Dacă apropierile cu ceilalți elevi de același se* nu este o problemă, evident în limitele bunului simț...

Ce părere aveți de elevii de se* opus care vă tot vizitează clasa sau atunci când voi lăsați ușa deschisă cu scaunul lipit de ușă, deoarece cei mici care intră mai târziu la ore, bat în ușă și atunci prefer să las ușa deschisă cu scaunul în ea, până se liniștesc spiritele pe hol, dar ăștia de gimn., vorbim de băieți vin și se așează pe scaunul acela de la ușă, eu cum să interpretez situația?

Hai că nu sunt vreo frumusețe și deci nu se pune problema de altele mai grave, dar jur că uneori mă simt hărțuită de acești puști. Ținând cont că exact la acea vârstă am trecut prin bullying tot cu băieți de aceeași vârstă, cum să interpretez situația asta?

Oare asta să fie ceva transgenerațional și de destin până la urmă? Nici adult fiind, femeie devenind chiar, să nu scap de hate-ul și hărțuirea se*ului masculin?

Chiar recent vorbeam cu consiliera școlii, stând în cancelarie și mai pălăvrăgind, nu știu cum de am abordat bullyingul școlar, și zise terapeuta ceva de genul că "degeaba am muta un elev hărțuit dintr-o școală în alta, că până nu-și rezolvă victima problemele, victima va tinde tot în poziția de victimă să șadă, indiferent de locul unde se mută".

Iar asta mă tot macină de la acea conversație cu colega consilier. Dar mai ales având acum vizite spontane de la elevi de gimnaziu. Parcă îmi retrăiesc uneori trauma de atunci.

Voi ce credeți legat de teoria colegei mele? Oare așa să fie?
Eu fac terapie de ani de zile și credeam că am trecut peste tot. Dar uneori văd că trecutul reapare, exact cum spunea terapeuta, sub alte măști, dar cu aceeași poveste în fond.

Oare chiar să fie așa cum cred eu, și asta să fie o hărțuire și un nou bully sau e doar mintea mea care de fiecare dată când vede un puști mai tupeist de gimnaziu, parcă își revede proprii agresori?

Cum pot trece peste trauma aceea, ca să nu-mi afecteze munca? Ținând cont că munca e tot într-un loc și mediu în care a existat și trauma mea.
Cum am spus, eu una chiar nu sunt de părere că bătaia e bună, dar ținând cont că de fiecare dată când se apropie mai mult de 3 metri de mine un băiat de gimnaziu, mi se redeschid răni vechi, mi-e teamă să nu clachez și să dau un pumn cuiva.
Parcă nici terapia nu mai ajută.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook