am o problema. destul de grea pentru mine.
Tatal meu a murit cand aveam 14 ani(acum am 18). A fost internat in spital in coma. in perioada aia am plans. mult. dar nu am fost niciodata sa il vad, nu cred ca as fi suportat sa il vad asa, dupa ce a murit. a fost adus acasa. eu aproape ca nici nu am intrat in camera cu sicriul... Nu stiu ce mi s-a intamplat, de atunci nu am mai plans deloc o perioada. parca nici nu se intamplase, toata lumea ma critica. vai doame. tatal tau a murit si pe tine nu te intereseaza, cand de odata dupa aproape 2 ani, nu stiu ce mi s-a intamplat. dar abia atunci am realizat ca l-am pierdut de tot... au urmat nopti nedormite, plans mult. in fiecare zi. de atunci nu este zi sa nu ma gandesc la asta. Regret ca nu l-am vazut macar in ultimul moment, nu stiu ma simt vinovata. Si vreau sa spun ca nici la inmormantare nu am fost, decat la biserica atat. Nici nu stiu unde este inmormantat. nu am fost niciodata, mi este frica, Cred ca nu am vrut sa il vad asa, pentru ca voiam sa mi-l amintesc asa cum era el.
Iar acum, sunt plina de regrete... ca nu l-am iubit destul de mult. ca nu l-am apreciat pe cat merita. ca nu am fost un copil perfect. nici nu stiu.
Cum credeti ca as putea sa trec peste asta?
Cum as putea sa imi fac curaj sa ma duc la mormantul lui?
Ma chinuie ingrozitor...

Draga mea, tatal tau te vegheza de acolo de sus si nu cred ca vrea sa te vada plangand. Durerea e in suflet si nu trebuie sa se vada ca jelesti.
Si eu mi-am pierdut mama de un an si trei luni.Plangeam in fiecare zi, dar nu voiam sa ma vada nimeni.Doua -trei saptamani ba chiar mai mult nici nu-mi venea sa intru in casa, mancare nu-mi trebuia.O visam aproape in fiecare noapte. Cand se facuse un an de moartea ei mi-a spus in vis sa nu plang pentru ca ei ii este bine acolo unde se afla.Stiu ca totul s-a petrecut in subcontientul meu, dar asta m-a linististit si asta trebuie sa stii si tu.
Vorbeste cu mama ta, si mergeti impreuna la cimitir. Pune o floare, aprinde o lumanare.
Sunt sigura ca tatal tau va aprecia.Primul pas e mai greu.

Fa-ti curaj, tocmai cu dragostea ta pentru el.
Daca nu poti, vorbeste cu un psiholog sau cu un preot.

Îmi pare rău pentru pierderea ta, sincer.

Totul depinde de tine, tu îţi vei face curaj să mergi noi nu putem decât să dăm sfaturi.
Dacă tu crezi că îţi va aduce pace dacă îl vizitezi atunci du-te.
Povesteşte-i ce ai făcut în ultimi ani sunt sigur că te va auzi.
Vizitează-l din când în când la început va fi greu, dar cu timpul vei trece peste durere.

Și mie mi-a decedat tatăl luna trecută și deși rana este adâncă știu că trebuie să fiu puternic și să merg înnainte deoarece numai așa îl pot face pe tatăl meu drag mândru de mine.

Plus faptul ca eu am 27 de ani si trebuie sa ma descurc singur deoarece mama mea are si ea nevoie de un sprijin la batranete iar eu fiind singurul ei copil trebuie sa ii ofer acest sprijin acum mai mult ca niciodata.

Si mie imi este foarte greu sa accept acest lucru dar grija zilei de maine ma face sa merg mai departe si sa uit de aceasta durere crunta cat mai repede cu putinta.

Dumnezeu Sa Fie cu tine si sa iti dea puterea necesara de a trece cat mai repede peste aceasta durere crunta care se afla in sufletul tau.

Buna!
Pai imi pare tare rau pentru tine...
Ca sa treci peste chinurile astea gindeste-te ca e tatal tau si el inca te iubeste acolo unde e cu toate ca poate in unele momente nu i-ai fost alaturi, pentru ca esti copilul lui, in ciuda tuturor faptelor. Fa-ti curaj si du-te la mormantul lui, poti vorbi cu el si zi-i tot ce ne-ai zis si noua, nu te teme, nu ai de ce. Zi-i tot ce gandesti, cred ca te vei simti mai bine