Nu cred că există o definiţie de sine stătătoare pentru noţiunea de suflet.El face parte din noi toţi, chiar dacă unii neagă existenţa sa.Sufletul înseamnă în mare parte setimente, de orice natură.De fapt, aici se află şi valoarea emoţioanală a unui om, în suflet.Dar chiar şi oamenii nepăsători au un suflet, doar că le este teamă să nu-l "distrugă" în totalitate...
Cât despre iubire, ea se află în sufletul nostru, trebuie doar să ştim cum să o exteriorizăm.Sunt unele persoane care spun că iubirea nu există, sau că e doar o reacţie chimică, aşa cum ai menţionat şi tu.De fapt, răspunsul lor este o reacţie a suferinţei interioare.Aceste persoane încearcă să nege existenţa iubirii, a sufletului pentru că nu mai vor să-şi amplifice suferiţa, nu mai au destul curaj şi încredere în sine şi în oameni.
Eu cred că vina aparţine tuturor.Noi am format astfel de oameni:nepăsători, indiferenţi sau dimpotrivă, sufletişti, culţi, loiali.Din păcate, prima categorie este în amploare...
Te asigur eu că nici el nu înţelege ce se întâmplă cu adevărat în "sufletul" său, cu atât mai puţin un necunoscut...
Cât despre ce e cu adevărat sufletul, dacă-ţi spun mai întâi că sunt unul dintre oamenii ăia indiferenţi, nu cred că mai are rost să dau o definiţie anume...
Pot spune ca aceasta "indiferenta" e de fapt o acoperire a adevaratelor sentimente.
De multe ori am sesizat faptul ca o persoana care aperent este indiferenta, ofera ajutorul cand i se cere de mai multe ori decat o persoana care sustine a fi "prieten adevarat".
Persoanele ca tine, isi dezvolta o gandire mai profunda si mai rationala si oarecum incepe sa evite si sa nege "natura omului".
Cand spun "natura omului" ma refer la tot ce inseamna fiinta umana si lucrurile pe care le face si le simte.In orice caz, ei incep sa dezvolte o "ura" asupra lucrurilor banale si simple din viata de zi cu zi.
Eu inteleg repulsia voastra fata de unele lucruri, dar nu inteleg de ce negati, unii dintre voi, faptul ca sufletul chiar exista si nu este vorba de "mintea" propriu-zisa.
Nu prea-mi plac ăştia ca tine...care se cred mari psihologi şi-şi tot dau cu părerea, însă parţial ai dreptate.
E vorba doar de concepţia fiecăruia. Eşti liberă să crezi în continuare în existenţa sufletului, la fel de liberă cum sunt şi eu...ca să neg existenţa lui.Nu înţeleg de ce te-agiţi pe-aici cu întrebarea asta.
http://i.imgur.com/4pvx4.jpg
1.Nu erai obligata sa raspunzi la intrebarea mea.
2.Este strict problema mea de ce am pus aceasta intrebare.
3. Zici ca nu esti inteleasa dar nici nu te lasi inteleasa.
4.Nu ma dau mare "psiholog". Faptul ca tu negi anumite lucruri si de fapt simti cu totul altceva, se numeste pur IPOCRIZIE!
5.De fapt tu te-ai bagat in seama si eu ti-am raspuns.Asa ca nu am de ce sa-ti dau ignore, poti sa nu mai raspunzi la intrebarile puse de "inculti si mari psihologi" ca mine.
6.Ar trebui sa inveti sa te exprimi fara a da de inteles ca jignesti.
7.Sa stii ca nu ma aprind, ca doar nu-s bec.
Mie nu mi se pare,deci rămân la aceeaşi părere. Oricum, la ce dezordine e în capul meu, nu mă mir că doar eu înţeleg ce spun.
Întrebările de genu' îmi plac, dar după cum am zis şi mai sus, nu înţeleg de ce unora chiar le pasă...Dar e STRICT problema ei.That's what she said.
... înţelegi?
