Da si regret amarnic faptul ca nu am avut curajul responsabilitatii pe care nu il am nici azi. Mi-am pierdut un bun prieten din cauza asta si de fiecare data cand il vad ma apuca un sentiment de melancolie amestecat cu o vina apasatoare.Tot imi zic ca imi fac curaj sa ii spun adevarul si sa ii explic totul dar parca ceva ma opreste
Nu cred.Sau cel putin nu imi amintesc.Eu sunt responsabila de faptele mele si m-as simtii foarte rau si prost daca as da vina pe altcineva pentru boacanele mele.Fac greseli toata ziua, gresesc aproape orice, dar imi asum..."data viitoare va fi mai bine"...
Cand suntem tineri si frica responsabilitatii este prea grea pentru umerii nostri, reusim sa invinovatim persoane nevinovat lipsindu-ne chiar curajul de a recunoaste adevarul. Putini sunt cei care n-au facut-o... dar odata cu maturitatea, omul isi asuma greselile... M-am numarat si eu printre acei tineri, si sincer regret! Dar ca mama, mi-am invatat copiii sa nu greseasca ca mine. Este atat de nedrept ca altcineva sa plateasca pentru greselile proprii.Mai grav este cand acest fapt devine un obicei...
Da, am avut unele momente dar mi-am dat seama ca fac o mare prostie si o nedreptate.
Buna, inna! Da, am avut perioade cand am invinovatit pe altii pentru greselile mele, insa mi-am dat seama ca, facand acest lucru"ma imbatam cu apa rece" si, in acelasi timp, comiteam si o nedreptate, acuzand pe altii si facandu-i sa se simta vinovati fara motiv.