| DorelSudoru a întrebat:

Oare e bine sa faci rau pentru binele tau? ce placere simti cand faci ceva rau?

10 răspunsuri:
| NoChanceForUs a răspuns:

Muri-ar țiganii în chinuri groaznice provocate de mine, și aș fi atât de fericit că aș avea orgasm multiplu.

| Marcian a răspuns:

NU este bine sa faci rau si chiar si atunci cand, cu regret, fac rau simt remuscari.

| Cocodrilo a răspuns:

Încep cu sfîrşitul întrebării. Suntem nişte,, animale" programabile. Asta înseamnă că după o vreme de folosinţă, 15 ani, să zicem, nu mai ştii care e softul original şi care sunt actualizările, modificările introduse intenţionat sau din eroare. Din punctul ăsta de vedere e greu de dat o sentinţă că omul e,,bun" sau,,rău" sau cum o mai fi.
Filosofii şi-au bătut capul cu asta câteva mii de ani fiecare susţinând una din variante. Istoria a arătat că unii din ei au greşit. Ce pretenţie putem avea noi că judecăm corect?
Totuşi, ca urmare a evoluţiei ştiintei s-au cristalizat nişte concluzii aşa încât nu totul e relativ.
Teoriile lui Freud, care considera scopul vieţii ca pe o luptă egoistă pentru satisfacerea plăcerilor sunt acum contestate după ce au făcut ravagii decenii întregi.
Ca să nu o mai lungesc, cred în teoria că omul are un sistem operativ care include empatia. Asta înseamnă printre altele că se simte mai liniştit când nu face rău, ci bine, chiar dacă pentru asta trebuie să mai dea de la el. Citeşte cartea lui Jeremy Rifkin,,The Empathic Civilisation" care explică lucrurile cu seriozitate. Descoperirile recente de neurologie arată că suntem dotaţi cu celule speciale,,neuronii oglindă" care transpun în noi direct starea de spirit a unui semen (bucurie, suferinţă). Aşa că din punctul acesta de vedere nu avem de ales: căutăm instinctiv să fim buni pentru ca să ne simţim în siguranţă.
Peste asta se adaugă însă bagajul care ni s-a pus în spate sau pe care l-am adunat noi înşine, care ne face să ne comportăm altfel.
,, Egoismul" e o forţă pozitivă care ne ajută să supravieţuim, dar el nu ne împinge neapărat la a face rău. Există chiar empatie pe motive egoiste.
La fel,,, plăcerea de a face rău" e, după părerea mea, un clişeu din film şi literatură. Există indivizi care suferă de asta, dar ei sunt o minoritate, accidente ale naturii sau societăţii (incluzând propria lor formare).
Viaţa în societăţile civilizate e destul de simplă. Arareori suntem constrînşi să facem rău. În situaţia excepţională că trebuie să faci rău pentru binele tău, răul trebuie să se reducă la strictul necesar. Ca să simţi o plăcere când faci rău unui nevinovat trebuie să fii deviat bine. O situaţie când răul ar produce plăcere e atunci când suntem convinşi ca am plătit cu aceeaşi monedă cuiva care a făcut el însuşi rău din plăcere.
Ar fi mai multe de spus...

http://www.newscientist.com/......ution.html

| RXN a răspuns:

Raul e ceva relativ, ce-i divin pentru mine, e extrem de rau pentru altul.Chiar si la un act catalogat ca fiind rau se poate gai o parte pozitiva.

Suntem ghidati de un egoism urias,ca unii si-l controleaza sau reprima,mimand sau incercand sa fie altruisti,e alta treaba.
Da, uneori imi place sa fac ceva care obiectiv vorbind e catalogat rau pentru placerea proprie, imi da un senzatie psihica aparte.

| Nolkyz a răspuns:

In cazul asta, eu nu ma gandesc ca fac rau pentru binele meu. Ma gandesc ca fac bine (orice as face) deoarece o fac pentru binele meu, din asta rezultand ca eu nu fac rau, ci fac bine. Egoismul asta... Nu? ce sa-i faci...

| spike625 a răspuns:

Nu e bine sa faci rau pentru binele tau chiar daca partial te simti bine, apoi realizezi ca nu e bine ce ai facut

| ROB3RT89 a răspuns:

Nu,nu e bine +ca nu ai nici o placere! Am si eu uni colegi de serviciu care sunt niste papagali,ei cred ca daca fac rau la alti sifonadui cresc un ochi sefilor,dar se insala! Acum sa te iau pe partea religoasa,daca faci rau la alti pentru binele tau, ia-ti da D-zeu si mai rau decat ai facut la alti, acum poate se vina doamna Ema sa confirmebig grin

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Cel mai bine e sa pandesti cand ceilalti se apleaca si se prosterneaza in fata unui sef, sa sari repede pe spinarile lor aplecate si sa alergi spre acesta ajungand in fata.aici ori te asezi in genunchi ori te apleci in fata, ori mergi in spatele lui, fiindca ai treaba. oricum ar fi; le-ai luat fata celorlalti si se cheama ca esti ...cu seful.

| GrizzlyRO a răspuns:

Nu este bine sa ii faci rau aproapelui tau insa daca sti (spre exemplu) ca tu ai invatat o zi intreaga pentru teza iar colegu de banca s-a uitat la TV sau a iesit in oras cu tovarasii iar apoi te intreaba "Ba la 1 raspunsul e 25 sau 43 " tu ii poti spune raspunsul gresit. E o satisfactie cand vezi ca ai luat nota mai mare insa apoi iti pare rau de respectivul happy

| olivvvviiiiaaaaaaaa a răspuns:

Offf si eu am fost in situatia asta dar te simti u satisfacut acum deinde si ce problema ai u,, cat de mare e raul pe care vrei sa il faci