Depinde. Omul trebuie să depună și el un efort ca să iasă din zona de comfort că degeaba încearcă psihoterapeutul/psihiatrul să-l "repare" dacă pacientul nu-și dă silința.
E ca în cazul celor dependenți de alcool și stupefiante. Dacă aceștia nu vor să se schimbe, terapia și medicația nu vor avea nici un efect/rezultat, deoarece viciatul la cea mai mică scăpare va recidiva.
Pai logic ca trebuie si pacientul sa miste ceva, in terapie scopul este ca omu sa constientizeze problema si cauzele, si apoi sa lucre pacientul la asta.
In terpie sunt 2 participanti, nu unul, nu doar psihologul, si rezultatul depinde de amandoi.
De aia nici un psiholog nu garanteaza ca terapia are succes, pentru ca depinde si de pacient ce face si cum.
Ptr ca eu sunt defect cum nu s-a mai intalnit (aici nu glumesc), daca creierul a fost atacat de anestezicul ala, nu e problema psihologica, ci problema de organ, ca si creierul e tot un organ.
Toate chestiile aparte ale mele sunt rezultatul unui creier defect structural. Asa ca exemplu sa zicem ca o comparatie, cum ti-ar lipsi un lob din el, n-ai ce-i face.
Chestiile astea mai ciudata n-au nici o legatura cu depresia.
Si depresia e tot o boala de organ de fapt, si medicatia mai repara ceva pe acolo totusi, dar asta a inceput prima data la 12 ani jumate, a durat un an, eram asa fin mai trist si atat, dupa aia dupa un an s-a dus total de la sine, apoi de la 16 ani a inceput iar si a tot avansat.
Daca ma duceam la timp la medic s-ar fi rezolvat, dar asa, m-am dus ca la un cancer in ultimul stadiu, si nu se mai poate face nimic.
La terapie se rezolva erorile de gandire, blocajele in a constientiza problema, constientizarea comportamentelor deviante care iti fac rau sau fac rau altora, convingeri eronate gen "trebuie sa ma bag in casnicia lor ca mama ca asa e bine, eu stiu mai bine ce e bine pentru ei", iar dupa aia depinde de om sa lucreze la asta.
Pai am intalnit "aaa da, mi-am dat acum in terapie seama ca ma purtam urat cu partenerul".
Deci terapie merge cand nu sunt boli psihice.