Pune o întrebare

Familie & Relaţii

în 28 August 2010 | a întrebat:

1

Vorbind despre timiditate vreau sa va atrag atentia ca in primul rand asta inseamna neadaptare. Inseamna ca vazand ca esti diferit crezi ca niciodata nu vei avea sansa la ce au ceilalti datorita socializarii. Crezi ca s-a gresit cumva ca te-ai nascut si nu e nicio solutie. Aici intervine o nevoie de prieteni adevarati, de oameni cumsecade, intelegatori. Timidul are nevoie in primul rand sa vada ca este inteles si ca interlocutorului ii pasa de situatia lui. Actiunile tale trebuie sa fie gandite, nicidecum hazardate in preajma lui. Ti s-a intamplat probabil ca tu fiind timid sa ii surprinzi pe ceilalti uneori si sa fii foarte increzator si puternic. Insa observi ca e ceva de moment si apoi ramai acelasi neajutorat. Asta se datoreaza lipsei unui sprijin real. Un timid nu trebuie sa auda : Nu mai fi asa! E gresit! Ce trebuie sa auda el este : Nu esti singurul asa. Stai linistit. O sa fie bine. Eu o sa fiu langa tine si o sa te incurajez. Si exemplul personal va fi mereu cel mai bun. Degeaba vine un om rece, calculat sa iti spuna ca va fi bine cand il vezi ca e distant si ca nu ii pasa si ca te considera o eroare a naturii. Un timid are nevoie de persoane calme, rabdatoare, intelegatoare. Cineva care sa vada in tine ceva frumos, un potential. Inainte de toate eu intr-un timid vad potential. De ce? Pentru ca facand pasi mici si siguri e foarte probabil sa greseasca mai putin si totodata sa inteleaga mai bine din greseli, timizii fiind mari ganditori. Un timid care isi poate urma visul e un timid care isi va realiza visul. Doar ca inainte ca un timid sa incepa ceva ( un proiect, o relatie, o actiune ) el are nevoie sa stie ca merita. Are nevoie de motivatie. Dar daca o are si este indrumat corect timidul va fi considerat pe langa a fi timid si un bun profesionist.

Sincer, imi pare foarte rau ca nu pot scrie la nesfarsit despre asta. Consider ca e putin ce am scris aici. Dar va rog pe voi, cei care sunteti ceva mai indrazneti sa incercati sa acceptati timizii pe langa voi, sa ii intelegeti si sa ii incurajati. Si in primul rand va rog pe voi, timizii, sa va informati si sa va intelegeti situatia cat mai bine. Doar asa puteti avansa. Aveti nevoie de sprijinul celor din jur. Dar sprijinul acesta este un substitut pentru sprijinul vostru. Informati- va si aveti multe de castigat. Nimic de pierdut. Desi uneori veti gasi pareri nu foarte incurajatoare cu siguranta volumul mare de informatii cuprinde mai degraba informatii din care va intelegeti conditia si invatati s-o depasiti.

Sunt nevoit insa, nu se poate altfel, sa revin la nevoia de oameni din jur. In fond asta este timiditatea. Neadaptarea fata de nevoile celor din jur. Nevoile pe care le au ei fata de restul persoanelor. Lucruri pe care ti le cer tie fara sa realizeze ca uneori nu e asa de usor.

Avem tendinta de a face afirmatia urmatoare : Oamenii timizi nu sunt deschisi. Si credem ca am spus cel mai mare adevar. Nu. Afirmatia este partial corecta. O afirmatie corecta este aceasta : Oamenii timizi nu sunt deschisi daca nu le arati ca iti pasa cu adevarat. Aceste persoane traiesc nevoia de a simti ca ei sunt o prioritate pentru tine, ca iti pasa si vrei sa le fie bine. Au nevoie de impresia ca iti pasa de ei mai mult decat tine. Si ca sa nu fim superficiali mai corect decat impresii au nevoie de certitudini. Nu trebuie sa ii tratezi cu jumatati de masura. Ei trebuie sa vada : ori esti alaturi de ei, ori nu iti pasa. Au nevoie de oameni pe care se pot baza. Inainte de toate nu poti ajuta un timid daca nu ii castigi increderea. El cu siguranta si-ar dori sa ii castige increderea cat mai multe persoane. Are nevoie de prieteni. Avem tendinta sa vedem timizii ca simple persoane fricoase, neinteresante. Nu e deloc asa. In spatele acestei perceptii total eronate se afla, de cele mai multe ori, o profunzime in gandire care suprinde. Trebuie doar sa il faci pe timid sa accepte cine este. Un timid trebuie in primul rand sa faca asta. Nu trebuie sa isi doreasca sa fie unul din multime pentru a se integra. Trebuie sa fie un om deosebit pentru ca individual, fiecare om din multime sa il aprecieze pentru cine este si cum gandeste.

Imi cer mii de scuze ca intrebarea e asa lunga ( desi daca era dupa mine scriam romane intregi si o viata de om nu imi era de ajuns ). Acum va intreb pe voi : Cum vedeti timiditatea? Sunteti timizi? Aveti prieteni timizi? Cum va comportati in preajma unui timid?

Va rog spuneti-mi parerile voastre. Vreau sa stiu ce este timiditatea pentru voi si cum percepti voi persoanele timide.

Si va rog, bineinteles, daca doriti, sa imi notati intrebarea cu 10 pentru ca, spun eu, multi au nevoie sa citeasca ce e aici. Nu neaparat umila mea parere, cateva vorbe goale, dar mai ales acele articole si carti foarte utile.

