Simt că îmi pierd orice speranță.
Știe vreo unul dintre voi cum este să pierzi totul? Să te simți al nimănui? Să ai frica vieții, a zilei de maine?
Să vă spun povestea mea.
Am crescut la casa de copii. Doamnele de acolo au fost mereu drăguțel cu noi, până am împlinit 7 ani. Atunci au fost aduse alte doamne care ne băteau și nu se ocupau deloc de noi. Îmi petreceam timpul cântând la vioară, desigur, când doamna Sandu nu era "acasă". Nu știu dacă locul acela poate fi numit casă.
La 9 ani am fost luată acasă de o doamnă foarte drăguță și un domn înalt cu ochi pătrunzători, dar rece la suflet. O iubea pe doamna, dar nu știu de ce niciodată nu îi arăta asta.
Obișnuiam să îmi petrec verile la bunica, mama doamnei. Deși nu i-am putut spune doamnei " mamă", bunica a fost mereu. Bunica! O doamnă de 72 de ani, alcoolică, dar fie vorba între noi, nu cred că cineva ar fi capabil să îi fure portofelul!
Acolo l-am cunoscut pe Răzvan. Și el venea acolo la bunici(Stai calm/ă, nu este vorba doar despre o poveste de dragoste).
Mergeam împreună în pădure, îmi făcea coronițe din flori, iar norocul a făcut să locuim în același oraș.
La vârsta de 14 ani eram nebună după el. Mirosul lui, ochii, totul pentru mine era unic. Nu știam cum e să iubești pe cineva sau să fii iubit. El era foarte bogat. Mereu îmi dădea bani, îmi purta mereu de grijă, mă întreba dacă am mâncat. Era cu 3 ani mai mare ca mine.
Simțeam că e totul perfect. Însă, pe data de 6 Iulie, anul trecut, a început coșmarul.
Am căzut în păcat, și la 16 ani am rămas însărcinată. Răzvan a murit Într-un accident de mașină.
Copilul era unica mea speranță. Am vrut să mă sinucid, dar m-am gândit la sufletul pe care îl port pe lângă al meu. Însă, la naștere, cordonul mi-a sugrumat el copilul. A murit. Am pierdut tot ce mai aveam de la el.
Întrebarea mea este următoarea:
Am ajuns groaznic de slabă, nu pot mânca nimic, nimic. Nu există nimeni pe lumea asta care să țină ls mine, înafara doamnei care este grav bolnavă. Sunt Într-o continuă tentativă de sinucidere și nu știu ce să fac. Înafara ei. Nu am pe nimeni. Îmi cer scuze pentru eventualele greșale de scriere.
Draga LeFallenAngel,
Dupa cite ti s-au intimplat, semnul este ca viata ta ajunge intr-un punct in care se intrezareste o intorsatura buna. Stiu ca e greu de crezut, ai dreptate.
Dar gindeste-te: viata nu e un rezervor nesfirsit de ghinioane sau succese care sa ploua peste tine.
Tot ce a fost rau sa ti se intimple s-a intimplat. Eventualele rele pot veni acum de la tine insati, din disperarea ta. Dar asta NU trebuie sa se intimple.
Pari a fi intr-o stare puternica de panica. Pe buna dreptate. Dar ca sa o rupi trebuie sa separi problemele tale ca se incerci sa le rezolvi separat.
Ceeace ti se intimpla este normal. Ai fost in soc si sprijunul pe care il primesti e foarte mic.
Incepi prin a merge la un medic. Chiar medicul de familie la inceput, caruia sa-i povestesti cit mai limpede ce ti s-a intimplat ca sa te indrume mai departe.
Esti slaba, nu poti minca. Poate fi un semn de anorexie. Incepi prin a vedea "cit de slaba esti". Calculeaza-ti indicele de masa corporal (IMB sau BMI). Imparte greutatea (kg) la inaltimea (in metri) la patrat. Daca ai mult sub 18.5 e graba. Asta in mare vorbind. Sau mergi pe un sait si calculeaza:
http://calorii.slabute.ro/calculator-greutate-ideala-copii.html
Mergi la un doctor in primul rind.
Un al doilea lucru care poate fi hotaritor pentru tine.
