| sabin89 a întrebat:

Din culisele științei:
Prin anii 70 ai sec. trecut, lumea științifică a fost tulburată de un eveniment senzațional. Un neurobiolog britanic, Dr. Peter Harper, un om de știință de valoare, căruia i se prezicea un viitor strălucit, a anunțat în mod public că își încetează cercetările în domeniul studierii creierului. Ce s-a întâmplat? De ce? El a observat că se pot insufla unei ființe vii, cu ajutorul unor anumiți compuși chimici, proprietăți psihice noi, o modificare a individualității, a "eului" acesteia.
La întrebarea unui corespondent de ziar de ce a renunțat la atrăgătoarele lui experiențe, Harper a răspuns: "pentru că ele ascund pericole extrem de grave; simt că mă aflu în pragul unui domeniu necunoscut a cărui invadare poate duce la triumful a ceeace este rău". El a mai spus că se teme că s-ar putea proceda la manipulări cu omul (experiențele le făcuse pe șoareci) și că s-ar deschide posibilitatea de a se crea mulțimi de "roboți vii" care s-ar supune orbește unei voințe brutale.
Cum interpretați povestea și cum o adaptați la zilele noastre? Cum vedeți avansul galopant al științei și tehnologiei? Până unde se va merge? Ar trebui cercetătorii să-și impună anumite limite; și să le respecte? Sau să avanseze până unde se poate?

3 răspunsuri:
| relian a răspuns:

In anii 70 si mai devreme circulau foarte multe povesti. Omu nici nu stia bine organele interne mari si ala stia deja de chestii despre creier., vai de capul lor, ce ai citit is niste articole scrise pentru reclama, pentru mai stiu eu sa atraga cititori, nici pomeneala de ceva clar sau sa fi stiut careva ceva.
Pina acu cit timp in urma 150 de ani noi oamenii credeam ca creierul este altceva, ca noi gandim cu inima, iar creierul era ceva un fel de sistem de racire laughing asa ca povestile astea is rasuflate de mult.
De la Aristotel, vezi ca si aia marii spuneau balarii, el o venit cu idea ca centru gandirii ar fi inima si ca creierul era un fel de radiator sa raceasta sangele laughing iar idea asta sa pastrat pana in zilele noastre, ca sa vezi si sa nu crezi.

Asa ca atunci cand cineva vine cu povesti SF o fi pentru naivi, cum spuneam trebuie sa anlizezi cand citesti ceva, nu doar sa fim cu ochelari de cal, asa cum ne vor astia care conduc lumea.

| StimabiluI a răspuns:

Eu prevăd că va exista în viitorul apropiat un trend crescător de respingere a tehnologiei, și mă refer la tehnologia invazivă care mai mult limitează libertatea și consumă timpul și energia.
Acest trend a început deja: unii renunță de bunăvoie la smartphone-uri sau la rețele sociale, alte școli încep să impună restricții de utilizare a telefoanelor. Alții adoptă terapii naturiste în defavoarea medicinii chimice. Unii preferă o plimbare cu bicicleta în natură în loc de o ieșire în mall cu mașina.
Ca orice drog nou, acesta este tolerat maxim o generație de către societate. Opiul, cocaina, au fost adoptate la scară largă societățile din trecut până când acestea au luat măsuri drastice împotriva acestora.

| sabin89 explică (pentru StimabiluI):

Zice că la o sală de nașteri o femeie era în chinurile facerii; doctorul o asista: "hai, încă puțin, încă puțin!". La un moment dat, gata! respiră ușurată; părea că s-a terminat. Dar, o apucă din nou durerile. "Doctore, ce se întâmplă?". "Răbdare, încă puțin și iese și copilul; deocamdată a ieșit telefonul!"happy

Întrebări similare