Împreună putem oferi unor tineri șansa de a merge la liceu

Împreună putem oferi unor tineri șansa de a merge la liceu

În contextul în care în România problema abandonului școlar este din ce în ce mai serioasă și greutățile materiale reprezintă o piedică pentru copiii care doresc să își continue studiile, Mars România în parteneriat cu Fundatia World Vision România, oferă șansa unor tineri din mediul rural să își continue studiile liceale.

 

Programul “Vreau în clasa a noua” demarat în urmă cu 7 ani de World Vision România s-a dovedit a fi un real succes, aproape 1.000 de copii reusind să-și finalizeze studiile liceale, iar peste 69% dintre aceștia continuând cu studiile superioare.

 

Proiectul şi-a propus susţinerea elevilor din ciclul gimnazial, liceal şi profesional din mediul rural, copii cu potenţial, dar fără posibilităţi materiale. Beneficiarii programului au fost absolvenţi ai ciclului gimnazial proveniţi din zone rurale care au luat examenul de capacitate şi care erau înscrişi sau doreau să se înscrie în liceele localizate în oraşele învecinate.

 

De aceea mărcile TWIX, SNICKERS și MARS își propun în 2015, să se alăture acestei cauze și să ofere șansa unor tineri să își continue studiile liceale.

Cumpărând orice produs TWIX, SNICKERS sau MARS participant la campanie, orice persoană poate participa la acest demers de într-ajutorare, Mars România oferind burse în valoare de 1% din volumul vânzărilor acestor produse!

 

Tinerii participanți la campania Mars România vor primi susținere în anul școlar 2015-2016 pentru finalizarea studiilor liceale, respectiv a clasei a douăsprezecea, constând în burse lunare de 250 RON. 

 

16 răspunsuri:
caramela
| caramela a răspuns:

Bunahappy
Suna destul de bine si doamne ajuta, acum sa vedem si faptele.
O seara bunahappy

| T0T a răspuns:

"iar peste 69% dintre aceștia continuând cu studiile superioare."
Nu știu cum dar pare o coincidență cam mare.

Acum în al doilea rând nu prea avem certitudinea că se va întâmpla așa dar 1% nu e prea mult deci țin să cred în chestia asta. Hai că mai punem puțină burtică pentru acești copii sad Oricum de apreciat inițiativa.

| Fatamuntilor a răspuns:

Foarte frumos.....De unde am eu certitudinea ca banii ajung acolo unde trebuie?

| KamaSutra a răspuns:

O idee foarte buna happy

| Croampa a răspuns:

Da' 1% e mult... -.-
Acum de fiecare data cand o sa mananc Twix o sa ma gandesc unde ajunge de fapt acel 1% din 2.50 lei(cat costa Twix-ul in general)

| T0T a răspuns (pentru Croampa):

Mănânci 100 și de abia atunci le poți dărui un Twix copiilor!

| andrei1237 a răspuns:

O idee magnifica.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Ah, 1%! N-am mai fost atat de recunoscatoare de cand cei de la McDonalts s-au hotarat sa vanda inghetata cu 1 leu.

| ItsMeUncleDolanOrDolanDuk a răspuns:

O idee minunata, orice e bine venit chiar si acel 1% decat nimic.

| anonima0101 a răspuns:

Ce idee buna big grin.

| Devilgrim a răspuns:

Frumos big grin

| DarkRevenge a răspuns:

E o idee spendida happy

| emignon a răspuns:

Ma bucur mult,deoarece eu n-am avut aceasta sansa,de a face un liceu,pe urma facultatea de psihologie. Dar Viata a avut pentru mine si,,liceu", si,,facultate". Am invatat psihologia pas cu pas,devenind psiholog de vocatie,nu cu diplome.
De aceea,o sa-i ajut si pe altii cat pot,ca pe mine nici Dumnezeu n-a avut niciodata timp sa ma ajute,daca n-am avut parinti carora sa le placa sa aiba cu adevarat un viitor in viata. Insa Viata,prin lectiile ei,mi-a fost mentor si ghid,un umar de plans intr-o incercare grea,urmat de simbolul puterii,o inima tare ca piatra,dar sensibila ca panza de paianjen.
Mult succes tinerilor,sa va creati un viitor frumos,sa fiti cat se poate de fericiti (ca este posibil, va asigur!), si nu le permiteti parintilor sa va fure viitorul! In caz ca nu puteti practica o profesie, acumulati cat mai multe informatii cu privire la acea profesie, si impreuna vom reusi! Mult succes si fericire!

| Allexandra112 a răspuns:

O idee de nota 10!

| pisiku36 a răspuns:

O idee foarte buna! big grin

| Oaia_Roxelana_1987 a răspuns:

O idee foarte buna.