Nu ar trebui nimeni sa fie indiferent. Suntem fiecare o rotita din angrenajul urias al existentei. Nu am aparut pe lume doar ca sa mancam, sa dormim si sa injuram. Sa facem ceva cu viata noastra. Ceva bun, evident.
Sa stii ca oamenii care sunt aparent "indiferenti" au mai multe sentimente ca multi dintre noi, doar ca neaga acest lucru din teama de a nu fi considerati "slabi".
Modul lor de negare e putin cam deplasat, ce-i drept, dar s-a demonstrat ca nu sunt persoane deloc rele ci doar le aste frica de suferinta pe care au mai trait-o si nu vor sa o mai intampine.
Un suflet, în anumite tradiții spirituale, filozofice și psihologice, reprezintă esența imaterială (și uneori nemuritoare) a unei persoane sau lucru viu. Multe sisteme filozofice și spirituale învață că oamenii au suflete; unele atribuie suflete tuturor lucrurilor vii și chiar obiectelor fără viață (cum ar fi râurile); această credință este în mod curent numită animism. Se crede adesea că sufletul iese din corp și continuă să trăiască după moartea unei persoane, iar unele religii afirmă că Dumnezeu este cel care creează suflete. Sufletul este adesea considerat parte integrală și esențială pentru conștiință și personalitate, poate funcționa ca un sinonim pentru spirit, minte sau sine, deși despre termenul de suflet s-a spus că funcționează într-un mod suficient de diferit de spirit și psihic încât să nu fie folosit interschimbabil.
O definitie care nu este a mea, dar care este foaqrte bine gandita. Sufletul poate fi legat de domeniul psihologic, anume ce simte o persoane,( sentimentele acesteia-unde este inclusa si iubirea) sau sufletul poate fi latura spirituala, mistica care se afla in fiecare din noi, intr-un interior fizic care din punctul unora de vedere geereaza iubirea.Tu crezi ca sufletul o genereaza..Depinde la ce fel de suflet te referi. Daca te referi la sufletul din domeniul psihologic ai dreptate chiar si stiintific vorbind, dar daca te referi spiritual vor exista intotdeauna sceptici. Eu cred ca iubirea este ceva mistic dar desigur si reactiile acelea chimice de care vorbesti tu si creierul au o contributie... Mintea omului genereaza multe..Este ceva uimitor cu aceasta, ceva cu care daca am pute folosio la capacitate aproape de maxim cred ca am putea face ce vrem in viata materiala(aproape). Iubirea in concluzie, dpdv este mai mult decat o simpla stare emotionala.dar acum nu stiu.S-ar putea sa gresim. Daca am stii adevarul in legatura cu noi si s-ar deslusi misterele lumii eu spun ca s-ar schimba cu mult viata noastra si lumea s-ar intoarce cu capul in jos.
Eu ma refeream la,, sufletul spiritual". Misterele lui ma atrag si sunt inca multe de descoperit.
Sunt multe persoane care neaga existenta lui, dar eu cred ca exista.
Multumesc pentru raspunsul tau elaborat si pentru minutele pe care ti le-ai "rupt" din pretiosul tau timp pentru a raspunde la intrebarea mea
Sufletul este totalitatea sentimentelor receptate de o persoana, nu stau acum sa le indrug pe toate deoarece imi dau seama ca intelegi. Ceea ce-i face pe unii dintre noi sa se inchida in ei este sentimentul de frica si necunoasterea de sine, neincrederea si nedescoperirea in propriile puteri.
Cred ca sti ca orice in lume asta degaja energie pentru ca tot ce ne inconjoara este o materializare a acesteia.Sufletul,este tu acea fiinta energetica, de aceea se spune ca sufletul nu moare atunci cand moare trupul, ca el este vesnic.Ca si undele radio care circula nestingherite prin univers.Din pacate, societatea a fost in asa fel structurata, incat noi sa nu mai urmam calea sufletului ci pe cea impusa de cei care vor sa domine prin impunerea unor sabloane care sa ne indeparteze de la principiile simple ale iubirii si convietuirii in armonie.