102 Raportează Evaluează

Răspuns Câştigător

în 28 August 2010 | anonim_4396 a răspuns:

M-am plictisit citindu-ti expunerea. Fii mai succint, altfel pierzi auditoriul, foarte putini sint dispusi sa citeasca o postare atit de lunga. In rest, frumos gestul tau, sa incerci sa-i ajuti pe cei timizi.

Răspunde

Ordonare:

101 răspunsuri:

în 31 August 2010 | a răspuns:

Eu sunt supertimida, si am inceput sa o iau ca pe un defect pentru ca ma inrosesc, imi pierd cuvintele si ma balbai happy . Totusi intrebarea ramane : vreau sa ma schimb? happy

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Bună, Alex. Ţin să-ţi spun că m-am regăsit în fiecare cuvânt scris de tine, pentru că şi eu sunt o persoană foarte timidă. Da, de obicei timizii sunt luaţi ca neinteresanţi. Nimeni nu te bagă în seamă pentru că eşti "prost". În ziua de azi, cei buni şi timizi sunt luaţi de proşti, în majoritatea cazurilor. Mă rog, probabil timiditatea nu e o trăsătură de care ar trebui să ne ruşinăm, dar când vine vreun om din ăsta, de bani gata, îţi pierzi orice speranţă. Eu am doar prieteni virtuali, voi, cei de pe TPU. Sper ca la noua şcoală să se comporte mai frumos cu mine, "timida". Cum mă comport? Îl tratez cu respect, ca pe orice om, nu-l dau nicidecum la o parte, pentru că ştiu cum e şi ştiu că doare foarte tare. Toţi oamenii trebuie trataţi cu respect. O zi bună!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Bună!

Pentru mine să fii timid nu e o mare chestie, pur şi simplu face parte din comportamentul cuiva.Sincer, nu prea sunt timidă, am tupeu, dar cu măsură, atât cât îmi trebuie şi nimic mai mult, dar am puţin trac big grin . Da, am prieteni timizi, dar cel mai timid pe care îl ştiu este un coleg, care la începutul clasei a 5-a când am devenit colegi, pur şi simplu nu vorbea, dar nu că vorbea puţin, nu vorbea DELOC! Deci îl întrebai cum îl cheamă şi nu îţi răspundea, doar dădea din cap în semn de da sau nu, la întrebările care se putea răspunde cu da sau nu.Singurele dăți când eu şi colegii mei îi auzeam vocea, era când profesorul îl punea să spună lecţia.Bineînțeles că avea o voce firava care abia abia dacă se auzea.
Ei, iată că au trecut 2 ani şi începe şi el să vorbească din ce în ce mai mult, cu ajutorul profesorului, dirigintelui, si colegilor lui happy . A învăţat şi el să înfrunte timiditatea.
În preajma lui mă comportam normal, încercam să-l provoc la discuţii, deşi uneori nu-mi reuşea, până la urmă a înţeles că poate avea încredere în noi happy .
Şi eu consider (ca şi @Vlad_bv ) că întrebarea ta merită mai mult de 10, sunt foarte convinsă că ai ajutat o mulţime de oameni, care îţi sunt recunoscători acum, printre care şi eu happy .

O zi bună!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

A fost mai mult un articol complex de ajutorare intre timizi, decat o intrebare, dar iti multumim mult, Bacemi, e util si bine de stiut!
Nu ma consider o persoana timida, desi mult timp am fost. In timp, intampinand diferite situatii, am inteles ca n-are rost sa te ascunzi de actiunile tale, de felul tau de a gandi, pentru ca in definitiv, nimanui nu-i pasa, iar mesajul tau, atat de important, nu va ajunge acolo unde trebuie, asa ca nu realizezi nimic. Am invatat ca timiditatea nu ma ajuta in viata, dar ca nici obraznicia nu-ti aduce o bila alba in plus. Am invatat sa fiu eu, ponderata, mi-am insusit tehnica de a sti cand sa bat in retragere si cand sa fac un pas inaintea celuilalt. Si asta m-a ajutat mult.
Pana la urma, ceea ce suntem pe moment, e efemer. Insa ceea ce facem ramane ca o umbra peste Pamant.
In orice caz, nimeni nu trebuie invinuit pentru felul de a fi, cel putin pana cand va ajunge cineva sa atinga perfectiunea.
Succes, pa-pa!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Nu, nu pot spune ca sunt timida. Poate, in copilarie, aveam o doza mai mare de timiditate dar de atunci m-am schimbat. Am cunoscut destule persoane timide. Si nu pot spune decat ca majoritatea, ca si tine din cate imi dau seama, sunteti prea buni pentru societatea in care traim. Timizii ce i-am cunoscut eu, erau, in mare parte, perfectionisti. Si cred ca si de aici pleaca timiditatea exagerata. Cum ma comport in preajma unui timid? Depinde de situatie. Recunosc ca uneori fac si glume (de bun gust, consider eu) referitor la aceasta situatie dar de multe ori ma port mai atenta decat cu alte persoane. Sunt de acord ca aceste persoane au nevoie de sprijin dar sa le demonstrezi ca sunt o prioritate pentru tine, ca iti pasa mai mult de ei decat de tine, nu-i ajuta cu nimic. O sa aiba incredere doar in tine, pe cand ei au nevoie de incredere in propria lor persoana pentru a depasi timiditatea.

