E bine să căutăm nu doar vinovații, ci și soluțiile. Din totdeauna, sarcina a aparținut familiei în proporție de 100%, fiind susținută de societate, de biserică și de stat. Bisericile s-au divizat și, automat, unele dintre ele au preluat anomalia „independenței" din acest punct de vedere. Familiile nu au încurajat educația, fie pentru că nu au avut timp, fie pentru că, atunci când au, nu își fac timp. Se spune adesea: „Lasă-l să-și trăiască viața." Desigur, există și excepții, dar sunt puține familii care mai ofera o educatie temeinica
Statului nu prea îi pasă, iar unele asociații și grupuri promovează o educație sexuală lipsită de implicarea inimii și a iubirii platonice, paradisiace. Așadar, nimeni nu face cu adevărat nimic. Dar generatiile si modul de crestere fie se vor adapta la lipsurile cunoasterii si urmataore generatie va fi asumata, fie va fi o distorsiune si o distrugere in masa a tot ce e bun desi sper ca nu.Altfel, riscăm o distorsiune și o distrugere în masă a tot ceea ce este bun deși sper că nu va fi așa.
Ce să facem? Să-i îndrumăm atunci când vedem un om receptiv să o facem! Ei vor căuta modele, sigur, la un moment dat. Nu poate face nimeni nimic altcineva în locul lor. Statul ar fi chiar mai bine să nu se implice, pentru că este obligat să aplice o educație „ca în Europa", ceea ce este fundamental greșit creata(LGBT ETC)
Tot familia este baza! Așa mamă, așa tată, așa copil. Din iubire l-au făcut, tot din iubire trebuie să-l crească sau sa vada din modelul lor acea samanta buna. Dacă aleg să-și facă inima și viața praf copiilor, sunt 100% responsabili de viitor in calitate de parinti.
Wow! Cât de frumos gramatical și impecabil ai scris! ți-ai exprimat opinia personală, răspunsul! Tău te felicit cu Adevârat boss! Konstantinoss99! Apreciez cu Adevârat răspunsul tău ce are realitate! la bază Adevărul! mulțumesc frumos pentru răspunsul tău acordat întrebări mele, de pe forumul și din comunitatea din care facem parte cu toți TPU
De cele mai multe ori părinți! o gafează! cel mai rău, fiindcă mulți dintre ei consideră că dau și-au trimis copii la Șchoală! cu forța! consideră că "șiau făcut datoria de părinți " dar nu absolut deloc așa! acolo se produce ruptură/ separare reală între părinții și copii lor când ei consideră că Schoala " le oferă totul! îi asigură de tot " nu-i deloc așa! Maiiles în vremurile în care suntem, scoala a ajuns un loc foarte expus la mulți tinerii ce se apucă de fumat, de băut, de drogat de anturajele ce le distorsionează realitatea din mintea lor vulnerabilă ne coaptă! Au impresia că dacă stau în grămadă toți la un loc și fumează "ei acumulează despre viață mult" " sânt maturi " " ei știu totul " "vede totul " până când? Mulți dintre ei au ajuns abuzați exploatați, violați bat jocoriți, luați peste picior, bătuți, adresați, matratați, fiincă părinți la copii ăștia, nu sau implicat real cu Adevârat în viața lor! ei nu dat nicio importanță la copii ăștia nicio grijă, educația reală iar ei observând nepăsarea Adevârat din partea părinților lor, membri lor din familia lor, atunci au făcut, ce au considerat ei cu mintea lor de copii! ce aveau împresia "căs oamenii mari, maturi, adulți" au început să întrețină raportate sexuale de la vârste extrem de mici 14 ani 16 ani după? Au apărut sarcinile nedorite! au apărut responsabilitățile pe care ei! Nu avea cum să-le judece cu mintea aia de copii! Cei așteptă, ce obligați vor veni obligatori pentru ei, asta în "cel mai bun caz" dar mai sânt și cei care ajung exploatați, violați tot din nepăsarea, ne implicarea părinți lor, lipsa reală educație din acea familie! lipsa reală de iubirea părintească, sau simți marginalizați ne înțeleși dați laoparte iar ei? Au căzut pradă ușoară! Pe mâinile la toți oportuniști! Care iau manipulat sau jucat cu mintea lor sentimentele lor emoțile lor au ajuns bătaia lor de joc! la propiu și figurat! De asta vedem din ce în mai multe cazuri cum Mămici de la 14 ani, sa ajuns ca copii să facă copii! Schoal îi ajută până într-un punct de restul, responsabilităților reale părinți lor le au asupra copiilor lor nu alți! Ei trebuie să-și asume să-și ia în seriozitate cu Adevârat datoria reală! De părinți! Nu doar cu numele!
Perfecta dreptate, de accea cei 7 ani de acasa ti da mama si de aia mama nu trebuie sa aiba un job full time ea e baza si tata arata corectitudinea si vointa si puterea de a aduce bani si de a conduce familia. Copii nu inteleg totul cand sunt mici uneori nu doar ca trebuie sa vorbesti cu ei trebuie sa ii limitezi tu ca parinte pana mai creste(chiar si dupa 18 ani)
Statul, nu face absolut niciun ajutor real Adevârat, pentru copii abandonați pe străzi lăsați să ajungă drogați, exploatați, violați, matratați, abuzați fără părinți lor, pe copii ăia nu-i ajută statul care trăiesc pe străzi, pe maidan, dorm prin parcuri pe bănci, sub tarabele ruginite, în care statul are obligația! de ai proteja pe copii ăștia ai străzi! sau cei instituționalizați în creșe! la casele de copii abandonați! Dar ei până și acolo! au o viață chinuită rău de tot copii ăștia! duc o tăcere, un coșmar zilnic lăsați de izbeliște, de un stat care ar trebui să le fie sprijin și scut real, la copii fără nicio vină! cresc în condiții degradante! murdărie! frig, lipsă de hrană! adecvată! și mai ales, lipsă de afecțiune! implicarea reală! iubirea părintească!
Mai sânt și nenorociți de infirmerie, ce au o dușmănie o ură pe copii abandonați, ce ei consideră bătaia disciplină! iar nepăsarea este o regulă! Copiii nu sunt priviți ca ființe umane în devenire și ca poveri administrative! ca dosarele! Ce trebuiau închise! Sunt hrăniți cu resturi și crescuți cu frică și suferință brută! Zâmbetul lor dispare devreme de la vârste extrem de fragede iar mulți dintre pruncii ăștia nevinovați! mulți dintre ei dorm în paturi ruginite, în camere întunecate care miros a mucegai și a deznădejde. Nu știe nici unul din copiii ăștia chinuți! ce înseamnă să fii îmbrățișat, mângâiat sau încurajați susținuți. Pentru ei, lumea e un loc rece, iar statul marele absent condus de dezumanizați! Cei care ar trebui să vegheze la bunăstarea lor, sănătatea lor ei închid voiți intenționați ochii la copii ăștia nevinovați ai străzi abandonați, și lasă să moară într-o nepăsarea, aroganță inumană!
Total de acord cu tine Man! 100% Ai enorm de mare dreptate! Boss! Cei 7 ani de acasă sânt decisivi pentru orice copil! orice om fie major Adulți!
Pentru lipsa educatiei (de orice natura a) copiilor, raspunzatori sunt - in primul rand - PARINTII, urmati de sistemul de inatamant si altii.