În primul rând, atunci când poate ei au avut nevoie de cineva să le fie alături în momentele grele, probabil că nu a fost. Sau poate că de ceea ce aveau ei nevoie era doar o persoană care să vorbească aceeaşi "limbă" - limbajul tăcerii. Pentru că atunci când ştii că este cineva acolo pentru tine, chiar dacă nu spune nimic, te vei simţi mai bine.
Sunt una dintre acele persoane care au devenit ignorante la prostie, excese, linguşiri, în fine, oameni. Mai rar găsesc pe cineva care să mă înţeleagă pe deplin, şi nu spun cum că aş fi eu vreo neînţeleasă, dar sincer, nimeni nu ascultă. Nu le pasă sau dacă ascultă, ascultă doar din curiozitate şi din dorinţa de a te judeca şi de a-şi da cu părerea cât mai prost, cât mai greşit crezând că te vor da gata.
Nici măcar nu credeam că sufletul este capabil de atâtea trăiri şi de atâtea emoţii intense până mai acum câţiva ani. Mă stresez, îmi tulbur gândurile şi totuşi reuşesc să nu arăt toate acestea.
Ce-i iubirea? Iubirea capătă mai multe forme şi eu nu neg faptul că iubesc. Ah, că iubirea nu îmi este împărtăşită, asta este cu totul altceva. Iubesc cu mintea, iubesc frumosul. Dar asta suntem, nu? Nişte iubitori. Dar unde iubirea se stinge, ura începe.
Mă uit la noi toţi şi mă întreb oare cum de mai suportăm toate acestea. Şi vezi? La câte suportă sufletul, iar mintea nu. În timp ce furtuni ţi se zbat în suflet, mintea poate simplu să alunge gândul. Asta este, o conexiune între suflet şi minte, care, de multe ori se lasă cu cicatrici adânci.
Inteleg ce vrei sa spui, de aceea incerc sa fac ceva impotriva acestei situatii.
Nu am nimic cu oamenii "indiferenti" si nici nu le gasesc scuze ci arat adevarul.Pentru ca,cum am mentionat si in intrebarea de mai sus,nimeni nu se naste indiferent ci este obligat sa devina din cauza anumitor persoane,situatii.
Si mai inteleg si faptul ca voi v-ati saturat de atata prostie si ipocrizie,pentru ca si noi suntem satui.
Toti suntem oameni si ar trebui sa ne ajutam intre noi, dar, se pare ca nu toti au ganduri pasnice.
In ceea ce priveste iubirea, nu-ti face griji.Cel pe care il iubesti nu te merita, dar va aparea cel care iti va reda zambetul adevarat.
E adevarat ce ziceti toti, totusi noi ca oameni ne-ar trebui ani multi sa intelegem pe deplin viata, si nu exista om sa nu iubeasca.Plus ca totul e relativ,eu recunosc traiesc intr-o lume a mea,plus ca si {uni poeti au fost asa de exemplu Eminescu}, sau Gautama "Buddha", eu am o vorba:"Putini inteleg viata si o traiesc, majoritatea o ignora si o risipesc."Nici noi nu stim ce e "Bine"si"Rau", doar din punctul nostru de vedere.Totul e relativ.
Uni prefera sa traiasca in lumea lor pentru ca se simt apreciati se simt cineva, simt ca au un scop, si un sens mi-ar fi placut sa traiesc in Universul Star Wars acolo viata mea ar fi avut un sens si un scop.
Poate ca da sau poate ca nu insa eu obtez pentru nu. Pentru ca sufletul in viziunea mea este cu totul si cu totul diferit de minte. In primul rand cu ajutorul mintii gandesti rational dar sufletul este cel care te ajuta, te conduce si in ultimul rand te arunca spre noi "aventuri". Pai daca sufletul ar fi mintea atunci ce ar mai fi aceasta. Sufletul este in interiorul fiecarui om si este ca un suflu dintr-o vijelie sau ca inima unei furtuni.Eu asa vad sufletul noi fiind furtuna iar sufletul e ca un fel de "catelus" prins in ea, care niciodata nu v-a putea scapa de cat in cazul in care moartea ii v-a bate la usa.
Sper sa te ajute raspunsul meu intr-un fel.