaic. 2) fig. Persoană ipocrită și orgolioasă. /< sl. farisei
FARISÉU s. v. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.
fariséu (fariséi), s. m. – 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei. – 2. Om ipocrit, fățarnic. Gr. φaρισaïος, prin intermediul sl. farisĕi. Sec. XVI. – Der. fariseean, adj. (înv., de fariseu), din sl. farisĕjaninŭ; farisesc, adj. (de fariseu); fariseește, adv. (în mod ipocrit); fariseism, s. n., din fr. pharisaïme.
fariséu s.m. 1 (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din Iudeea (apărută în sec. 2 î.Hr.) care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care respecta strict legea lui Moise, punând un accent exagerat (considerat adesea ipocrit) pe formele exterioare ale ritualului religios; fariseean. ◊ Duminica vameșului (și a fariseului) v. vameș. ◊ Compar. Ian taci, mă femeie,... nu mai face și tu atâta vorbă, ca fariseul cel fățarnic (CR.). 2 Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. • pl. -ei. /?
1.
FARIS'EU, farisei, s.m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populaţiei orăsenesti înstărite si care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, făţarnic, prefăcut. - Din sl. farise~i.
Exista o pilda foarte graitoare in acest sens, pilda vamesului si fariseului, primul era smerit si a avut de castigat, pe cand fariseul se lauda uimindu-se cat de bun si nedatornic este el.
FUNDOI?
Fariseii,din cate am citit eu, sunt membrii unor foste secte religioase evreiesti.
Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĩ.
FARISÉU ~i m. 1) (la vechii evrei) Membru al unei grupări politico-religioase din perioada precreștină, care exprima, mai ales, interesele păturilor înstărite orășenești și care se caracteriza prin pedantism și ipocrizie în respectarea ritualului mozaic.
FARISÉU, farisei, s. m. 1. Membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios. 2. Fig. Om ipocrit, fățarnic, prefăcut. – Din sl. fariseĩ.