Mergi sa discuti cu parintii prietenului tau. Fara sa intri in panica explica-le situatia ta. Daca si-au iubit copilul si daca sint oameni cu scaun la cap exista sanse foarte mari sa te ajute asa cum trebuie.
Mergi la ei si vorbeste! Nu ai nimic de pierdut.
Si nu uita:
1. NU esti singura.
2. NU ai facut niciun pacat. NIMENI (inclusiv medicul) nu au voie sa te condamne. Ei sint obligati sa te ajute.
3. De acum incolo te pregatesti sa URCI in viata, de unde ai cazut fara vina ta.
Succes! Mai scrie odata la TPU cind ai obtinut niste rezultate.
http://www.doctor.info.ro/calculator_imc.html#ixzz3GgHrDanE
Răspunde
Bună! Oh dar vai, de ce să te scuz?! Ești prima ( chiar unica!) persoană care mă întreabă cum mă simt!
Vreau să îți mulțumesc că ți-ai furat din timp pentru mine! Și, ca să îți răspund la întrebări.
Da, am unde sta. Mulțumită doamnei, am un loc asigurat în casa ei.Am ales să merg la bunica o perioadă. Ea stă la sat, și cred că mi-ar prinde bine niște aer curat. Nu vreau să par dubioasă, dar eu nu cred în Dumnezeu. Poate am o concepție greșită. Cât despre băieți, nici nu se pune problema. Nu cred că mă voi putea atașa de cineva. Știi, el nu s-a despărțit de mine. Dacă aș face asta, aș simți că îl trădez.
Pe plan material sunt bine. Am lucrat o vreme și încă continui la o croitorie. Din cauza copilului, din nefericire, a trebuit să îmi opresc studiile! Sper că pot reveni din al doilea semestru.
Mulțumesc din nou pentru tot!
P.s. Nu am putut să îți trimit mesajul în privat fiindcă încă sunt "junior".
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Nu stiu cum este sa nu ai nicium motiv sa mai traiesti dar iti sugerez sa gasesti repede unul. Din nefericire pentru tine crezi ca familia este totul.
Răspunde
Buna. Cazul tau e destul de complicat. Poate ar fi mai bine sa mergi la un psiholog...
Iti recomand sa mergi la un psiholog si sa ii spui povestea ta. El va fi in stare sa te ajute si in primul rand sa-ti dea acea incredere in sine de care ai nevoie in acest moment! Nu lasa sa te darame ci invata din fiecare moment greu din viata ta cate ceva.
Doar asa vei ajunge persoana puternica si independenta ce vei fi peste 10-20 de ani.
O zi placuta iti doresc!
Am mai scris odata, dar nu cred ca a aparut. Te-as sfatui sa discuti - sincer si cu calm - cu parintii lui Răzvan. Explica-le situatia ta dar in asa fel incit sa nu se simta amenintati.
Daca l-au iubit si daca sint oameni cu scaun la cap, ai sanse sa te ajute.
Vorbeste cu ei, dar fara complexe. Nu ai facut niciun "pacat". Faptul ca ai fost insarcinata nu e treaba nimanui.
Incearca! Nu pierzi nimic.
Cred ca in primul rand trebuie sa inveti sa nu te mai simti vinovata. Simtind culpabilitate, organismul tau reactioneaza negativ. Din cate vad, in urma intamplarilor, ai pierdut bucuria de a trai, esentiala pentru sanatatea fizica si psihica. Cred ca moartea copilului a fost decizia ta, nu te-ai simtit indeajuns de pregatita sa ai grija de el, insa trebuie sa accepti decizia ta si sa nu te mai simti vinovata, caci sufletul copilului e curat.
E decizia ta daca vrei sa accepti faptul ca intamplarile nefericite de care ai avut parte sunt rezultatul gandirii tale negative, iar acestea sunt semnale care te indeamna sa-ti schimbi modul de iubire, sa te iubesti si sa iubesti pe altii. Fericirea ta nu trebuie sa depinda de ceilalti, nimeni nu are datoria de a te face fericita. Aduni ceea ce ai semanat, deci incepe sa semeni iubire si ganduri frumoase fata de tine si fata de oameni.
