Bună!
Sunt fata și sunt curioasă cum percep bărbații iubirea. Eu nu înțeleg cum un bărbat se îndrăgostește de o fata, mie băieții mi se par mai insensibili. Dacă cineva vrea să mi povestească de experiența lui M aș bucura tare. Tot așa vreau să vă întreb și despre atracția fizică față de acea față de care v ați îndrăgostit. Cum se simte?

Depinde de fiecare barbat sau femeie de experientele sale si cum a inteles / dorit sa semnifice iubirea. Pentru unele iubirea inseamna loialitate, afectiune, timp impreuna, flori, cadouri, planuri, iar pentru altii nu inseamna nimic decat o gluma.

Personal, dupa o tentativa de relatie m-am atasat de o persoana, iar de aici am confundat obsesia cu dragostea, pana la urma e o linie subtine intre cele doua nu? Daca nu accepti sa faci lucruri neobisnuite, nu poti iubii complet corect? Iar de aici cumva a aparut o a 3-a persoana, ce mi-a fost introdusa in cercul de prieteni de un amic pe cand eram in acea relatie. Evident ca fizicul ei m-a atras, cumva o rebeliune dar controlata, evident, parinti ce i-au introdus "sigurantele sociale" de a nu se auto-distruge.
Am ajuns intr-un final sa aflu cu timpul totul despre ea doar vazand-o printr-un story pe Instagram, ii stiu fostii, colegii de liceu, profesorii, momentele proaste cat si cele bune din viata ei, prietenii apropiati, locul de munca, cine a fost langa ea la greu si evident, detaliile (flori, muzica, mancare preferata, etc).

Pot spune ca e ca o misiune din plictis, acumuland experienta din trecut si observand lucruri faine de la altii (comportament / estetica), ajungem sa le integram in propria fiinta si sa le folosim drept arme in contexte sociale. Nu esti niciodata in siguranta cand esti indragostit/a.

Dragostea este ca un cufar, ca sa il deschizi il privesti, vezi cum sa il deschizi, iar odata ce reusesti, gasesti ce ai crezut ca poate sa contina inauntru, uneori te surprinde, alteori nu. Dar pana la 25 nu este niciodata tarziu sa poti gasi diferite lucruri noi de fiecare data cand redeschizi cufarul, dupa 25 este simpla monotonie.

Nu sunt insensibili, ai dat tu de ratati. Unii se comporta cu fetele naspa daca nu vor ceva serios, si asta este super gresit. Indragostitul si iubirea vine natural, ca la femei. Incepe sa iti placa din ce in ce mai mult de o persoana, o admiri foarte tare si vrei sa stii totul despre aceasta, sa o cunosti cat mai bine si sa o faci fericita, vrei sa ii vezi mereu zambetul pe buze. Si vrei sa experimentezi tot cu ea, sa va faceti amintiri nenumarate

As putea sa te ajut cu asta.

Eu unul sunt intr-o relatie cu partenera de aproximativ un an. Dar nu pot spune cu mana pe inima ca m-am indragostit in adevaratul sens al cuvantului. Suna ciudat, stiu , de asta o sa ma explic:

Prima data cand vorbeam cu partenera, a fost doar asa de amicitie. Eram doar niste cunostinte care vorbeau chestii triviale. Asta timp de doua luni. Dupa cele doua luni in care devenisem prieteni, incepusem sa imi placa compania ei. Nu am simtit acei legendari "fluturi in stomac" sau senzatia de invincibilitate, atunci cand esti indragostit. Dar imi placea sa fiu in preajma ei, pentru ca simteam ca ma inteleg cu ea si ca ne putem ajuta reciproc. Asa ca i-am propus sa ne intalnim la modul romantic.
Pentru context, ea locuieste in Ploiesti, iar eu in Bacau. O distanta de aproape 300 de km. Primele doua luni le-am petrecut prin mesaje sau pe apel video.

