Ziceti-mi si mie ceva despre importanta constiintei.Multumesc! Fundaa:*

Conștiința este un sentiment pe care omul îl are asupra moralității acțiunilor sale.Se spune despre conștiință că este "glasul lui Dumnezeu" în om. În urma observării atente a manifestării acesteia se poate constata că omul simte sau aude conștiința și abia apoi intervine cu gândirea pentru a transpune sau nu îndemnul acesteia. Cu alte cuvinte, gândirea (reflecția) intervine după ce se manifestă conștiința și nu invers.
Deci este eronat a se afirma că, conștiința ar fi o reflectare (adică gândire) asupra sinelui deoarece mai întâi apare sentimentul (mustrarea, îndemnul) și abia apoi reflectarea asupra cauzelor acestuia.
Prin conștiință omul este mereu "anunțat" asupra unei fapte rele făptuite sau în curs de făptuire. Conștiința "ne mustră" numai atunci când facem ceva rău, manifestându-se independent de voința noastră.1. Conştiinţa dreaptă sau adevărata e acea conştiinţă care
obligă (porunceşte) pe om la săvîrşirea unei fapte, sau îl opreşte
de la săvîrşirea ei, în conformitate cu dispoziţiile legii
morale.
Astfel de conştiinţă e aceea care, bunăoară, te îndeamnă
să faci acte de milostenie, ori te opreşte să furi sau să înşeli
pe altul.
2. Conştiinţa rătăcită (falsă) este contrară conştiinţei adevărate
; ea îndeamnă să faci ceea ce opreşte legea morală,
sau opreşte ceea ce după lege este îngăduit.
Cauzele erorilor acestui fel de conştiinţă trebuie căutate
în formarea greşită a ei. De aceea, pentru fiecare se impune
datoria de a-şi controla mereu conştiinţa, iar în cazul că în
judecăţile ei ar afla erori, trebuie să şi-o îndrepteze.
3. Conştiinţa sigură. Cu privire la gradul de certitudine
cu care se pronunţă, conştiinţa este sigură, atunci cînd obligă
sau impune în mod absolut sigur o datorie, sau tot atît de
sigur opreşte săvîrşirea unei fapte rele. Astfel de conştiinţă
e, bunăoară, aceea care ne obligă în mod absolut la împlinirea
datoriilor dreptăţii faţă de aproapele nostru şi ne opreşte
cu toată puterea de a-1 înşela.
4. Conştiinţa îndoielnică este conştiinţa ce nu se poate
decide între două fapte opuse, sau care găseşte motive deopotrivă
de puternice, atît pentru săvîrşirea unei fapte, cît şi împotriva
săvîrşirii ei. în această situaţie se găseşte cineva care,
bunăoară, nu ştie dacă trebuie sau nu trebuie să ajute o persoană
lipsită, despre care are informaţii nu tocmai bune.
5. Conştiinţa trează (deşteaptă). Din punct de vedere al
intensităţii cu care funcţionează, conştiinţa este trează, atunci
cînd e gata să răspundă prompt şi imediat în orice ocazie şi
la orice întrebare. Conştiinţa de acest fel, indiferent de importanţa
cazului dat, acţionează imediat, conform cuvintelor
Sfîntului Apostol Pavel : «Fiecare să-şi cerceteze fapta sa şi
atunci va avea cuvînt de laudă… »(Gal. 6, 4).
Unui om credincios cu astfel de conştiinţă i se spune conştiincios
şi la el se referă cuvintele psaLmistuIlui: «Auzi-voi
ce va grăi întru mine Domnul» (Ps. 84, 8). Din această conştiinţă
ia naştere o formă superioară: conştiinţa fină, gingaşă
sau sensibilă, la care se referă cuvintele ipsalmistului : «Şi
aşa păzi-voi pururea legea Ta, Doamne, în veac şi în veacul
veacului» (Ps. 118, 44).
6. Conştiinţa adormită este opusă conştiinţei treze, fiind
nesimţitoare la toate călcările ce se aduc legii morale.
Din conştiinţa adormită ia naştere conştiinţa laxă, care
socoteşte păcatele grele drept păcate uşoare, acordînd multă
îngăduinţă în special pentru păcatele trupeşti. De regulă, acest
fel de conştiinţă e rezultatul unei vieţi trăite în decădere morală.
Conştiinţa laxă poate da naştere laxismului, care e o
boală a conştiinţei.
7. Conştiinţa scrupuloasă este conştiinţa stăpînită de frica
de a nu călca legea morală, văzînd în o seamă de fapte indiferente
numai ocazii pentru păcat sau chiar păcate. Caracteristica
ei este sentimentul unei nesiguranţe şi o frică obsedantă
ce adeseori degenerează pînă la chinuirea de sine, ba
chiar pînă la disperare. Astfel de conştiinţă au, bunăoară,
unele bătrîne care, fără să vrea, într-o zi de post au mîncat
carne, uitîmd că e post, sau au scăpat din mînă o icoană
care s-a spart. în forma ei cea mai exagerată, ea devine o
boală (scrupul).