Faptul ca ai crescut intr-un orfelinat indica o profunda rana de abandon pe care ar trebui s-o intelegi si s-o accepti ca s-o poti transforma in ceva benefic. Rana aceasta poate fi o posibila cauza pentru faptul ca si tu, in mod inconstient, ti-ai abandonat copilul.
Există lucruri mai groaznice în viață decât singurătatea, eu m-am simțit singur toată viața dar m-am obișnuit.
Ar trebui să fii fericită că ai trecut prin toate necazurile astea fiindcă în cele din urmă te vor face mai puternică, dacă vei supraviețui, desigur. Ceea ce nu te omoară te face mai puternică. :-)
Cred ca intrebarea ta nu trebuie pusa pe un site de adolescenti sa zicem cu vieti destul de normale si care nu cred ca au patit ce ai patit tu. Iti recomand sa mergi la un psiholog, sa vorbesti cu persoane cu cazuri asemanatoare si sa gasesti motive de a trai. Succes.
Cand mi se intampla ceva rau( am avut dubla fractura la un picior, cand mi la scos din ghips am incepu sa plang pentru ca nu stiam sa mai merg)! Eu spun ca asa trebuia, ca daca nu se intampla asa, ar fi fost mai rau, Dumnezeu ne da lupte in viata pentru ca el stie ca putem sa o ducem, nu ne da niciodata o lupta prea grea! Mereu ne atentioneaza, el stie totul, dar noi decidem ce urmeaza sa facem!
SFatul meu, al unui baiat de 15 ani este sa mergi la psiholog [am fost si eu, dar am fost pe la 8 ani cand am fost in spital si eram mereu tris( urasc spitalele)].
Trebuie sa mananci, devi anemica si de aici deriva multe altele! Mergi la doctor sa te ajute si la un preot, nu te calugari, reincepeti viata. ( Pare atat de simplu pentru mine sa zic sa reincepi viata, dar este atat de greu... fi puternica ).
Succes!
Ai un job? Cati ani ai?
Pare o poveste de adormit copii mici 
si pare ca ai nevoie de putina atentie de asta ai scris-o aici, dar daca e adevarat tot ce ai scris :O du-te la un psiolog rapid 
Ai toata viata in fata ta, nu merita sa te sinucizi. Du-te cat mai repede la un psiholog si gaseste lucrul ala care sa te linisteasca / sa te scoata putin din realitate, pentru unii este cititul, altii fac foarte mult sport..si tot asa. Gaseste acel lucru, du-te la un psiholog si incearca sa fii fericita, o sa fie greu dar nu se va mai schimba nimic daca tu stai suparata toata viata sau te sinucizi. Ai 17 ani..inca iti poti face un viitor, o familie. Vei gasi pe cineva care sa te iubeasca asa cum esti tu pentru ceea ce esti tu.
Mult Succes.
O poveste trista,dar nu singura! multi oameni au trecut prin ce treci tu,dar au gasit totusi bucuria de a trai si a lupta! Pentru ca viata este o lupta,cel slab cedeaza! Si este pacat,pentru ca dupa viata asta urata,eu unul,sunt de parere ca vom fi rasplatiti pentru toate indurarile! Cred,ca in jurul tau,mai este cineva care te iubeste si nu esti niciodata singura! Lupta,treci peste,fii puternica! Si tine minte:nu esti singura persoana care indura,sau a indurat pe aceasta lume! Gaseste speranta din tine,tine capul sus, si lupta! Mai multe, momentan nu pot sa zic, pentru ca m-ai lasat fara cuvinte! dar scrie aici si ti se va raspunde! orice intrebare, orice nelamurire si orice problema de prezent sau viitor!
De acord cu tine. Doar cu o mentiune. Spui ca "cel slab cedeaza".
In primul rind, fiecare dintre noi e pe rind si slab si tare.
De multe ori nu cedeaza "cel slab". Cedezi pentru ca efectiv e mult prea mult.
Gindindu-ma la tot prin ce a trecut LeFallenAngel (la numai 17-18 ani) am vrut sa spun ca a dat dovada de un curaj si o tenacitate admirabile.
Eu ma plec in fata ei si as vrea doar sa aiba parte de ajutor care sa-i permita sa traiasca cum merita. Prietenia ei va fi un privilegiu pentru cei care o vor cunoaste.
