| Alexandra123s a întrebat:

Bună, TPU! Vă scriu pentru că sunt pur și simplu șocată de ce se întâmplă pe secțiunile de Știință și Religie. Eu am intrat aici cu inima deschisă, să pun întrebări logice și să port discuții serioase, pentru că sunt o fire sceptică și îmi place să analizez lucrurile singură, nu să înghit tot ce scrie în cărți. Dar în loc de răspunsuri, am primit doar jigniri și bullying de cea mai joasă speță.

Vă rog din suflet să faceți ceva cu utilizatorii ăștia, că strică toată experiența pe site și sunt super toxici:

gabicoo – E cel mai rău. M-a jignit oribil, m-a trimis la „balamuc" și a zis că aș consuma spirt (Mona). Cum se poate permite așa ceva? E o hărțuire pe față!

GligoresiLaruca – Mi-a zis că am „probleme la mansardă" doar pentru că nu sunt de acord cu ea. E un atac la persoană foarte urât.

sierra1 – Face tot timpul mișto de mine și mă ia peste picior cu o aroganță de necrezut. Mă simt umilită de fiecare dată când scrie ceva.

suntserios – Îmi zice că „mă fac de rușine". Adică dacă pun întrebări și gândesc cu capul meu, e o rușine? E un bully care vrea să mă facă să tacă.

darrio2007 – Râde de mine și mă jignește indirect, instigând și pe alții să mă atace.

Chiar nu se mai poate așa! Eu am dat report la toate comentariile, dar văd că ei continuă să mă hărțuiască. Dacă TPU e un site unde doar „elitele" au voie să vorbească și noi, restul, suntem jigniți, atunci să ne spuneți. Sper să le suspendați conturile sau să le dați un avertisment serios, că nu e normal să fim atacați așa pentru ideile noastre.

12 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Vai, vai, acum pozezi in victimă. Dacă cei din jurul tău nu sunt de acord cu teoriile tale, gata trebuie „reportați".
Ba, ai mai băgat și in plus de la tine.
Dovadă că vezi totul precum calul la căruță, folosesti iar acel cuvant „report", care nu are nici o legătură cu sensul pe care vrei tu să il dai.
O regulă nescrisă zice așa:
Cand o persoana are divergențe de opinie cu cei din jur, problema nu este la acele persoane.
Na, că te-am jignit iar, indirect.

| sierra1 a răspuns:

"Religie. Eu am intrat aici cu inima deschisă, să pun întrebări logice"

secțiunea in cauză NU ADMITE logica și nici nu pricepi asta!

"Vă rog din suflet să faceți ceva cu utilizatorii ăștia, că strică toată experiența pe site"

dacă 1-2-3-4-... useri iți spun in linii mari același lucru inseamnă că problema (gravă!) e la tine și din nou asta, n-o pricepi.

Nu pricepi să porți un dialog, amesteci religia cu alte ingrediente inutile crezănd că iese inteligența la suprafață ca spuma mării. Așa că incearcă să te adaptezi la realitate. Dacă cumva ințelegi

| Alexandra123s explică (pentru sierra1):

Auzi, sierra1, dacă o secțiune 'nu admite logica', înseamnă că e locul celor care acceptă totul pe nemestecate, fără să gândească. Eu, cu mintea mea analitică și notele de 10, nu pot să-mi pun creierul pe pauză doar pentru că așa vrei tu. Iar faza cu 'dacă toți spun la fel' e o eroare de logică elementară (ad populum). Și lui Galilei i-au zis toți că se înșală, dar el a avut dreptate. Majoritatea nu înseamnă adevăr, ci doar mulți oameni care se înșală în grup. Report pentru aroganță și dezinformare.

| darrio2007 a răspuns (pentru Alexandra123s):

Să vedem cum vei sta aici cu notele. Deocamdată ești 0 la răspunsuri câștigătoare.
Hai „La mulți ani!"

| gabicoo a răspuns:

Tu chiar ai probleme. Primul pas spre vindecare este să accepți faptul că ai probleme.

| Alexandra123s explică (pentru gabicoo):

Singura mea 'problemă' e că am o logică pe care tu nu poți să o urmărești și asta te frustrează la culme. Să încerci să scoți pe cineva 'nebun' doar pentru că pune întrebări profunde e cea mai veche metodă de bullying. Notele mele de 10 și laudele profesorilor spun clar cine are mintea brici aici. Mai bine acceptă tu că ai rămas fără argumente în fața unei fete mai inteligente. Report pentru hărțuire.

| gabicoo a răspuns (pentru Alexandra123s):

Vorbești despre note? Tu nu ești aia despre care profesorii spun că atunci când strigă catalogul îi zic automat "Stai jos ai patru"?

| sierra1 a răspuns (pentru gabicoo):

Colega, ințelege că NU ai cu cine, suferă de lipsă de atenție la modul maxim.
De "ț" ori ne servește:

"Alexandra123s: Eu, cu mintea mea analitică și notele de 10... "

fapt ce demonstrează limpede și cu prisosință ceea ce am mai spus.

| Alexandra123s explică:

Vreau să precizez că sunt o persoană care a pus mereu preț pe educație: la școală am avut numai note mari, am fost premiantă cu 9 și 10 pe linie, iar profesorii m-au lăudat mereu pentru inteligența mea și pentru modul în care reușesc să văd lucrurile diferit. Este jignitor ca cineva cu parcursul meu școlar să fie tratată ca și cum n-ar avea creier, doar pentru că sunt o fire sceptică și pun întrebări mai profunde decât restul.

| sierra1 a răspuns (pentru Alexandra123s):

"a zis că aș consuma spirt (Mona). Cum se poate permite așa ceva?"

mă faci să-mi schimb părerea despre tine. Ințeleg, spirt-spirt dar chiar Mona? Dar dacă ești la volan?

Devii un criminal!

| Alexandra123s explică (pentru sierra1):

Uite, echipa TPU, fix despre asta vorbeam! În loc de un dialog inteligent, sierra1 continuă cu glume de prost gust despre 'Mona' și 'criminali'. Este incredibil cum un om care se crede superior se comportă așa cu o elevă care vrea doar să discute serios. Ești pur și simplu definiția toxicității și dovedești exact ce am scris în plângere. Sper ca adminii să vadă că ești incapabil de respect. Report pentru hărțuire continuă.

| darrio2007 a răspuns (pentru Alexandra123s):

Vezi că și „reportul" abuziv se pedepsește.