Revenind la prima intalnire: I-am propus sa ne vedem. Mi-am luat concediu de la munca intr-o luni. Iar vineri cand am scapat de la servici, m-am urcat in tren in drum spre ea. Cand am ajuns in gara din Ploiesti, i-am dat mesaj sa ne intalnim chiar la gara. In momentul ala simteam o anxietate destul de mare. Era prima data cand parcurgeam 300 de km pentru o intalnire si nu stiam cum o sa decurga situatia. Mai ales ca deja aveam cazarea cumparata si eram fortat sa stau acolo pana luni. In mintea mea era haos, insa mi-am zis ca daca o fi sa nu mearga bine intalnirea, macar sa vizitez orasul si sa fac ceva de unul singur pe acolo. Cu gandul asta incepusem sa ma mai linistesc putin. Aveam planul de rezerva asigurat .
Ma plimbasem ca nebunul in jurul garii sa o gasesc ). Ea imi daduse mesaj ca e deja in gara si ma asteapta. Eu nu stiam cum arata in intregime. O vazusem doar pe camera de la bust in sus. Asa ca o tot cautam cu telefonul in mana, de zici ca eram cu harta dupa mine .
Dupa cateva minute bune, dupa ce am confirmat ca ea este, ne-am plimbat, am povestit si am intrat la o terasa sa bem ceva. Am mai vorbit din nou si am ramas seara la targul de craciun ( da, era iarna ). Ne-am distrat si ne-a placut. A ramas sa ne vedem a doua zi din nou sa vedem un film la cinema. M-am dus la ea acasa sa o iau, am vazut filmul, ne-a placut si a ramas de atunci sa fim impreuna.

Am trecut prin multe pana acum. Bucrurii, obstacole si alte intamplari de genul, dar inca nu pot sa spun ca sunt indragostit. Adica nu vreau sa fiu inteles gresit. Mie imi place de ea si ne intelegem foarte bine unul cu altul. Nu avem probleme nici macar sexual vorbind.
Eu unul o iubesc si o ajut cand are nevoie, imi place mult compania ei si rareori ne plictisim. Imi place foarte mult ideea de a-mi petrece restul vietii alaturi de ea. Doar ca nu am simtit starea de "indragosteala" pana acum. Nu ca nu m-ar atrage sau ceva de genul. doar ca pur si simplu cred ca "am sarit peste" senzatia respectiva .
Ea este indragostita de mine totusi si ma iubeste foarte mult. Sunt norocos ca am dat peste ea si ca ma inteleg foarte bine cu ea.

E o slăbiciune emoțională si o orbire a rațiuni, eu nu cred ca femeile iubesc cu adevărat studiile ne spun ca ele îți iubesc copii, părinți si ce poseda acel bărbați, mai sunt tâmpiți care cred în femei si iubire, dar se inseala grav

La mine când mă îndrăgostesc, simt că îmi vine să o mănânc pe acea fată, la cât de dulce este și că aș petrece tot timpul meu cu ea. Simt nevoia să o protejez și o consider perfectă, chiar dacă rațional îmi dau seama că nu este. Ca și atracție fizică am o dorință puternică de a mă săruta la infinit cu ea, de a face dragoste (nu sex).
Oricum ca și băiat este mai greu să fii acceptat de o fată. Și părem mai insensibili pentru că știm că vouă, fetelor, vă place să ne chinuiți (am multe povești de genul, în care fetele m-au chinuit chiar dacă nu eram în relație cu ele. Din cauza uneia am și avut o tentativă de sinucidere, era să zic „din cauza unei nebune", dar aș jigni „nebunii" (termenul oricum nu se mai folosește astăzi în psihiatrie pentru că acei oameni pot duce vieți normale cu medicație, dar să zicem că nu aș știi asta). Deci ziceam că aș fi zis „din cauza unei nebune" dar aș jigni persoanele cu psihoză, am vorbit cu astfel de persoane și erau normale, nu ca fata din cauza căreia am avut tentativa de sinucidere). Deci voi, fetelor, încetați să chinuiți băieții și în timp ne vom deschide și noi mai mult.

Sincer nu știu ce să zic. Eu până la 20 de ani n am simțit iubire față de niciun bărbat, poate ai dreptate ca unele femei, nu toate, nu simt iubire față de bărbați.

Eu cred ca nu e bine ceea ce faci. Așa simt și eu pentru un băiat. Îl văd mai mult ca pe un prieten și eu, ca fată, nu simt atracție fizica(sexuala) față de el. Noi doi ne am permis multe chestii precum: atingeri, discuții legate de cum el îmi percepe corpul, despre cum vede el iubirea dar eu simt ca l am rănit pentru ca in cele din urmă eu nu simt cu adevărat iubire față de el. Acum în situația ta, tu băiat fiind, nu ai nevoie de o conexiune prea mare cu o fată pentru a întreține relații sexuale și cred ca te complaci în situație și profiți poate de acea fată. Corectează mă daca greșesc….