Bineinteles,dar tinand cond de vorbele ei despre suicid,aici e o problema! indiferent de ce iti rezerva viata asta,trebuie sa tii capul sus sa induri,sa treci peste,si sa speri! Nu trebuie sa cazi intr-un pacat prin ati lua viata! De asta vorbeam de cei slabi! am spus slabi,pentru a nu folosi alt termen! Si da fiecare are slabiciunile lui,dar nu trebuie nici macar prin gand sa iti treaca suicidul! De ce ti-a mai lasat D-zeu viata? pentru a ti-o lua tu? D-zeu da fiecaruia dintre noi o cruce atat de grea pe cat poate sa si-o care fiecare! Ne incearca pe fiecare in parte,in fiecare zi! Fiecare pierdem ceva drag,fiecare dam gres,ne pierdem si speranta uneori,dar trebuie sa LUPTAM! Altii mor la varste vragede,altii se nasc orbi,altii se nasc cu handicap fizic,iar noi cei care avem viata,suntem sanatosi,ne gandim sa ne-o luam! Dmn,esti asa mare,lumineaza-i pe toti! SI sunt sigur ca va trece peste.Pot sa garantez. Insa momentan este prinsa in "disperare". S-au intamplat in decurs de putin timp,prea multe,si prea grave. Cand vine una, vin si altele dupa, dar la ea foarte grave! TINE CAPUL SUS FATO, lupta si gaseste speranta! esti tanara, ai tot viitorul inainte! si iti garantez ca dupa toate astea iti va fi foarte bine! dar ai rabdare si increderea in D-zeu! Te va ajuta.Are scopul Lui de te incearca in halul asta! CUm si u ai scopul tau pe pamant, si cu siguranta nu acela de ati lua viata! Ma repet, scrie-mi aici si iti voi raspunde, te voi ajuta!
Esti un om puternic, ai trecut prin cele mai grele momente, si inca mai ai putere, te admir ca poti lupta. Eu cred ca din acest moment sau in viitorul apropiat iti va fi si ti bine. Trebuie sa vobesti cu lumea, sa iesi la lumina. mult curaj.
Nu te mai gândii la astfel de lucruri. Probabil ai avut și tu o perioadă ghinionistă (una destul de lungă) dar până la urmă vei da și tu de noroc. Gândește pozitiv și găseșteti o activitate. Nu te gândii prea mult la acest subiect pentru că îți faci singură rău reamintindu-ți acele clipe oribile. Deci... Trăiește în prezent și gândește-te pozitiv .
Ar trebui sa te duci la un Psiholog, Sau sa ei legatura cu O Femeie Care a trecut prin aceleasi Necazuri, Incearca Totusi sa Speri ca totul va fi Bine Fi sigura, ca El undeva acolo sus te vede Si te priveste, Are grija de tine, Te Iubeste, Sunt Sigur ca daca ar putea sati Spuna Ceva, Tiar spune sati Incepi Viata de la 0 Si sa fii fericita. Funda?
Eu nu-ti voi spune :" multi au trecut prin ce ai trecut tu ", pentru ca nu mi se pare normal. Nimeni nu ar trebui sa treaca prin asa ceva. Ceea ce tu povestesti este ceva trist, doar faptul cum ai descris acea casa de copii si felul in care ai trait atat este groaznic. A fost normal sa te atasezi de acel baiat tinand cont ca te simteai atat de singura. Ai pierdut o iubire, chiar, dar dragostea o sa o regasesti cand te astepti mai putin, insa trebuie sa fii puternica si o sati revii. Cautati o ocupatie, ceva sa-ti placa sai dai sens vietii care trebuie traita. Mult succes, sper sa te faci bine!
Vă mulțumesc din suflet pentru gândurile bune! Un lucru însă vreau să spun.
Nu am inventat nimic.Aș vrea din suflet să fie o Invenție prostească!
Cât despre doctori, nu știu ce să spun. Niciodată nu mi-au inspirat prea multă încredere. Oricum vă mulțumesc! Voi medita la tot ce ați spus.
Stiu un remediu rapid dar temporar, este o pastila numita Xanax, ajuta la depresi, tentative de sinucidere. Nici mie nu mi-a venit sa cred da chiar asa scrie pe prospect. Motive ca sa traiesti sunt infinite!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