Răspunde Raportează Evaluează

în 30 August 2010 | a răspuns:

Mama cataaa intrebarea! I don't want to see Da pai sincer ai zis bine, intrebarea asta merita citita. dar eu sincer nu ma consider deloc o fire timida nu am probleme.deci consider ca sunt asa la locul meu si`mi mai trebuie totusi putin tupeu big grin Da, e util pentru cei cu astfel de probleme de caracter happy @ BRO ce raspuns scurt si la obiect ne-ai dat laughing

Răspunde Raportează Evaluează

în 6 Septembrie 2010 | a răspuns:

Salut! Adevărat ce "grăieşti" tu aici. Şi eu am făcut parte din categoria persoanelor timide, însă uşor în timp, mi-a scos Dumnezeu în cale oameni care m-au ajutat mult în tratarea acestei afecţiuni, dacă îmi permiteţi să o numesc aşa. Mai am unele momente, când anumite persoane sunt foarte impunătoare (ca să le spun aşa), şi incearcă să facă anumite treburi foarte rapid, luându-te practic pe nepregătite, iar eu fiind un individ căruia îi cam lipseşte spontaneitatea, şi de asemenea fiind mai încet (deoarece îmi place să fac lucrurile uşor, bine şi sigur), mă pierd cu firea şi nu pot rezolva cum trebuie situaţia respectivă. Şi aici sunt de părere că este necesar să ai credinţă, răbdare, putere, tărie şi alte sentimente de acest gen care să te determine să treci peste. Timiditatea se poate "vindeca" în timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, deoarece El este infinit, şi pretutindenea cu noi. Nu o consider un lucru rău, ba din contră, îi mulţumesc Domnului pentru aceasta, deoarece deşi am avut destul de mult de suferit la început, am învăţat că prin suferinţă te poţi vindeca, te poţi curăţa, te poţi îndrepta, poţi acumula experienţă, poţi învăţa. În general în preajma oamenilor, şi nu numai, încerc să am un compotament cât mai natural, deschis, receptiv, să fiu relaxat pentru a comunica cât mai liber, şi implicit cât mai bine. Felicitări pentru subiect, şi Doamne ajută să fie folositor cât mai multor oameni. Cu bine.

Răspunde Raportează Evaluează

în 3 Septembrie 2010 | a răspuns:

Bacemi, ai mare dreptate!
Si eu sunt timida, dar nu exagerat.
Pff... Timiditatea e aiurea crede-ma! mie imi pare rau ca sunt timida, si incerc sa fiu din ce in ce mai bagacioasa hee hee
Eu incerc sa vorbesc cu unii colegi din clasa, care sunt mai timizi, sa-i scot afara, sa ne jucam! Si vreau sa reusesc! Sa-i fac sa rada!
Inca odata frumos gestul tau!
Felicitari happy

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Foarte adevarat si folositor ce ai scris si de mult nu am mai citit ceva atat de interesant pe TPU.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 Noiembrie 2010 | a răspuns:

"Persoanele timide isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persoane si a slabiciunilor lor ramanandu-le foarte putin timp pentru a da atentie lucrurilor ce se intampla in jurul lor."

Asta nu inseamna ca esti egocentric? Unele persoane se conformeaza atat de bine cu statutul de "neadaptat al societatii" incat nici macar nu mai cauta sa socializeze, sa se integreze. Criticati tupeistii, insa spuneti ca timidul trebuie sa isi depaseasca propria conditie. People, lumea nu se imparte in timizi si tupeisti. Ezista milioane de persoane care desi neintelese, poate tot un fel de "neadaptati" lupta mereu sa isi transforme slabiciunile intr-un atuu.
Mi-e frica sa vorbesc in public. Desi intre prieteni vorbesc fara niciun fel de probleme, cand sunt in fata unei multimi de necunoscuti ma blochez. Incep sa transpir, ma inrosesc pana in varful urechilor, iar vocea imi urca cu vreo 2 octave. Vorbesc repede si cu vocea tremuranda. Si totusi, am ales sa fiu studenta la Facultatea de Drept. A fost visul meu si este lucrul la care ma pricep. Ma pricep la a-mi sustine punctul de vedere, ma pricep la a mi-l argumenta, dar nu ma pricep la a mi-l expune in fata multor oameni. Ce sa fac?! Sa ma retrag in carapacea mea si sa imi ignor visul? No way! De ce? Pentru ca visele au nevoie de munca pentru a fi indeplinite. Ele nu zboara daca nu le dai aripi.
Daca vrei sa motivezi timiditatea, nu o vei vindeca niciodata. daca ne spui "acceptati-i pe timizi!", le faci un rau. Nu vrem, nu trebuie sa ii acceptam! Le facem rau! Putem doar sa ii sustinem. Sa ii punem in fata! Sa fim langa ei cand se balbaie, Sa le zambim cand gresesc si sa le dam curai sa continue!

Pana data viitoare iti urez... la intrebari mai scurte! laughing

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 Noiembrie 2010 | a răspuns:

Erata: exista, curaj hee hee

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 Noiembrie 2010 | a răspuns:

P. S. De-abia acum am ajuns la final (desi, recunosc, am citit pe sarite laughing )
Am o prietena timida. M-am imprietenit cu ea prin intermediul prietenei mele cele mai bune, cu care a fost colega de clasa in liceu. Nu stiu daca as cataloga-o drept timida, pana la urma cu mine se cmporta normal. Insa nu suporta sa stea in prima banca, nu ii place cand se uita cineva la ea, sau sa o intrebe profesorul ceva la cursuri la facultate. Cu toate astea, ea nu suporta pe nimeni, baietii sunt prea galagiosi iar fetele prea pitipoance. Daca ii spui parerea ta sincera in legatura cu un anumit comportament se supara si nu mai vorbeste cu tine vreo cateva zile(eu sunt foarte sincera). Nu vrea sa se schimbe.
Prietena mea cea mai buna ma critica, spunandu-mi: "Tu nu poti sa intelegi ca exista si oameni diferiti de tine!"
Ba pot! Inteleg comportamentul ei, dar nu inteleg: de ce nu vrea sa se schimbe?!

Răspunde Raportează Evaluează

în 5 Septembrie 2010 | a răspuns:

Mi s-au uscat ochii citind tot ce ai scris!
oricum tot ce ai scris este sdevarat eu sa spun drept sunt intre!
ceea ce cred ca e destul de bine
nu cred ca e foarte bine sa fii prea indraznet!
dar totusi fiecare cu parerea lui!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Felicitări Bacemi pentru această întrebare. I-am dat nota 10, deşi merită mult mai mult de-atât.
Apreciez foarte mult ceea ce ai scris, deşi personal nu mă regăsesc în totalitate în tot ce scrie acolo.
Dar cu această ocazie, aş vrea totuşi să spun câte ceva legate de subiect. Când eram a 9-a, sincer şi pe bune eram exact cum ai spus tu mai sus, cu exceptia faptului când eram ascultat, nu mi se-ntâmpla niciodată să mă pierd. happy Dar ceea ce vreau să spun este că la acea vreme, eram acel băieţel cuminte, dispus să-nghită de toate de la toţi, nu dădeam nicio importanţă la jignirile pe care le primeam, la modalităţile de "salut" în stil ciobănesc ce-mi erau adresate de la 2 kilometrii, s-audă tot oraşul, şi multe altele. Dar încet-încet, de printr-a 11-a, parcă parcă începeam deja să mă satur, şi să merg pe ideea: de ce unii trăbă să fie mai jmecheri, iar alţii mai fraieri.
Ţin minte şi anul trecut era o gaşcă de câţiva colegi de la alt liceu, din trupa de teatru, cărora le plăcea să facă mişto de toţi colegii cu care puteau face acest lucru, cei mai "slabi" să le zic aşa. Evident că n-am făcut excepţie, dar şi când m-am dus odată la unul din ei care tot comenta aiurea la adresa mea şi l-am băgat şi l-am scos de vreo câteva ori de l-a luat nevoia, plus că i-am zis, vezi bă boua, eu nu m-am luat de viaţa ta nu te lua nici tu de-a mea clar? Du-te-n (bip) şi caută-ţi alţi fraieri de care să faci mişto că nu ţi-ai găsit persoana potrivită. L-am pus la punct, şi instantaneu s-a calmat băiatu, pe lângă faptul că a şi picat de fraier în faţa celorlalţi colegi ai lui din "gaşcă", jmecherii lu peşte prăjit. laughing . Aşa se face frate. Crede-mă că nu sunt genul care să mă iau vreodată de cineva, dar sincer şi pe bune de la o vreme merg pe principiul: nu mă iau de viaţa ta, nu te lua nici tu de-a mea. Încerc să nu mă mai las călcat în picioare de nimeni şi de nimic. Că uneori se-ntâmplă să-mi iasă de minune, alteori mai puţin, ăsta este lucrul cel mai puţin important. Şi eu zic că aşa e cel mai bine. happy
Ceea ce contează este să ai un temperament ceva mai impunător, nu mă refer să faci să pari că eşti cel mai tare din parcare, nu, doar atât cât trebuie. Şi un copil de 12 ani dacă se uită o secundă-n ochii tăi îşi dă seama imediat de 80 % din temperamentul tău, şi chiar şi fără ca el să conştientizeze implicit lucrul ăsta, îşi va da seama din start cum să te ia. happy Aşadar o faţă mai serioasă, o privire mai fixă şi un stil de mers ceva mai ţapăn îţi creează o imagine ceva mai dură, şi te scoate de cele mai multe ori din situaţiile în care eşti nevoit să primeşti jigniri, ofense, etc.
Acuma mai e cum mai e, dar în viaţă va trebui să ştii la rândul tău să te impui, să ştii să faci în aşa fel încât să ţi se respecte drepturile, să ştii să dai peste bot acelora care nu ţi le respectă, şi aşa mai departe. Altfel poţi să ai şi 20 de facultăţi, să fii geniul lu peşte, că te vei trezi că ţi-o vor lua înainte nişte ciumpalaci cu nici 8 clase poate, dar care au TUPEU, iar cu acst tupeu, au şanse să o ducă de 100 de ori mai bine în viaţă decât oricine altcineva care e poate de infinit de ori mai deştept decât acea persoană. Aşadar trebuie să ai câte un pic din fiecare, să fii şi capabil, şi inteligent, dar să şti şi să te impui, iar atunci va fi totul ok.
Chiar zilele trecute am văzut într-un supermarket când am fost o tanti de la casă, care era săraca înjurată şi făcută cu ou şi cu oţet de un "stimabil" client, care domnia sa era nemulţimit de o chestie, care nu ţinea de fapt şi de drept de atribuţiile acelei angajate. Şi stătea săraca femeie şi-nghiţea tot ce-i zicea ăla, şi chiar şi după aceea când într-un final se terminase "discuţia", săraca tot rămăsese cu o faţă tristă şi posămorâtă, se simţea vinovată, vedeai clar pe chipul ei, deşi practic nu era absolut deloc. Poi da eu să fi fost în locul ei i-aş fi zis vreo 2 lu ăla, aruncam cu coşu după el. laughing Este bine să şi înghiţi uneori, că no, mai trebuie în unele cazuri, dar nu în exces, că strică. happy
Eu cred că timiditatea până la urmă ţi-o "tratezi" tu singur, prin voinţă, nu-ţi trebuiesc decât 2 secunde să-ţi spui ţie însuţi: "ce frate, eu de ce să fiu mai fraier, e x-ulescu mai şmecher ca mine?, no way" şi în multe alte situaţii, la examene de exemplu să-ţi spui: da de ce să am emoţii, dă-le-n mă-sa de emoţii că doar nu mă-mpuşcă nimeni ori că-l iau ori că nu-l iau laughing ". Sunt principii care-ţi dau la un moment dat forţa necesară pentru a trece peste aceste "simptome" cauzate de timiditate, iar în timp va dispărea cu totul. Mi se pare aiurea să consideri timiditatea ca pe o boală, şi să dai drept soluţie de "vindecare" ceaiuri, pastile, alte minuni. Un psiholog nu ar strica, să-ţi mai dea un sfat pe ici pe colo, ar putea să-ţi fie de ajutor mult mai mult decât crezi şi te va putea ajuta să treci peste această situaţie. Dar mulţi când aud de psiholog zic: "ce frate, doar nu-s nebun, ce să caut acolo?". Deci sunt mentalităţi şi mentalităţi. Dar am spus şi-o mai spun de 10 ori dacă e cazul. Timiditatea, cum a spus şi Bacemi e o chestie care ţine de temperament, de caracter, face parte din felul de a fi al fiecărei persoane, nu e o boală sau o afecţiune. Aceasta ţine în totalitate de felul tău de a gândi, de modul în care priveşti lucrurile, şi TU singur poţi scăpa oricând de ea. Important este să vrei, să ai un picutz de voinţă. happy
O zi frumoasă!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Derye, copy-paste-urile de pe net pot fi oricând verificate. Luai la nimereală un paragraf cu copy, îi dădeai paste pe Google şi vedeai imediat dacă informaţia mai există în vreo bază de date a vreunui site, în afară de TPU. Şi atunci veneai şi acuzai direct, fără încercări subtile de a pune la îndoială originalitatea textului, mai ales că săracul Bacemi s-a chinuit atâta până l-a scris, până şi-a adunat toate ideile, până a găsit link-urile către toate acele informaţii, etc. A muncit ceva.
Dacă întrebarea era luată cu copy-paste ar fi precizat el sursa, crede-mă, că nu-i de "mâine" intrat pe site-ul ăsta.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Nu ma regasesc deloc in descrierile de mai sus, din contra sunt opusul timidului dar stiu ca pentru cei in cauza, acest subiect este interesant, ii va ajuta sa-si constientizeze plusurile si minusurile. E de apreciat ca iti pasa! Din partea mea un 10 pentru postare!

