Nu,nu eşti singurul care crede asta.Este doar un alt clişeu care nu arată altceva decât ipocrizia.Am observat că astăzi toată lumea şi-a scos la iveală şovinsmul care zăcea într-un cufăr stricat al minţii.Dar asta este doar de faţadă, ca să impresioneze pe alţii.Mie, în schimb, mi-au demonstrat doar egocentrismul lor exagerat.
Eeee, uite asa, comunisti ne paradise de tot si toata ziua la radio tv, si presa scrisa devenise obsesiva "mandria de a fi roman". Acum ca a inceput iar nebunia cu mandria e clar, cred ca e prevestirea nenorociri noastre, asta e. fuge toata lumea scapa cine poate.
Bai mihai dar eu n-am inteles-o pasta a lui Eminescu-" Eu imi apar saracia si nevoile si neamu", mai, neamu" am inteles dar de ce sa-ti aperi saracia, da-o dracu' mut-o in poarta turcilor.
Pot să fiu mândră de părinţii mei, deşi personal poate nu am avut nicio contribuţie.
Este un sentiment care apare nu în urma unui şir logic.
Doar apare.
Lasă tati, dacă ajungi să lucrezi în ţară o să ai contribuţii de nici n-o să-ţi mai simţi salaru'
Si va fi foarte mandru ca e roman contributor vesnic sarac si flamand.
Multi sunt discriminati de straini, prin sintagma asta demonstreaza ca ei sunt mandrii de ce sange le curge in vene.
Bun inteleg asta insa ce nu inteleg este aceasta mandrie.
Sunt sigura ca la multi e vorba de auto-acceptare. Tara noastra are cel mai mare procentaj de analfabeti (din toata Europa daca nu ma insel), deci iti dai seama ca habar n-au de istoria si economia tarii, automat se mandresc in necunostinta de cauza si pentru motivul care l-am zis mai sus.
Am observat cand unul intreaba "esti mandru de tara ta?" sau "esti mandru ca esti roman?" stiind ca in spatele intrebarii sta adevarul, tin sa cred ca asta cam contrazice afirmatia celui care zice ca e mandru, dar totodata intreaba asta.
Este si o diferenta cand intrebi daca esti mandru fiindca esti roman, si "de ce" esti mandru - asta o spun pentru restul, nu tie Myhaitza.
Nu esti mandru ca existi.
Daca te-ai fi nascut in alta tara, care era in aceeasi situatie ca tara noastra, la fel ai fi zis?
Fiecare a facut ceva influentabil pentru tara asta, oricat de mic este acel lucru tot influentabil ramane.
Ar trebui sa fi mandru ca esti roman, dar nu pentru ceea ce ai facut tu, ci pentru ceea ce au facut mari romani.
Au murit ca sa-ti fie tie bine, tu ai face lucrul asta? chiar daca tot nu i-ar fi bine celui pentru care ai muri, doar pentru mica asta iluzie, ai face-o?
Nu esti mandru ca existi.-Ma bucur ca sunt in viata insa nu am avut nici o contribuite la acest fapt.
Daca te-ai fi nascut in alta tara, care era in aceeasi situatie ca tara noastra, la fel ai fi zis?- Da la fel, mai este si celebra expresie americana"proud to be an american" care este la fel de neintemeiata avand in vedere faptul ca nu a implicat o contribuite personala la actul nasterii.
Ar trebui sa fi mandru ca esti roman, dar nu pentru ceea ce ai facut tu, ci pentru ceea ce au facut mari romani.--In alta ordine de idei, nu pot fi mandru de ceva ce au facut altii(nu m-am atins de oameni, de acei romani care au schimbat istoria), pot in schimb sa admir si sa ii respect pentru ce au facut si chiar sa le fiu recunoscator. Eu nu am sustinut sa nu se aduca un tribut celor care si-au sacrificat viata pentru familiile proprii, pentru o tara, pentru o idee, tot ce sustin este ca mie personal sintagma in sine mi se pare putin absurda si neintemeiata.
Dar ce ti-ai fi dorit sa fii, ce natie?
Frate, (ca gen esti frate cu mine, ai in tine sange roman) nu te lasa calcat in picioare de ideile altora, fa-ti tu propriile idei, ca asta... dar sa stii... romanii daca aveau ce sa manance nu ajungeau aici.
Dar ce ti-ai fi dorit sa fii, ce natie? - Poftim? Nu am spus ca imi este rusine ca sunt roman, ca nu sunt fericit ca sunt roman, sau ca vreau sa fac parte sau sa ma fi nascut in alta tara. Am adus problema doar la nivelul sintagmei comparata cu realiate bruta.
Nu am nici o problema ca sunt roman, ca hazardul a rezultat astfel.
nu te lasa calcat in picioare de ideile altora, fa-ti tu propriile idei,- Probabil de referi la prejudecatile referitoare la romani, stai linistit sunt destul de capabil sa ascult ideile altora si sa trag concluzia singur formulandu-mi opiniile proprii, tocmai am demonstrat prin aceasta intrebare ca nu gandesc ca majoritatea.
Sincer, nici eu nu sunt mandru ca sunt roman, dar nici scarbit de asta, este ceva la mijloc. Daca te referi la "mandria" pe care o arata majoritatea sau canalele de TV, este o mica iluzie, o manipulare... la fel si defilarea care se face, totul are un scop, sa-ti "treazeasca" "sentimentele" tale de roman, "puterea" s.a.m.d.
Imi cer scuze, celor care nu ma inteleg, dar imi este greu sa ma exprim...