O intrebare interesanta am pentru voi, care o auziti mai mereu, cred eu, dar totusi.
Va sperie moartea?

Eu ca ateu nu cred ca exista moarte dupa viata. Nu cred ca ma vor lua ingerii sau dracii si ma vor duce undeva unde sunt 30 de virgine care ma asteapta sau un drac care sa ma
ipunga cu teapa in dos. Dar stau si ma mai gandesc cateodata, tot ce facem pe acest pamant, de ce mai e asa simnificativ, daca dupa ce murim, pentru noi o sa fie ca si cum
nu am fost vreodata. Ce vreau sa zic, un TV se strica arde etc, il duci la reparat, schimbi niste chestii si gata e ca nou. Dar noi,nu vom mai fi... "ceva". Adica orice,
incat sa avem constiinta sa zicem, a pai da uite, castelul ala e facut de mine, pentru 300 de ani isi mai aminteste cineva de mine sau am descoperit focul, chestia asta o
sa ajute pamantul atata timp cat va exista si altee chestii. Unii pot zice, ca na vor ramane copii nosti, foarte bine, dar iar e -- nu e ca vom fi constienti de asa ceva
pentru nu o sa fim nimic.

Deci, ce ziceti?

De ce sa ma sperie moartea? Pentru asta m-am nascut,nu?
N-a scapat nimeni de ea si,din cat se pare,nici n-o sa scape,cu cat mai repede intelegi lucrul asta,cu atat mai bine.
Omul e parte din natura si,desi vesnica,nimic din ea nu tine o vesnicie,nici un animal si nici o planta,nici un organism viu!
Continuitatea e cea care pastreaza si intretine viata,moartea e ceva firesc,nu o gandi la nivel individual,ci plenar.
Ne nastem, ne consumam, murim.
Nimic mai simplu, nimic mai neclar.
Te sperie moarte unei flori?
A unei caprioare?
De ce te-ar speria a ta?
Important e cum traiesti si ce calitate are viata ta.
Asa ca, fa-o sa conteze!

1. Recunosc ca ma sperie propria-mi moarte, dar ma ingrozeste mai mult disparitia celor dragi.
2. Cred ca te referi la "viata dupa moarte", si nu invers.
3. Iar daca este important sau nu, ceea ce am facut in viata, cred ca vom afla abia in ultima clipa a vietii noastre. Pana atunci, nu stim cu certitudine, putem face doar presupuneri.

Zici tu "Eu ca ateu nu cred ca exista moarte dupa viata."
Cu asta nu pot fi de acord.

Am reusit performanta sa inteleg ca moartea face parte din viata, viata ce este traita in tarana acestui pamant. Apoi, totul (re)devine tarana.

Grea întrebare pentru mine. Otăt repet și văd că nu primesc răspuns. Așa că trebuie să ticluiesc unul, că prea frumoasă e întrebarea. Iată
Câtă vreme sânt nemuritor, mă lasă indiferent. Nu există nemuritori? Intreabă un adolescent.
Chiar dacă nu mă supără, mă deranjează. Pentru că îmi încurcă treburile: mi-i ia pe cei din jur.
Mulți se preocupă foarte tare de cum vor fi așezați după. Cică se fse de râs. Dacă aș fi muritor mi-as dori o înmormântare de 50 de euro: pus la sac negru de 100 l, lupt cu grijă si slobozit în afara apelor teritoriale.
Jeremy Rifkin scrie în cartea lui despre empatie cum se poate cumpăra nemurirea.
Înainte era prin religie.
Acuma e prin progresul tehnic. Dacă trăiești o viață de calitate, dacă ești sănătos prin tot felul de tratamente.

Moartea face parte din ciclul vietii deci e ceva normal