| RAY a întrebat:

De ce reguli trebuie sa ținem cont când scriem?
Cele mai importante

11 răspunsuri:
| sabin89 a răspuns:

E greu de spus care sunt regulile cele mai importante, pentru că importante sunt cam toate. Cratima ar fi una dintre ele. Să nu spunem, de exemplu, sau dus, ci s-au dus, adică să despărţim pronumele se (pe sine, se) de verbul "am dus". Apoi, dacă punem doi de i acolo unde trebuie doar unul şi un singur i acolo unde trebuie doi, parcă nu ştiu cum e. Am văzut că mulţi scriu "să intrii", când de fapt este "să intri". Şi pe urmă tot ei scriu "să şti", când de fapt este "să ştii". Adică exact pe dos. Prea de tot. Ar mai fi şi să spunem îţi în loc de îşi. De exemplu, "eu îţi doresc succes", nu "eu îşi doresc succes". Îşi e ceva ce se referă la el însuşi, de exemplu, "el îşi repară bicicleta". Dar când e vorba de o acţiune făcută altuia, acolo este îţi; de exemplu, "eu îţi repar ţie bicicleta". E bine, de asemenea, să punem şi virgulele pe cât posibil la locul lor, pentru a evita confuziile. Să nu spunem "fi sincer", ci "fii sincer"...

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

De cele gramaticale.

| Mosotti a răspuns:

In primul rand sa inteleaga celalalt ce vrem sa spunem, deci sa scriem coerent, se mai accepta anumite greseli daca scriem de pe telefon, de ex omisie o liniuta, sau in loc de s-au, si asa mai departe, sau e in loc de sunt.

| T0T a răspuns:

Oricum ai evoluat mult în ultimul timp dpdv al regulilor gramaticale. Nu îți mai bați atât joc de limba română. Când scrii câte ceva și nu ești sigur mai caută pe internet să vezi cum se scrie corect. Așa te înveți. App și CITEȘTE!
Mai sunt și regulile de bun simț, de logică etc.

| RAY explică (pentru T0T):

Orice creație are nevoie de un creator!
Suna logic, dar ar putea sa nu fie așa

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1. Regulile de omenie
2. Regulile gramaticale

| EcceHomo a răspuns:

Nu oi avea de gând de acum să te apuci să scrii corect? Doar ce m-am obișnuit cu tine, nu te prosti!

| RAY explică (pentru EcceHomo):

A ignora un lucru nu ajuta la rezolvarea ei, asta am învățat

| EcceHomo a răspuns (pentru RAY):

La rezolvarea ei? Adică a problemei? Care problemă? Nu exista, domnule, nicio problemă, stai liniștit! Ce vorbe sunt ăstea?

| Smolbean a răspuns:

Când scrii o carte, trebuie sa ții cont de logica inlantuirii ideilor, un subiect de interes
Daca scrii un eseu, scrisoare, trebuie sa pui data, locația, respectiv alineate, așezare în pagina, ortografie, punctuație etc

| RAY explică (pentru Smolbean):

Ma refer a scrie corect când scrii pe TPU