Nu sunt eu în poza. Despre religie știu că e falsă din scoală. De la profesorii de istorie, fizica, chimie, romana. Profesorul de română a fost preot înainte și știa bine și teologie
. Apoi se vede ca e totul fals, e minciună pentru prostirea naivilor creduli și neștiutori. Mai știu și de la alți preoți același lucru.
Când vorbim de credință, deja știm că nu e știință, nu e cunoaștere și nu e adevăr. Fiecare poate să creadă orice despre orice, dar când lucrurile sunt cunoscute de exemplu știu ca 2+2=4 și eu vreau sa cred ca 2+2=5 pentru că așa îmi sugerează cineva, atunci aceea nu mai e credință ci prostie. E vorba de o credință indusă, e un mod prin care minciuna și înșelătoria se ascund sub numele de credință. E corect? E bine? Da. Omul e o ființă socială. Oamenii se ajuta intre ei dar în anumite limite. Exista și un set de reguli care se respectă pentru a exista înțelegere între oameni. Dacă societatea permite un anumit gen de înșelătorie, atunci e ok, mergem înainte asa cu minciuna și cu înșelătoria. Când se va ajunge la un alt nivel, când vor fi alte reguli poate ca vom scăpa și de poveștile primitive, fanteziste și absurde.
Credincioșii sunt în primul rand niște victime ale fanteziei primitive, deci nu se pune problema să mai fie pedepsiți. S-au pedepsit singuri cu sau fără voința lor. Neînțelegerea lumii în care trăiește e o pedeapsa destul de mare pentru un om.
Am fost la biserica înainte de pandemie pentru că am însoțit pe cineva, dar nu vad rostul. Un om adult nu mai are nevoie de povești. Trebuie să fie mai serios, mai realist și să facă lucrurile cu știință și mai puțin cu credință. Credința nu e adevăr ca să te poți baza pe credință. Știința e adevăr, pentru că se verifica practic. Cine face ceva conform unei credințe, face cel mult o încercare și nu are siguranța lucrului bine făcut.