Răspunde Raportează Evaluează

în 29 August 2010 | a răspuns:

Ma incadrez perfect in termenul de ''timid''. Nu mi s-a parut niciodata a fi un defect, caci cu timpul, maturizandu-ma, a mai disparut din mine frica de a nu purta masca, de a fi judecata!
Am pierdut multe din cauza fricii de a fi judecata, disecata, inca ma mai ascund in spatele unei imagini de fata inabordabila care nu stie de gluma!
De la ultimul serviciu, de exemplu, am plecat din cauza echipei; pur si simplu ma simteam cea mai nefericita alaturi de babe rautacioase, fete arogante si barfitoare care pareau ca nu ma suporta desi nu le faceam absolut nimic; imi vedeam de treaba mea in tacere! Au incercat sa imi bage bete in roate ca nu muncesc si toate astea pentru ca eu nu ma incadram in stasul lor de persoana ''normala'': nu barfeam cu ele, nu pupam in fund seful si babele (femeile in varsta care lucrau acolo), nu puteam sa stau fara sa lucrez ceva si le faceam mecanic, rapid, deci lucram mai mult ca ele! Cand au aflat ca in doar 5 zile seful vroia sa imi dea mie postul unei alte fete (nesuferita ce-i drept), s-au aliat cu toate si ma priveau cu ura de parca le-as fi facut ceva! In final, si regret foarte mult asta, dupa 2 saptamani am renuntat la firma si am plecat, nu mai rezistam psihic afrontului lor, ma simteam ca un caine in ploaie, fara niciun sprijin!
Cand am plecat m-am simtit ca si cand am plecat de la inchisoare hee hee !

Regret ca datorita timiditatii mele n-am stiut sa le pun la punct; am tacut ca o proasta, uitasem ca daca eu nu lupt, n-am cum sa castig!

Ce vreau sa spun e ca multi nu inteleg timiditatea unei persoane si prefera sa o considere drept aroganta crasa sau prostie!

Ca fapt divers, am observat ca ma inteleg mai bine de o mie de ori in preajma baietilor, mult mai degajata, fara sa ma simt presata de ce au ei si eu nu.Baieti au mereu un fel de a fi mult mai degajat, mult mai prietenosi din fire, fara standarde uriase.Cu ei ma simt foarte bine, sinceritatea lor, brutala uneori, ma aduc cu picioarele pe pamant! Si asta imi doresc: oameni fara masti, fara ocolisuri, fara barfa!

Alaturi de partea masculina mi-am pierdut din timiditate, frica de a fi catalogata si judecata disparand. Pot sa spun ca 90% din prietenii mei sunt baieti hee hee si din toata gasca mea doar eu sunt fata hee hee .

Nu spun ca e bine sa ai prieteni doar baieti ca sa scapi de fricii, doar ca pe mine m-a ajutat.Sincer,am observat ca baietii tin la o prietenie mult mai mult decat fetele, nu te uita asa de usor!

Am aberat putin prin subiect, dar cam asta e esentialul: prietenii iti sunt de mare ajutor daca macar incearca sa te faca sa te relaxezi in preajma lor! Treptat o sa inveti sa te deschizi total si sa nu-ti mai fie teama de a fi judecat pentru ceea ce esti!

