| Qnisia67 a întrebat:

Am avut primul contact sexual cu prietenul meu, amândoi suntem virgini. Am folosit prezervativ de la început, dar lui îi erau puțin mici (Durex), a încercat mai multe până a găsit unul cât de cât ok. După fiecare schimbare, se ștergea pe penis și pe mâini cu șervețele. Nu a fost penetrare completă, doar capul penisului intra foarte puțin și doar pentru câteva momente, pentru că mă durea și ieșea des. O singură dată, când eram pe burtă, a intrat un pic mai mult, dar tot ieșea, nu a fost o penetrare reală.Nu a avut ejaculare în mine, tot timpul a avut prezervativ, pe care l-a scos doar la final. Nu ne-am uitat imediat dacă a curs ceva, dar câteva ore mai târziu le-am verificat pe toate cu apă și niciunul nu era spart. Totuși, ne e frică să nu fi curs ceva pe la bază, pentru că erau cam strâmte.

El a mai băgat degetele în mine și înainte și după, dar nu era ud, nu avea lichid pe ele și nu și le băgase imediat la penis, ci după ceva timp. Totul s-a întâmplat pe 14 iulie dimineața, iar eu am luat EllaOne în aceeași zi, pe la miezul nopții. De obicei am menstruație neregulată, deci mi-e teamă că nu o să-mi vină și o să intru în panică.

Credeți că există risc de sarcină real? Sau mă panichez degeaba?



Acum pe 7 august menstruatia inca nu a venit, e neregulata de obicei, dar tot nu a venit. Luna trecuta mi-a venit pe 4-5 august. Mi e foarte frica ca am rămas insarcinata. Pe iulie am facut un test de sarcina și a iesit negativ cu prima urina de dimineață, dar tot mi e foarte frica. Acum de vreo săptămână am avut niște intepaturi în partea de jos a burții, și parca urinez mai des decat de obicei... îmi este foarte frica. Sunt și foarte stresata

3 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Hai de capul meu cata nevoie de educatie sexuala este in scoli... si totusi nu avem.

In primul si primul rand nu lua pastila de a doua zi asa ca pe bomboane. Iti da tot organismul peste cap si isi va da si menstruatia peste cap.

Apoi, prezervativele sunt din latex se maresc enorm, nu exista prea mic.

Apoi daca era foarte stramt nu prea mai avea ce sa curga nu?

Apoi testul de sarcina nevativ... e negativ, desi destul de irelevant daca nu e facut dupa 20 zile.

Apoi daca nici macar nu a existat ejaculare inauntru... de unde sarcina?

| Violleta2022 a răspuns:

Nu te mai stresa inutil ca nu aveai cum sa ramai gravida cu prezervativ si cu pastila avortiva.
Nu mai cauta in calendar ca nu-ti mai vine ciclul mult asteptat, deoarece acum experimentezi efectele negative ale "hombei hormonale" care ti-a modificat ccilul si ovulatia pe o perioada de 6-12 luni.
Intepaturile din burta pot avea alte cauze: digestive.
Urinatul este strans legat de cantitatea de apa bauta, ca doar nu esti gravida in lunile 7-8 sau 9 ca copilul sa apese pe vezica urinara si sa trebuiasca sa mergi des la toaleta.

| 777blonda a răspuns:

Prostia din cap isi face aici aparitia.
1. daca ti-e pofta de bomboane ia de la un profi, nu pastila de a doua zi, nu se joaca cu asa ceva. iti da organismul peste cap. acum ia ciclul de unde nu-i, avand in vedere ca e si neregulat, apare cand vrea dânsul
2. daca chiar tu ai specificat ca nu a existat nicio erectie, ce atâta stres?
3. cat despre durex,daca era strâmt,si de fapt cam asa ar trebui să fie, adica strâns/fix pe penis, de unde sa curgă,, lichid", revenind la punctul 2, unde chiar ai spus ca nu a avut
4. urinarea frecventa…te-ai gandit ca poate ai avut nevoie de mai multa apa decat de-obicei in ziua/zilele respective? cu câtă apa bei, cu atat mai mult urinezi
5. poate si stresul îți joacă feste, îți faci iluzii care creează efecte de durere in corp, ex,, înțepăturile", te înțeapă cu acul bebelușul? haha, nu! plus, trebuie să astepti 20 zile pentru a vedea daca chiar esti sau nu însărcinată (cum ai facut tu testul ăla a fost irelevant, fa l dupa 20 zile)

deci stai mai liniștită, nu te mai stresa că-ți cade părul si dupa vei zice ca ai cancer (doamne ferește). D-zeu să te binecuvânteze!