Exista oameni nebuni si totodata constienti de acest lucru? ce e mai rau, sa rupi contactul cu realitatea sau sa fi semi-constient?

"nebun" e un termen cam relativ. Mai ales dacă luăm în considerare că singura diferenţă dintre un psihiatru şi pacienţii săi este un certificat pe care scrie că psihiatrul e sănătos.
Totuşi, există mulţi oameni care caută asistenţă de specialitate în mod voluntar la psihiatrie. Ceea ce înseamnă că sunt conştienţi că ar putea suferi de o afecţiune de natură psihică.
La fel şi pacienţii suferinzi de depresie, (depresie pe bune nu vrăjelile adolescentine de le citim pe TPU!) sau cu început de schizofrenie.
Numai bine.

Alienatia mintala este o boala. Boala in care esti privat de o judecata dreapta. Oare ne putem astepta la ceva corect din partea acestor oameni, cand stim faptul ca nu pot judeca "drept"? Aici intra si presupunerea cum ca ar fi constienti ca sunt bolnavi. Nu, nu ar fi constienti, ar spune ca totul este in regula cu ei. Cred ca mai grav este, atunci cand esti semi-constient pentru ca de unele chestii esti constient. In schimb, pierderea oricarei tangente cu realitatea, te va transpune intr-o realitatea personala (ideala), unde nu te macina nimeni, ci esti compatimit de catre exterior.

Exista oameni nebuni care nu recunosc. Eu zic ca e mai rau sa rupi contactul cu realitatea, pentru cei din jurul lor, dar si pentru ei, pana la urma, multe boli psihice au legatura cu paranoia, cred ca e nasol sa vezi potentiale pericole in majoritea oamenilor din jurul tau si sa crezi ca asta e cat se poate de real si sa percepi situatiile din viata ta complet distorsionat.

Si ce este realitatea? In mod sigur nu e cea care crezi tu

Depinde. daca esti total rupt de realitate, de tot ce ai putea avea, exista posibilitatea aproape maxima de a ajunge sa recurgi la diferite actiunii pe care daca nu ai fi fost bolnav mintal poate ca nu le-ai fi savarsit sub nicio forma. apoi sa negi ceea ce ai facut, fiind poate prea speriat de ce ti se intampla. sa fii semi-constient poate fi de asemenea grav, deoarece incepi sa fii confuz de anumite lucruri, desi poti totusi sa te autocontrolezi in anumite cazuri.

Eu as indica tuturor sa rupa concatcul cu realitatea. E un sfat foarte complex, si sunt prea obosit sa il dezbat.

Din cate stiu eu, in fiecare dintre noi exista putina "nebunie" in sensul acela si daca o recunostem, daca ne dam seama de ea, atunci nu e nicio problema oamenii cu adevarat nebuni nu prea au cum sa fie constienti de asta. Evident, mai rau este sa rupi contactul cu realitatea, pentru ca atunci n-ai mai stii nimic, dar si sa fii semi-constient e destul de rau...pentru ca asta inseamna ca esti tutusi nebun( in general vorbesc)

O ruda de-a mea lucreaza cu astfel de oameni si spune ca uneori, unii dintre ei sunt onstienti, dar nu ar recunoaste niciodata ca sunt nebuni

Raspunsul,cred,variaza in functie de insemnatatea pe care o atribui termenului de „nebunie"... Daca te referi la tulburari mentale,in general,un exemplu particular care ar putea raspunde intrebarii tale ar fi sindromul obsesiv-compulsiv (a nu se confunda cu tulburarea de personalitate obsesiv-compulsiva).
Sindromul obsesiv-compulsiv este definit (printre altele) prin „obsesii",temeri irationale si „compulsii"o serie de obiceiuri aparent irationale,construite pe baza unui soi de... logica,ce au menirea de a combate cauza temerii.
Suferinzii sunt constienti ca toate actiunile lor in acest sens sunt irationale,insa nu le pot controla decat cu un grad de greutate destul de ridicat.
Un alt exemplu (desi fiind creatie literara,linia intre fictiune si stiinta este destul de vaga),ar fi cel al romanului „Girl,interrupted",scris de Susanna Kaysen,sub forma unor relatari ale propriilor sale experiente drept pacienta unui spital de boli mentale,in care,intr-un anumit punct al cartii,personajul-narator admite ca este constient de faptul ca experientele produse de catre boala sa (tulburare bipolara in linii mari,desi diagnosticul este ceva mai larg) nu corespund realitatii,idee completata apoi de momentul in care face referire la schizofrenie,numind-o „nebunie adevarata",in sensul lipsei complete de constiinta.
Cat despre cea de a doua intrebare,as alege ca fiind mai grava ruperea completa de ceea ce numim realitate,dar raspunsul ar fi mult mai relativ si influentat de propria-mi teama de a trai fizic intr-o realitate,iar, din punct de vedere psihic, in totalitate intr-o alta.