Un aspect pozitiv al timiditatii ar fi faptul ca oamenii mari apreciaza asta la altii, o iau ca pe un semn de respect, de cumintenie, si mie mi-a priit mereu asta!

Cam atat!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Mai demult si eu eram o persoana foarte timida, si am putut sa simt pe pielea mea cat de marginalizat esti pe simplul fapt ca esti timid, deci esti "plictisitor". Aveam foarte putini prieteni care ma intelegeau si cu care puteam sa fiu eu insumi fara sa imi fie teama ca vor rade de mine. La scoala eram fata ciudata, cu note mari, tocilara cum spuneau unii care cica nu stia sa se distreze, care era prea timida sa isi faca prieteni. Imi vedeam colegele populare si imi doream sa fiu si eu asa ca ele, dar nu puteam. Cand trebuia sa vorbesc cu cineva pe care nu il cunosteam ma pierdeam, nu stiam ce sa zic. Eu nu am avut nimic de castigat pentru ca eram timida, mereu ma gandesc ca am pierdut multe lucruri din cauza asta.
La un moment dat, vara trecuta mai exact m-am schimbat. M'am saturat sa fiu o ratata, mi-am spus ca oricum nu am ce sa pierd. Am hotarat sa ma schimb, iar cand imi pun ceva in cap nu ma las pana nu se intampla asa cum imi doresc. Mi'am facut un iubit, nu o relatie prea serioasa, dar in putinul timp petrecut cu el am realizat ca pot sa ma schimb. El era un baiat tupeist, si intr'un fel am incercat sa fac ce facea el. Mi'am dorit din tot sufletul sa ma schimb si am reusit. Cand a inceput scoala, eram foarte sociabila, intram cu toata lumea in vorba si mi-am facut foarte multi prieteni(mai mult amici pentru distractie, pentru ca prieteni adevarati am doar vreo 5-6, oricum suficienti pentru mine). Am ajuns o fata destul de populara in scoala, acum multa lume imi spune ca am prea mult tupeu. Dar imi place de mine, nu as schimba nimic din cine sunt. Acum, simt ca tot ce fac e natural, nu ma fortez sa fiu altceva decat sunt. Ma bucur ca m-am schimbat, am incredere in mine, sunt optimista si vad mereu partea buna in tot, chiar si atunci cand se intampla ceva rau ma gandesc ca viata merge mai departe, nu'i nimic. Prieteni timizi mai am, care nu au nici tupeul necesar sa ceara o paine la magazin. Dar in fata mea cred ca s'au deschis si ne intelegem foarte bine, iesim impreuna in oras si ne distram. In preajma lor incerc sa fiu cat mai intelegatoare, ca sa le dau incredere. Eu nu am nimic impotriva persoanelor timide, cum am spus am prieteni care sunt asa, dar eu cred ca in ziua de azi timiditatea e un defect. Niciodata nu voi respinge pe cineva pentru ca e timid, vreau sa ajung sa il cunosc inainte sa judec, mai ales pentru ca stiu ce simte, eu fiind la fel cu putin timp in urma happy

Răspunde Raportează Evaluează

Expert TPU

în 28 August 2010 | a răspuns:

Well, poate că ce îţi voi spune îţi va da apă la moară privind dreptatea pe care o ai faţă de timizi, dar tot o voi spune happy
În primul rând aş vrea să te felicit pentru gestul tău foarte frumos de a îi ajuta pe cei la care nu s-au gândit prea mulţi.
Sincer, sunt timid şi eu de cele mai multe ori, şi pentru că aşa sunt eu şi pentru că aşa vreau. De cele mai multe ori îmi place să dau vina pe (blestematul meu) temperament, care este melancolico-flegmatic, şi nici nu încerc să mă schimb. De fapt nici nu vreau. Nu găsesc nicio parte bună în a te schimba, atâta timp când îţi poţi urmări mai bine interesele fiind aşa (cum este în cazul meu), în plus nu mă simt deloc bine în centrul atenţiei. Dar te ajut şi eu cum pot, mai ales că şi eu am observat că prea mulţi doresc să îşi învingă timiditatea şi chiar îmi pare rău că nu reuşesc în viaţă din cauza ei...

Răspunde Raportează Evaluează

în 2 Septembrie 2010 | a răspuns:

Bună! happy
Pentru asta s-au inventat psihologii.Pentru ai ajuta pe cei cu astfel de probleme.Asta nu înseamnă că dacă eu sunt o tipă mai extrovertită şi sociabilă îmi bat joc de astfel de persoane. happy
Bye! kiss

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Buna Bacemi! Timiditatea face parte din viata omului, unii dintre noi sunt timizi toata viata, altii mai putin.Acei oameni care sunt timizi, nu au sansa sa se integreze, doar daca isi vor schimba radical atitudinea fata de oameni. Sper ca nu faci parte din acei oameni timizi! laughing

Răspunde Raportează Evaluează

Răspuns utilizator avertizat

în 3 Septembrie 2010 | a răspuns:

Mama :-o. E mai lunga ca bratul meu laughing

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Episoadele de timideta sunt normale oricarei persoane, fiecare am avut experienta in anumite situatii. Timideta a fost descrisa de multi studiosi in multe moduri diferite, dar nici pana azi nu au dat o definitie concreta.Radacinile psihologice al timiditatii sunt cu siguranta de cautat in ambientul familiar si in primele relatii amicale.Crescand intr-o familie putin numeroasa, cu atitudini timide si fara manifestari sociale sau o protectie exagerata din partea parintilor, e normal ca un copil sa dezvolte un comportament caracterizat de inhibitie si un stil de vita rezervat.Ambientele sociale are o mare influienta a determina timiditatea, in particular poate invata frica de la altii, teama de a se confrunta cu persoane diverse sau necunoscute si de a se adapta in anumite situatii, raportul cu prietenii sau primele experiente scolare pot marca si dezvolta timiditatea.Nu este o rusine a fi timid (sincer apreciez o persoana timida decat opusul)si noi trebuie sa ii acceptam asa cum sunt si sa ii incurajam.
E o intrebare de nota 10 si ma bucur ca ai adus acest subiect deoarece multe persoane (chiar daca nu recunosc)au acest caracter.
Felicitari!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Pff am citit cu mare interes tot ce ai scris tu acolo si sunt de acord cu tine. Si eu as putea spune ca sunt putin timida, sau mai degraba ca am fost. Multi oameni m-au ajutat si m-au sprijinit exact cum spui tu mai sus si am trecut peste. Acum sunt mult mai deschisa si vad totul mult mai diferit happy . As putea spune ca am cativa prieteni "vindecati" de timiditate (nu vreau sa se inteleaga ca as percepe timiditatea ca o boala, dar nu mi-a venit alt cuvant). Cum ma comport in preajma unui timid? Pai ii pun diferite intrebari, ii cer parerea, oricum il fac sa se integreze. Pentru multi asta poate parea foarte dificil, insa nu e chiar asa, Odata patrunsi in conversatie uita de timiditate happy .

Răspunde Raportează Evaluează

în 10 Decembrie 2010 | a răspuns:

Foarte frumos ca incerci sa ii ajuti pe cei timizi... expunerea ta a fost lunga, dar, in acelasi timp, folositoare.
bravo!

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Pai in primul rand timiditatea este priceputa de cei mai multi tineri ca retragerea, convietuirea cu propria persoana.majoritatea persoanelor timite sunt introvertite si dupa parerea mea acest lucru este sa zicem destul de grav pentru ca asa pot rata oportunitati care li se ivesc.pe de alta parte timiditatea nu te ajuta mai deloc, ba chiar te incurca.eu de exemplu cand eram in clasa a 7-a parca stiu ca a avut loc un fel de meeting in care am vorbit despre radio si mai multe lucruri de genul, si am vrut sa-mi dau cu parerea... aveam in minte ce sa zic dar nu reuseam, nu aveam destul curaj si asa ca nu am mai spus nimic. dupa cativa ani mi-am dat seama de ce nu puteam atunci sa vorbesc. mi-era rusine, nu vroiam sa ma fac de ras.acum am trecut peste asta si zic eu, nu mai sunt o persoana la fel de timida si retrasa.acum imi place sa ies in evidenta.sa ajut oamenii.sa cunosc persoane noi, imi place sa traiesc intr-un cuvant. e adevarat ca orice persoana este timida cat de putin. dar daca inveti sa controlezi acest sentiment vei reusi sa faci ceea ce vrei si iti propui.

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Eram timid candva... Am fost ajutat treptat de parintii mei sa imi recapt increderea, sa nu-mi fie rusine sau sa ma simt prost pentru fiecare vorba gresita pe care am zis-o, sa nu ma simt in plus decat daca chiar sunt, sa fiu mai dinamic, sa fiu mai puternic. Ma simteam rau, nu vorbeam si ma inroseam ori de cate ori cineva imi zicea cineva ceva. Cu timpul m-am schimbat complet. Da, am citit cateva din link-urile postate. Acelasi lucru l-am facut singur cu viata mea. Persoanele care isi bat joc de persoanele timide, le consider niste persoane cu mintea scurta. Timiditatea nu e un lucru rau - ci constructiv uneori. Timiditatea nu o ai mereu - ea se poate remedia. Oameni buni, timiditatea nu e ceva de care sa iti para rau, sa te simti nefericit ca Dumnezeu ti-a dat acest 'sentiment'! Mie mi se pare un sentiment constructiv si apreciez oamenii cu o anumita doza de timiditate deoarece sunt niste persoane simtite. Da, am prieteni timizi si ma inteleg foarte bine cu ei. Cand vorbesc cu o persoana timida - incerc sa o fac sa-mi spuna parerile sale fara frica, sa o fac sa aiba incredere in argumentul sau. Imi place mult sa ii ascult pe cei timizi deoarece ii consider speciali. Stiu ca fiecare om are ceva de zis, de aceea merita ascultat si ajutat ca sa-si puna ideile in practica ( mai ales ce-i care nu au curaj ). Dupa parerea mea - persoanele timide sunt foarte inteligente, cu argumente foarte bune si o gandire foarte corecta. Nu pot cuprinde si explica tot ceea ce e acum in mintea mea. Aceasta postare mi-a rascolit anumite sentimente. Poate suna ciudat, dar, mi-e dor sa fiu timid - mi-e dor de prima fata pe care am cunoscut-o din cauza timiditatii ( ea la randul ei fiind timida ), mi-e dor de sentimentele pe care le aveam atunci si de frica pe care o purtam in suflet. Cert e ca, personal, imi place cand am de-a face cu oameni timizi deoarece ma regasesc in ei. Multumesc Bacemi inca odata pentru aceasta postare si pentru ca m-ai ajutat sa ma regasesc. happy

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Nu-ti mai cere scuze pentru intrebarile tale, mai ales pentru. intrebarea asta deosebita, minunata, scrisa cu grija, din suflet, cu un mesaj real, cu accentul pus pe i happy , una lunga, dar ai ce sa citesti! Eu chiar aveam nevoie de asa ceva. Intrebarea am notat-o cu 10 si nu in ultimul rand am adaugat-o la favorite, pentru. ca as vrea sa o accesez mai usor pentru. acele link-uri mai tarziu.

