| Mariasew a întrebat:

Acum aproximativ un an am cunoscut un băiat și am început să vorbim. Am inceput să ținem unul la altul si până la urmă tot vorbind și descoperind cate lucruri avem în comun am ajuns sa ne iubim. Primele luni a fost totul frumos, simțeam că e băiatul pe care vreau să îl am langa mine mereu după totul s-a schimbat. De la conversațiile lungi de dimineață până seara am ajuns la conversatii de genul hei, hei te deranjez? Nu, ok cum zici tu, iar acum a ajuns să mă ignore complet. Intr-o zi i-am trimis mesaj și nu mi-a răspuns și de atunci nu i-am mai scris considerând că e mai bine asa. Gândul meu zboară mereu la el și recitesc mereu cu lacrimi in ochi conversațiile noastre. As vrea sa pot sa trec și eu peste la fel de ușor cum a trecut el dar sincer și când mă gândesc la el mă apucă plânsul si chiar nu știu ce să fac. Îmi puteți da și mie câteva sfaturi?

Răspuns Câştigător
| ToniNebunul2001 a răspuns:

Uite eu iti scrii din calitatea unui baiat.eu consider ca el nu a mai simptit o atractie fata de tine probabil ca v-ati facut orutina si nu incercati ceva nou, poate s-a plictisit de rutina si a vrut un lucru nou astfel pierdandusi interesul fata de tine vazandute ca o oarecare persoana.Parerea mea este sa il intrebi ce la deranjat daca nu-ti raspunde si prefera sa ignore lasa-l si uita-l pentru ca i este sila sau lene sa-ti raspunda considerand ca nu esti suficient de importanta pentru el.ori cum ti-am scris din perspectiva mea nu toti baieti sunt la fel.Nu incerca sa reperi relatia daca el nu vrea pentru ca el nuo va face si doar o sa-ti pierzi timpul.Eu zic sa-ti cauti pe altul. funda pleas

10 răspunsuri:
| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns:

Timpul e cel mai bun vindecator.
Plansul la niste mesaje imi spune ca ai cel mult 14 ani, deci nu-ti face griji, ai toata viata inainte.

| Mariasew explică (pentru NietzscheFrumosSiDesteptSunt):

Am aproape 18 însă sunt mai emotiva de fel

| NietzscheFrumosSiDesteptSunt a răspuns (pentru Mariasew):

Nu-i problema. Te vei maturiza si va trece, iar daca te vor mai rani si altii, te vei si blaza.

Răspuns utilizator avertizat
| Vikaa a răspuns:

Propune-i sa iesiti afara sa va plimbati, sa va simtiti bine impreuna si sa-l intrebi de ce se comporta asa cu tine, daca vezi ca n-ai sanse, poti sa-l dai uitarii, mai sunt baieti o gramada.

| MPersephone a răspuns:

Din pacate nu controlezi cat timp o persoana decide sa fie prezenta in viata ta.

| Zsolt15 a răspuns:

Am patit la fel, numai ca fata a facut asta, asa ca cu greu imi continui viata sad

| LionTrap a răspuns:

broken heart E Trist, a gasit una buna(nu pentru ofensare), ori va intalniti si vorbiti in fata in fata rolling on the floor

| BlackSkyz a răspuns:

Este evident unul din voi iubește cu adevărat iar celalalt nu, adică el, nu îți mai pune întrebări stupide si treci peste, viața este frumoasa si timpul scurt.

| alwaysandforever1234 a răspuns:

Ai putea să îți ocupi timpul cu diferite activități. Încearcă să ieși cu prietenii, să citești o carte, să te uiți la filme.
Încearcă să faci orice lucru care îți poate ține mintea ocupată, și astfel nu o să mai ai timp să te gândești la el.
Mult noroc?