Dacă visele provin din subconștient, care este un fel de hard disk al conștientului, un om, care, să zicem, a trăit întreaga viață între patru pereți albi, neavând nici un fel de contact cu lumea exterioară, ce visează? Visează?

Sigur că visează. Și animalele visează, e ceva ce apare la animalele inteligente, despre insecte și alte organisme mai primitive nu știm exact cum stă treaba.
Un om care trăiește toată viața izolat în camera albă ar fi cel mai probabil un pic nebun. Dar ar avea experiențe legate de ceea ce simte, gândește, de evenimentele din viața sa, mâncat, funcții biologice. Dacă se comunică verbal cu el ar avea experiența contactelor umane avute, amintirile conversațiilor avute. Imaginația l-ar ajuta să aibă o idee despre lumea exterioară. Dacă mai are și acces la cărți sau alte mijloace de informare atunci ar avea un și mai mare câmp pentru vise.
Dar să presupunem că este și izolat de alți oameni, de dragul conversației, s-a încercat să se crească niște copii fără a se vorbi cu ei niciodată, un experiment sadic. Se pare că niciunul nu a supraviețuit. Noi oamenii avem nevoie de contact uman, de educție pentru a deveni cu adevărat oameni. În absența lor presupun că și visele ar fi rudimentare, trăiri primare, frică, fugă, foame, ca la animale.