| ella_1647 a întrebat:

Care stiti cateva lucruri despre cum se sarbatoreste craciunul in hawaii? help me :*

Răspuns Câştigător
| LadyViolet a răspuns:

Dragă Ella, am aflat pentru tine:

Locuitorii din Hawaii sărbătoresc în mod oficial Crăciunul începând cu anul 1820. Au aflat despre această sărbătoare abia atunci, de la misionarii englezi care au colonizat insulele. Perioada respectivă cu luna decembrie se suprapunea peste "Makahiki", o sărbătoare tradiţională străveche. Pe durata a patru luni de zile, conducătorii şi regii din acele vremuri organizau mese festive, jocuri şi concursuri publice. Interesant de menţionat este că pe tot parcursul sărbătorii orice conflict sau război era fie interzis fie întrerupt. Era o perioadă cu totul specială din an. Era momentul ideal pentru încurajarea şi susţinerea ideii de "pace pe pământ" sau de manifestare a „voinţei divine asupra oamenilor". Deloc surprinzător deci, sărbătoarea Crăciunului a fost îmbrăţişată cu uşurinţă şi bucurie de către hawaiieni.

"Mele Kalikimaka" este urarea de „Crăciun fericit!". Asemănarea cu „Merry Christmas!" nu este deloc întâmplătoare! Băştinaşii din Hawaii au tradus fonetic expresia englezească şi au adaptat-o într-o versiune mai uşor de pronunţat în limba lor.

Hawaiienii adoră spectacolul (cu orice ocazie) şi decorurile festive, de aceea îşi decorează maşinile cu tot felul de beculeţe şi luminiţe colorate. Cei mai mulţi dintre ei îşi cultivă pomul de Crăciun ("la’au kalikimaka") chiar în propria lor grădina, ba chiar împodobesc pompos până şi palmerii!

Moş Crăciun ("Kanakaloka") trăieşte şi el în stilul aloha! Copiii aşteaptă cadouri de la un moşulet rotofei, cu plete albe, uneori un pic bronzat, desculţ însă îmbrăcat cu bermude şi cămaşă înflorată. El vine plutind pe valurile oceanului, pe o canoe fermecată trasă de delfini.

Colindele de Crăciun se cântă în limba hawaiiana sau în engleză şi sunt acompaniate de câte o trupă de muzicanţi, cântăreţi la „ukulele" (instrument specific) şi bineînţeles, de nelipsitul dans tradiţional "hula". Masa de Crăciun constă în general într-un picnic servit împreună cu familia în curte sau pe plajă. Urmează întâlnirea revigorantă cu valurile oceanului, într-o partidă de înot sau surf.
Sursa: http://www.KeAloha.ro

1 răspuns:
| GoguStrigoi a răspuns:

Stiu decat ca se numeste Hanuka