8. Conştiinţa fariseică este în aparenţă o formă a conştiinţei
scrupuloase, însă în realitate ea strecoară ţînţarul, dar
înghite cămila, adică permite păcate grele, dar interzice abateri
uşoare. Ea e foarte pretenţioasă cînd judecă pe alţii, dar
e foarte îngăduitoare cînd se judecă pe sine.
Numele ei vine de la fariseii cărora Mîntuitorul le-a adresat
cuvintele : «Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici,
că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi
lăsat părţile mai grele ale legii : judecata dreaptă, mila şi credinţa
; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le
lăsaţi »(Matei 23, 23).
Importanţa şi valoarea conştiinţei morale. Importanţa conştiinţei
morale este neîndoielnica pentru oricine dintre noi,
deoarece de ea este strîns legată existenţa moralităţii. Fără
conştiinţă morală, legea morală ar rămîne ceva cu totul exterior
şi străin nouă, ar fi oa o limbă neînţeleasă pe care urechea,
deşi o aude, totuşi nu pricepe nimic din ea. Prin conştiinţa
morală legea pătrunde în interiorul nostru, făcîndu-ne
să-i simţim obligaţia şi să o punem în aplicare. Fără conştiinţă
nu s-ar putea face nici o legătură între lege şi faptă. Prin
ea se face apropierea şi legătura dintre lege şi faptă, deoarece
ea aduce credinciosului mesaje din partea lui Dumnezeu, legiuitorul
suprem, şi-i face sa împlinească voia Lui.
Dacă importanţa conştiinţei morale este atît de evidentă,
în mod firesc ne punem întrebarea : ce valoare trebuie să-i
acordăm în aprecierile şi îndemnurile ei ?
La această întrebare s-au dat mai multe răspunsuri. Unii
atribuie conştiinţei morale o valoare absolută ; după ei conştiinţa
morală este infailibilă, avînd caracterul unei intuiţii
sau iluminări de sus, din care motiv — spun ei — conştiinţa
trebuie ascultată în toate împrejurările vieţii. Susţinătorii acestei
concepţii se numesc intuiţionişti, iar reprezentantul ei
cel mai cunoscut este filosoful francez J. J. Rousseau. Alţii,
văzînd în conştiinţa morală creaţia experienţei individuale şi
sociale, merg pînă acolo încît neagă acesteia orice valoare,
susţinînd că ea nu poate avea nici o autoritate.
Morala creştină susţine datoria fiecărui creştin de a-şi
urma conştiinţa, după cuvintele Sfîntului Apostol Pavel: «Şi
tot ce nu vine din credinţă (adică din conştiinţă) e păcat» (Rom.
14, 23). De aici rezultă valoarea deosebită pe care ea o acordă
conştiinţei morale. Bineînţeles însă că aceasta nu se referă
la orice fel de conştiinţă, ci numai la conştiinţa dreaptă şi
sigură. De aceea, pentru fiecare se impune datoria de a-şi
educa şi cultiva conştiinţa, spre a nu fi supusă — pe cît
e posibil — nici unei greşeli.
Educarea conştiinţei morale. După Jnvăţătura creştină,
conştiinţa fiind ochiul sufletesc al omului credincios sau lumina
care luminează interiorul acestuia (cf. Matei 6, 22—23),
chiar dacă de cele mai multe ori ea luminează îndeajuns,
uneori ea ne luminează insuficient, iar alteori ea poate deveni
chiar întuneric în noi, ceea ce înseamnă că ea ne poate induce
în eroare. Fiind o călăuză permanentă în toate acţiunile noastre,
noi avem datoria să o educăm, să o cultivăm cît mai mult,
spre a-şi putea îndeplini rolul său. Prima lumină din ea o
avem în natura noastră, fiindu-ne dată de Dumnezeu ; dar
stă în puterea fiecăruia să o facă să sporească, să devină mai
luminoasă, să nu o pună sub obroc, să nu o lase să se slăbească
şi să se degradeze, întocmai ca un ogor nelucrat şi
părăsit.
Eforturile în educarea propriei noastre conştiinţe, ca şi
a celor pe care avem datoria să-i educăm (copiii noştri, elevii
noştri) trebuie îndreptate în direcţia conformării permanente
a ei cu norma morală obiectivă. De aceea, creştinul are datoria
ca în toate împrejurările vieţii, conştiinţa lui să lucreze în
cel mai deplin acord cu legea morală, precum mărturiseşte
psalmistul : «De n-ar fi fost legea atunci aş fi pierit întru necazul
meu. In veac nu voi uita îndreptările Tale, căci prin
ele îmi dai viaţă» (Ps. 1|8, 92—93).
Cultivarea şi educaţia conştiinţei pentru creştin nu se
poate face oricum, ci numai în lumina principiilor şi normelor
morale ale învăţăturii evanghelice. Astfel, în mod practic,
fiecare creştin are datoria de a se instrui din punct de vedere
religios şi moral, însuşindu-şi învăţătura creştină şi silindu-se
a trăi în conformitate cu ea. Fiecare creştin este dator a-şi face
zilnic examinarea conştiinţei. îndeosebi, fiecare creştin este
dator să se folosească pentru aceasta şi de mijloacele suprafireşti
ale Sfintei noastre Biserici (Sf. Taine, ierurgii, rugăciuni
etc.).