Bună TPU! Ce ar trebui să fac dacă actuala mea gândire mă limitează? Ar trebui să o schimb, nu? Cum fac asta? Sunt clasa a XII- a și tocmai am început liceul. Săptămâna trecută când aveam ora de filozofie cu o doamnă care este de istorie, sociologie, psihologie ne-a spus ceva de genu: " Noi suntem singurii care ne limităm. De exemplu, cei care vor să dea de permis și nu au nicio problemă psihică sau de sănătate, își tot spun că nu pot reuși și până la urmă asta se întâmplă". După care ne-a zis că doar cunoscându-ne pe noi putem remedia toate probleme pe care le avem. Dar ce faci atunci când te cunoști pe tine, dar nu poți reuși să schimbi cursul lucrurilor, având în vedere că este ceva ce poți controla? Ne-a mai spus cum că trebuie să învățăm din orice experiență, cele negative fiind cele care ne învață cel mai repede și cel mai bine. A zis să fim atenți și la experiențele din jurul nostru pentru că putem învăța din ele. Acum ceea ce vreau eu să știu, bun înveți din aceste experiențe, dar dacă greșești în mod repetat chiar după ce ai trecut de mai multe prin aceste lucruri, asta înseamnă că nu ai învățat, nu? Ca să o zic mai pe șleau, fiind conștient de greșelile tale și făcându-le din nou și din nou, asta înseamnă că nu ai învățat nimic, nu? Nu știu de ce mi se pare că majoritate lucrurilor se află în contradicție, cel puțin așa sunt în capul meu. Da, gândirea mea mă face slab, mă limitează, cum schimbi cursul lucrurilor? Cum schimbi această gândire? Privești dintr-o altă perspectivă? Cum privești? Ce privești? Având o imagine proastă despre propria persoană asta se reflecta în viața mea, deciziile pe care le iau, modul cum gândesc, comportamentul și viceversa(ceea ce determină această imaginea proastă sunt fix cele din urmă). Având aceeași gândire, aceeași identitate, vrând să schimbi totul la tine, nu va merge nimic. După cum spunea doamna profesoară "Cea mai periculoasă este stagnarea", ce poți face în cazul ăsta? Practic, te oprești să crești, să te maturizezi mental, umbli confuz prin viață și după te întrebi cum ai ajuns în stadiul ăsta. Te urăști, țipi înăuntrul tău după ajutor și nimeni nu răspunde. Rămâi singurul și unicul care poate rezolva aceste situații. Ce faci? Da, pot să zic că viața unui adolescent este mult mai complexă după cum cred dragii noștri părinți, treci prin tot felul de stări emoționale ciudate, o stare intensă de disconfort și tot felul de experiențe. Practic ești în faza aceea de cocon. Oare ce va ieși din toate lucrurile astea? Chiar aș vrea să vă știu părerea, având în vedere că tot ce este în capul meu se află într-o relație de contradicție. A da, am vrut să spun că a fost eliberator tot acest lucru pe care l-am scris.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook