Generalul Ney a fost sub comanda lui Napoleon, a intrat apoi în slujba bourbonilor, pentru ca în final să treacă din nou de partea lui Napoleon. Cum l-aţi perceput voi? Un tip fără caracter? Un oportunist? Sau cum?
Napoleon a abdicat cu gândul de a reveni. De aia a ales insula Elba drept loc de exil. Ca să fie prin preajmă. După Waterloo englezii l-au exilat în ins. Sf. Elena din Atlanticul de Sud.
Dar să revenim la mareșalul Ney. El a fost de partea Bourbonilor -la ordinul lui Napoleon - cu scopul de a avea controlul asupra armatei. Când a revenit din exil Napoleon a fost primit cu brațele deschise de către Ney care a pus imediat armata la dispoziția împăratului. Nu există dovezi scrise ale acestei înțelegeri, însă astfel de lucruri se fac printr-o simplă strângere de mână între doi oameni mari! Drept dovadă stă faptul că mareșalul a fost executat la scurt timp după Waterloo iar Talleyrand, altul care a jucat la două capete, a scăpat!
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Cine?
cred ca ai un fetish cu istoria Frantei, Napoleon sau ceva asemanator
pana la intrebarea ta nu am auzit de ala, iar acum o sa urmaresc intrebarea, sunt curios cine, chiar a auzit 
Răspunde
Poate trebuia să scriu mareşalul, în loc de generalul.
Michel Ney a fost unul dintre cei mai talentaţi comandanţi militari ai lui Napoleon. Împăratul îl numea "cel mai viteaz dintre viteji". Când Napoleon a fost exilat în insula Elba, Ney i-a slujit pe bourboni, iar în timpul celor 100 de zile îl regăsim sub comanda lui Napoleon. După Waterloo, Ney este judecat, condamnat şi executat.
Din tot ce am citit despre războaiele napoleoniene, pot să spun că mai mult l-am simpatizat pe acest general/mareşal. Nu l-aş numi oportunist, şi cu atât mai puţin lipsit de caracter. Aş zice mai de grabă, ca şi gabicoo, că a fost un tip inteligent şi că a ales cea mai bună soluţie adecvată împrejurărilor.
Câteva detalii picante din timpul acelor faimoase "o sută de zile". Revenirea lui Napoleon pe pământ francez, din exilul de pe insula Elba, a fost ca o lovitură de teatru. Nimeni nu se aştepta. Însoţit doar de o mână de colaboratori intimi, nu-i dădea nimeni nicio şansă. Cu toate astea, el avansa încet dar sigur către nord. Porţile oraşelor i se deschideau şi tot mai multe grupuri armate i se alăturau. În timpul ăsta, la Paris nimeni nu se sinchisea. Presa franceză râdea de uzurpatorul corsican. Adresându-se unui grup de diplomaţi străini pe care i-a convocat, Ludovic al XVIII-lea le-a spus: "Comunicaţi curţilor dvs. că acţiunea absurdă a acestui om este tot atât de puţin în stare să tulbure liniştea Europei ca şi propria-mi linişte". Totuşi, cum am spus, Napoleon îşi continua marşul spre Paris. Lumea îl aclama şi noi trupe i se alăturau. În aceste împrejurări, se alătură împăratului şi Ney împreună cu trupele sale. Pe gardul care împrejmuia Coloana Vendome a fost pusă o pancartă: "Napoleon a poruncit să i se comunice regelui: nu-mi mai trimiteţi soldaţi, am deja destui!".
Ce a urmat, se ştie. Regele s-a urcat grăbit în caretă şi a fugit în Belgia.
Cred că ar fi o pierdere pentru cineva să treacă prin viaţă fără să cunoască evenimentele care au avut loc în Franţa în perioada 1789 - 1815.
"Cred că ar fi o pierdere pentru cineva să treacă prin viaţă fără să cunoască evenimentele care au avut loc în Franţa în perioada 1789 - 1815. "
Mai ales ca Revolutia Franceza reprezinta probabil cel mai important eveniment din ultimii 200 de ani, in sensul ca a avut cele mai mari implicatii asupra desfiintarii "vechiului" si afirmarii "noului".
Dupa parerea mea, cel mai important aspect al razboaielor napoleniene a fost desfiintarea feudalismului in toate tarile cucerite si introducerea principiilor revolutiei, care in ciuda faptului ca a fost subjugata de Napoleon in 1799, filosofia iluminista din spatele ei a fost perpetuata si pe vremea imperiului, incepand cu 1804 si cu razboaiele impotriva celei de-a 3-a coalitii.
Tot in timpul asta s-a conturat spectrul politic, stanga-dreapta.Revolutia a servit drept piatra de temelie pentru ideologiile politice care au urmat.
Napoleon nu era un mare infocat al revolutiilor si nici a regalitatii.Pe vremea cuceririi Bastiliei si a rasturnarii monarhiei din 1792, cand Ludovic al 16-lea ghilotinatul a dat un discurs in fata multimii infocate, Napoleon a criticat atat multimea cat si pe rege care "nu era in stare sa omoare 500-600 cu tunurile".Era un partizan al ordinii.Totusi,vedea in revolutie o oportunitate pentru propria ascensiune si pentru emanciparea Corsicii.Ce a urmat, cu asediul Toulonului, 13 vendemiaire, campania din Italia, egipt, 18 Brumar si proclamarea ca imparat al unei Frante pe care a dispretuit-o in copilaria si adolescenta lui, e legendar. Dupa mine, o ascensiune impresionanta, influentata atat de noroc, dar mai ales de calitatile in artilerie pe care a revolutionat-o.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