Totusi, o data cu avansarea in grad, pardon...in varsta laughing multi(inclusiv eu) ajung pe drumul lui onutzu sau al lui vlad_bv. Timiditatea nu poate sa mai traiasca in simbioza cu tine la nesfarsit big grin Parerea mea e ca toti scapam treptat de ea mai devreme sa mai tarziu atat timp cat noi o constientizam ca exista, cat si cu ajutorul primit de la cei din jur. Conteaza si mai mult sa ai un anturaj tolerant in majoritatea cazurilor.
Oamenii mai timizi pot avea lucruri mai valoroase de spus decat multi altii, mai ales daca sunt si constienti ca cei din jurul lor n-au uitat ce inseamna sa asculte. Conteaza foarte mult sa fii constient ca cei din jur nu te trateaza ca pe un "gunoi".
Din pacate sunt foarte multi oameni care nu stiu sa tolereze persoanele din jurul lor. Evident ca exista chiar si ceva de genul asta: "Nu esti smecher ca mine, hai un sut in fund si du-te la harry potter-u' tau! ".
Si cum spuneai si tu bacemi, daca cineva iti cere o opinie, la care ai un raspuns, pai dezvolti asa mult ca nu mai poate sa te opreasca nimeni. Daca ai stat prea mult timp tacut atunci incepi sa te descarci...trebuie sa recuperezi timpul in care ai stat prea tacut. big grin .

Asa ca pentru cei care sunt, au fost sau incearca sa scape de acest supranumit "defect al oamenilor mari" aceasta intrebare este mai mult decat binevenita si onorabila! Cel putin pentru mine.

Intotdeauna eu am admirat in viata probabil cel mai mult curajul(cand e nevoie de el) unor oameni. De ce? Pentru ca eu nu-l am, il pot avea, dar nu pot alege sa-l am.
E si o mare diferenta dintre a fi timid si a avea bun simt, de asemenea si dintre a avea curaj si a avea tupeu. Sunt unii care prefera de multe ori sa ne considere niste timizi, dar nu iau in calcul ca poate avem ceva ce ei nu sunt in stare sa observe sau n-au avut ei mai deloc.

Si ca sa mai vedem si o parte amuzanta in asta(sau poate nu), foarte ciudat ca desi aparent cuminti, tacute par aceste persoane mai retrase, caci uneori se intampla sa fie aia doar "fata buna, calma", dar daca ii atingi cu vorbele unde ii doare cumva mai tare s-ar putea sa te trezesti cu un balaur cu 7 capete! Exista si cazuri de asemenea oameni, care aleg sa fie calmi, dar nu pot rezista la infinit insultelor. Rareori si eu am ajuns la asa ceva, eu ma transform intr-o specie de Zerg din jocul Starcraft, cand cineva imi critica dur mai ales munca sau o lucrare la care doar eu stiu cat m-am chinuit. Ce as putea sa spun ca e amuzant? Reactiile celor din jur. Nu s-ar astepta niciodata de la o persoana aparent calma sa fie in stare sa eradice tot de pe suprafata planetei big grin

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

Buna happy
Stii foarte bine ca eu am o doza mai mica de timiditate, insa am sa imi exprim opinia la aceasta intrebare.Eu una nu am nimic cu persoanele timide. E un lucru bun sa fii timid, dar cu masura.Cred ca daca un om nu ar fi chiar deloc timid, l-as putea numi(din punctul meu de vedere) nesimtit.Sunt momente cand chiar trebuie sa taci, sa te retragi in coltul tau si sa inghiti.Cunosc persoane care sunt timide si care imi sunt prieteni(bineinteles eu ii tratez la fel ca alti prieteni, adica nu fac diferenta doar pentru faptul ca sunt timizi) si cu mine nu sunt timizi.
Cum adica voi suferiti in fiecare zi?! Repet, nu cred ca timiditatea este un lucru rau! Pana la urma e o insusire, un sentiment normal, pe care oamenii il au(unii mai mult, altii mai putin).

Răspunde Raportează Evaluează

în 28 August 2010 | a răspuns:

O sa fiu cate se poate de clar si cat se poate de scurt, aici vad ca multi si-au zis ce li s-a intamplat lor dar tind sa cred ca din persoanele de aici nu ar intinde nimeni o mana de ajutor spre persoanele afectate cu exceptia lui Bacemi care deja a ajutat punand aceasta intrebare si linkurile respective, din pacate el a fost singuru om de pe acest forum care s-a gandit la asa ceva, problema este ca mai mult de gandim la noi decat sa ajutam pe cineva, ma regasesc in cateva citate de a le lui, si nimeni nu mi-a dat o mana de ajutor cu o singura exceptie oameni care au trecut prin lucruri grele ca de exemplu un om fara parinti poate alege 2 drumuri unu sa infrunte realitatea in cel mai dur mod posibil si 2 sa o infrunte tot asa de dur dar sa ajute si alti oameni, doar acei oameni te pot intalege care au trecut prin asa ceva, ceilalti dupa cate vad aici arunca cu pareri pe aici. Dar nu am vazut ca zice cineva Cum putem sa i ajutam pe oameni acestia? Eu zic ca trebuie sa ne schimbam mentalitatea generatia asta se poate inca schimba cred pentru ca in Romania nu e loc de fraternizare e un loc in care toti isi arunca vorbele cu rost sau fara rost iar noi clasa asta mai mica avem de suferit, si primul pas cu care putem ajuta ceva e sa ajutam persoanele care le credeti nedreptatite pe plan moral in primul rand pentru ca eu cand am intrebat pe TPU o intrebare care care nu le-au placut toti au facut misto deci mentalitatea trebuie schimbata.