Salut, am 17 ani (aproape 18) și nu mă pot obișnui cu gândul că adolescența(copilăria) mea s-a cam terminat, când eram mic îmi doream să mă fac mare, acum parcă aș vrea să dau timpul înapoi, au început să apară responsabilitățile /greutățile (care erau aproape inexistente în copilărie) în primul rând sunt presat să iau bac-ul și în al doilea rând nu mai am timp de distracție cum aveam când eram mic, etc. Cum să accept mai ușor că copilăria a trecut și timpul nu se mai poate da înapoi? Cum mă pot bucura de viață? (având în vedere că bețiile sau discotecile nu mă pasionează).
Ordonare:
După relevanţă
Raspunsul e simplu. Fa ceea ce vrei sa faci. Stai si invata pentru bac, nu neglija asta dar nici nu uita sa traiesti. Distractia nu inseamna betii pe plaja, mersul in cluburi si dansul pe bar. E un citat care mie imi place foarte mult "Live your life and forget your age". Nu trebuie sa ai o anumita varsta pentru a face un lucru. Daca tu vrei sa te dai acum cu trotineta, fa-o! Nimeni nu poate sa te opreasca sa faci ceea ce vrei. Numai sa fie legal! 
)
Răspunde
Trebuie sa accepti ca timpul trece, te maturizezi, apar dificultati si responsabilitati mai mari, dar gandeste-te la evolutia ta, la faptul ca vei deveni adult, cu un job, cu o familie. Bucura-te de fiecare schimbare pozitiva de care ai parte, bucura-te ca ai trait o copilarie frumoasa si ca vei avea ce povesti la copii si nepoti. Asa va fi si cand vei iesi la pensie sau vei deveni bunic, vei zice: Imi e dor de adolescenta, de liceu, ect
Incredibil, si eu simt exact la fel! Uf, uneori ma gandesc ca e normal sa ne maturizam, sa crestem, sa ne formam aripi si sa zburam, sa invatam si sa ne croim un drum care sa ne de aduca satisfactie sufleteasca si materiala. Dar apoi ma apuca iar nostalgia...Te inteleg, si mie imi e un dor crunt: imi e dor de verile petrecute la bunica mea, care acum nu mai este printre noi 
, de caldura cu care ne imbratisa cand veneam la ea si ne facea gogosi, si cum ma jucam prin iarba si alergam.Mereu imi zicea "Joaca-te acum cat poti draga mea, caci mai tarziu nu o sa mai poti" si cand eram mica mereu imi doream sa fiu ca cei mai mari.E de vina probabil si vremea de afara, ploua si e mohorat, iar vremea ploiasa are un obicei sa ne faca melancolici.Eu zilele trecute am revazut vechile filme cu care am copilarit si am ascultat si niste melodii care mi-au adus aminte de niste momente extrem de frumoase. Ma bucur ca nu am fost genul care sa se maturizeze inainte, sau prea devreme ca sa zic asa, si ca le-am lasat pe toate la timpul lor. Si mie imi e greu sa accept ca sunt aproape clasa a 12-a ...Ca mai e asa putin si voi fi aruncata in viata reala, departe de orasul natal si de familia la care tin. E infricosator pentru mine, dar vreau sa fiu puternica si stiu oarecum ca totul va fi bine si ca lucrurile se vor asa cum trebuie. Ma gandesc ca ma asteapta atat de multe lucruri frumoase, pentru ca viata e o calatorie si oricat de mult mi-as dori sa ma intorc in copilarie, nu voi putea. Insa, de un lucru sunt sigura, chiar daca voi imbatrani, sufletul meu va fi mereu un copil, cred ca, cu totii suntem asa, intr-un fle au altul.
Cred că 90% din oamenii maturi sau invârstă își doresc să dea timpul înapoi (e cam imposibil să asculți melodia Tic tac cântată de Vescan și să rămâi indiferent la mesajul melodiei) Recent am găsit diploma pe care am primit-o la sfârșit de clasa întâi (an școlar 2006-2007)și aproape am început să plâng gândindu-mă,, când a trecut timpul așa repede? '' (când eram mic aveam senzația că timpul stă pe loc), după părerea mea niciuna dintre bucuriile artificiale de azi (bețiile, jocurile pe calculator, etc) nu se compară cu bucuriile trăite în copilărie. Îmi pare rău că a trecut copilăria, dar asta este, viața merge înainte... (cu rele și bune). În legătură cu bunica ta... Dumnezeu s-o odihnească.
Răspunde Multumesc, Dumnezeu sa o odihneasca! Si am stiu melodia de la Vescan, ciudat, ma gandesc la tatal meu cand o ascult.Ma gandesc ca si el a fost copil si tanar, si nu stiu, poate ca unoeri ar vrea sa mai se simta asa si acum la 50 de ani.
Da, mă gândesc și eu ce sunt acei oameni care sunt conștienți că viața a trecut (pe la 50 de ani+++), te simți nașpa la bătrânețe în general (mai ales dacă nu ai copii/nepoți și îți petreci ultimii ani singur în propria casă sau uitat printr-un azil), sunt uni care se comportă ca copiii la 30 și ceva de ani pretinzând că sunt tot copii sau că de fapt ei întineresc, chestii de genu', dar nu mai e la fel ca copilăria originală, îmi amintesc când eram mic că credeam că mama mea așa e din totdeauna (la vârsta de 30 și cava de ani), până mi-a arătat o poză cu ea de când avea 3 ani și,, teoria '' mea a fost spulberată 
Este ceva normal, nu ai cum sa dai timpul înapoi, el este deja în trecut și nu se mai poate face ceva.
Însă speranța moare ultima, bucură-te, mai ai ceva timp pana vei deveni adult și vei avea responsabilități.
Te poți bucura de viata, poți ieși cu prieteni, puteți juca fotbal, sunt sigura ca încă se mai pot face aceste lucruri
Copilaria nu trece niciodata! Poti sa fii mereu copil te poti bucura mereu de viata nu conteaza ca ai 10 17 sau 50 de ani etc XD mereu poti fii copilul de alta data doar bucura-te de viata fa nebuniile de alta data cand ai chef cu prieteni distreaza-te! Si ai sa vezi ca tot copil ai ramas cu toate ca o sa ai responsabilitatile unui om "mare".
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
