Tu scrii poezii? Vrem sa te publicam!

Mi-as fi dorit...



Mi-as fi dorit sa fiu Luna,
Sa te pot calauzi in intuneric.
Mi-as fi dorit sa fiu Soarele,
Cu razele-i sa te pot incalzi.

Mi-as fi dorit sa fiu vantul,
Sa ma poti simti in adierea-i.
Mi-as fi dorit sa fiu ploaia,
Sa te pot trezi din visari.

Mi-as fi dorit sa fiu steaua,
Ce te calauzeste in momente grele.
Mi-as fi dorit sa fiu neaua,
Sa iti mangai chipul induiosator.



Dragostea...

Dragostea,este nevoia de a iesi din tine insuti.
Dragostea,este spatiul si timpul masurate cu inima.
Dragostea,este un lucru simplu si profund.
Dragostea,ii face pe oameni sa se simta egali.

Dragostea,este singura pe care o pastram pentru noi.
Dragostea,este drumul unic care duce spre puritatea morala.
Dragostea,este o mareata si minunata divinitate.
Dragostea, este o poveste straveche, care este mereu noua!



Cu gandul la tine...

Ma plimb adesea cu el,
Dar in mintea mea, ma plimb cu tine.

Il tin de mana pe el,
Crezand ca esti langa mine.

Plutesc in bratele lui,
Dar simt, ca sunt in bratele tale.

Este mereu alaturi de mine,
Dar in mintea mea esti tu.

Dansez fara incetare su el,
Crezand ca dansez cu tine.

Il sarut pe el,
Crezand ca te sarut pe tine.

Orice as face...
Ma gandesc doar la tine!
Ei bine...TE IUBESC!

Botezul buzelor


Strivește-mi pieptul iubito
cu buzele tale. Atinge-mi
cu limba inima, și apoi...
apoi ia-o pentru tine și fă ce vrei cu ea.

Arunc-o, deseneaz-o-n orizonturi,
sau mai bine uit-o,
uit-o-ți zic.

Nu te mai întoarce
să-ți ștergi rujul buzelor tale
de pe pieptul meu, pentru că
deja sângele le-a șters fără
ca tu să fi știut vreodată.

Dar cu toate ăstea
eu îți sunt dator
cu ceva iubito:
cu botezul buzelor tale
în altarul sărutului meu

Sper să înțelegi!



Naufragiat în vis



Naufragiat pe-un vas în vis
cu prizonieri la tot pasul
vâslind în gol într-un abis
simt întunericul cu nasul.

Luna, schelete ambulant
zâmbind la un oarecare
din brațele ei m-a scăpat
direct la altul pe picioare.

Ridicându-mă pe catarg
salut căpitanul, rușinos
apoi mă arunc în larg
speriat și foarte furios.

M-am trezit apoi temător
pe perna mea cam tare
legat de gât întâmplător
cu-n colac de salvare




Camera umbrelor


Iubito,
îți văd doar umbra ochiului
pe peretele meu alb,
restul din tine, îmi pare
foarte ciudat. Sau poate n-am învățat
încă, să descifrez lumini
din umbre.

Venele tale, mi-au mânjit
toate perdelele, de parcă am fi
în camera unde toate amintirile
sunt decapitate, cu-n topor,
iar sângele lor verde, ar sării în toate părțile.

Urmele picioarelor tale
par că s-au rărit pe tavan,
apoi s-au rătăcit prin becul
prăfuit.

Palmele tale au ieșit
din decorul umbrei,
într-un salt, cu totul mirific,
direc în grădinile cu flori ale
vecinilor.

Doar cele două sclipiri ale
coapselor tale,
au rămas libere
prin pat.



Culori elegiate gothic- Verde


Verde, ah, verde întocmai ca și
sfera de smarald,
prin iarbă târându-se gol,
înnămolit lipindu-se de
copitele de plumb ale cailor
pierduți prin centrifuga
unei stele.



Verde, ah, verde, întocmai ca și
sfera de smarald,
pe și prin pereți aruncat de
pensule sute,
pierdut printre cuie ruginite de asfințit,
pierdut prin ape, spulberat de picioarele
mărunte ale furnicilor prin păduri.



Verde, ah, verde, întocmai ca

și sfera de smarald




Telekinezie



Mi-am strâmbat colțurile minții

în încercarea de a îndoi

o lingură de inox,

doar prin mișcarea delicată

a unui deget.



Mintea mea a atras un pescăruș,

un pescăruș alb ca ochiul unui pește

ce se zbate-n agonie pe malul unui

râu.

El s-a înfipt turbatul direct în tâmplele mele

incandeșcente, pătate pe alocuri

de carmin.

I-au căzut aripile. A încremenit.

A rămas ca roata fără spițe.



Sunt omul din altă galaxie, mi-am zis.

Galaxia cu sâmburi de piersic din care cresc

pruni,

galaxia în care locuitorii,

dar toți locuitorii pot strâmba linguri

sau alte obiecte,

iar în tâmple, au înfipt

un pescăruș alb, negru, roșu

sau violet.



Acum nu-i de mirare

de ce mi se lipeau degetele

de foaie.

Ah, galaxie ah, trupul, ah, degete lipicioase,

ah, ah, totul



Centaur



Număram pe degete

firele de păr din coama

unui centaur nevăzut.

„ Unul e alb" mi-am zis în gând,

privindu-mi mâinile fără destule

degete, pentru atâtea fire de păr.



Am despărțit în două sorii,

cu palma și-apoi cu talpa,

ca să pot vedea mai bine

părul uman

din colții lui

însângerați.



Dar răgetul ajuns la timpanele

urechilor mele m-a aruncat pe spate

în iarba unui câmp

proaspăt cosit.



N-am mai încercat să mă apropii

pentru că umbra centaurului

mă sfâșia din timp.



Beție?



Plouă. Prin ape tot mai afunde

îmi caut umbra răvășită flegmatic de picăturile

de ploaie

Un dans canicular de lebede albe, cu aripi violente,

pe-o stâncă

mă face să vâd tot mai

profund

toți sorii abisali.

În plasa mea de pescar obscur

am prins cu multă vreme-n urmă

un crab legat

de gât c-o sticlă de whisky,

probabil și foarte beat.

Cu-n aer sepulcral a sughițat

de-atât alcool, apoi a plesnit în două.

În parte sângă avea canalizată adânc

o poză idolatrizată, cu mine

Oare ce a vrut să-mi spună?


Scrisoare



Nu-ți voi scrie nimic decât mesajul unui adânc pustiu

ce se sparge de trei ori de cântarea cocoșului pierdut.

Nu-ți voi scrie nimic decât vorbele dumnezeirii

ce nu există în strigătele de moarte

ale scrisului.



Din cauza ta sunt pierdut printre litere

sunt mai pierdut decât oricând

printre amintirile ce m-au născut

într-o zi de ianuarie pe sfârșite



Nu-ți voi lăsa nici semnătură

pentru a nu-ți da seama

de umblătura degetelor mele

pe foile acestei scrisori goale



Timbră să știi că n-am,

dar poate îți las pe plic

umbra unui sărut

neatins de nimeni



Cu bine!



Sforile ierbii



Ațipesc sub catredalele

din noapte. Salcâmii... hmm

salcâmii cuprinși de focurile

ochilor mei neadormiți

se clatină deasupra-mi

strigând la mine să nu adorm

ca nu cumva să mă fure

luna



- Nu vă faceți griji, le-am zis

eu mă țin cu forță de

sforile ierbii


Haiku

Lună virgină
Deasupre oceanului
Frunza teiului

Haiku

Nu mai pot ține
de mustăți unicornul
îmbătat cu vin

Poezia nr.3 : Vara lina.

Vara ne-a maturizat, si uluit
Sufletele noastre-a furat si a fugit
Clipele se vestejeau si mureau,
Soarele vorbea si fugea.

Priveste o clipa cum frunzele palide
Dispar, si iar dispar
Si ne ingroapa cu praf de stele,
Asa cum au fost si ele...

Si asa cantam, cantam, de vara noi uitam
Si cantam, cantam pana nu mai rasuflam.

Copilaria

Dulcea mea copilărie
Nu te voi uita nicicând
Tu eşti ca o floare pe câmpii
Eu te voi purta mereu în gând.

Dulcea mea copilărie
Ce frumosă tu ai fost
Eu te chem din nou la mine
Dar nu are niciun rost.

Căci vremea trece, vremea vine.
Viaţa e scurtă cum e ea
Şi tu te duci de la mine,
Ramâi cu bine, copilăria mea.

Dacă timpul ce ni se dă...

Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua,
Ce-ar fi cu viaţa noastră,
cum ne-am modifica?
Ce-am face dacă mâine
nu ar mai exista?
Dimineaţa, răsăritul,
cum l-am aprecia?

Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua.
Am fi mai trişti cu toţii,
dar suntem şi aşa.
Am alerga spre moarte,
dar alergăm deja.
Apusul serii calde,
nu l-am mai apuca.

Dacă timpul ce ni se dă
ni s-ar lua.
Ne-am comporta aiurea
şi nici n-am observa.
Ne-am mulţumi cu gândul că tot,
nu ni se ia.
Dar ştim cu siguranţă,
că totuşi nu-i aşa?

(myoko)

Dacă nu te voi găsi

Vin spre tine cu inima deschisă,
Primeşte-mă; priveşte-mă!
Sunt cea pe care ai aşteptat-o o viaţă.
Sau poate nu...

Tu vii spre mine cu inima deschisă?
Să mă laşi să te privesc, să te primesc?
Eşti cel pe care l-am aşteptat o viaţă?
Sau poate nu?

Mă întreb de ce cheie aş avea nevoie,
Ca să-ţi deschid inima?
Să pot privi în ea o viaţă întreagă...
Sau poate nu voi face asta nicicând?

Vom trece ca doi străini, unul pe lângă altul,
Căutând alte priviri care să ne primească,
Iar inimile noastre ni le vom căuta peste o viaţă,
Amăgindu-ne că poate le vom găsi cândva.
Sau poate nu...

(myoko)

Zâmbete.

Astăzi zâmbesc străinilor,
Zâmbesc oraşului și-i mulţumesc,

Zâmbesc pe bicicletă,
Zâmbesc unui scriitor cu barbă și câinelui de pe stradă

Zâmbesc zâmbetului acesta din oglindă,
Și tu mă-ntrebi de unde am făcut rost de el!?


Zâmbim în fotografii vechi şi scrisori pierdute
Zâmbim în vise şi amintiri necunoscute

Toată lumea zâmbeşte azi, deşi nimeni nu e fericit
Până si poemul acesta zâmbeşte a învăţat sa zâmbească.

Si daca poeziile sunt engleza are ceva?

Iepurasul
Iepurasul meu,
Iute ca un zmeu,
Te privesc la soare,
Cand e caldura mare.

Tu ne-ajuti la oua,
Cand afara ploua.
Tu la pranz ne inverzesti,
Iar la cina ne inveselesti.

Esti zburdalnic si gingas,
Ca un roi de fluturasi.

Eu am 11 ani si am foarte mare inspiratie la poezi.

1. Sa ma prezint…

Ma vezi ca pe un oarecare, un necunoscut.
M-am obisnuit stiind prin cate am trecut.
Ma poti gasi prin acorduri de rock noi sau apuse
Prin versuri curate, triste, scurte, reci sau stinse.

Eu sunt motivul pentru care citesti asta acum,
Sunt cel ce transforma povestea data in scrum,
Sunt "plagiatorul" poetilor de mult stinsi,
Sunt Autorul, "Lumina Ochilor Inchisi".

2.Un alt gand pierdut…

O voce suna surd in mintea mea:
"Nu e lupta mea, ci-a TA!
Te-ai dat batut usor, ai renuntat,
Ti-ai pierdut gandul, m-ai uitat."

Pare ca scuzele nu-si mai au rostul
"Dictatorul" increderii isi pierde postul
Un fior rece cuprinde ramasitele sperantei
Tristul sfarsit ucide sufletul romantei.

3. Visatorul

Privesc in afundul mintii mele
Si aflu deodata ca zbor printre stele,
Ca sufletu-mi se trezeste din somnul adanc
Si vesteste fericirea precum ghiocelul plapand

Acum stiu ca fereastra iubirii pierdute s-a inchis,
Ca tristetea si raceala inimii s-au stins.
Dar mai important este sa fiu zambitor,
Sa-mi placa, sa stiu, sa fiu visator.

4. Supraveghetorul

Un ochi rosu rosu priveste-nflacarat pamantul,
Un uragan de ganduri negre spre noi isi ia avantul.
"Dar am nesocotit puterea, am gresit;
Rasplata-i urmatoarea: avem de patimit!

Inca putin si ajungem sclavii lui pe viata,
Atarnam de-o din ce in ce mai subtire ata.
Cica noi nu stim dar el e dictatorul,
Trimisul Domnului, Supravegheorul."

De ce gandim asa, negru, egoist
Pierdem idealul, talenul de artist,
Cand noi, nu dezbinati ci uniti intr-o strigare
Putem rezista Fortei, puternicului Soare.

5. Visul…

Când ultima scânteie de speranţă se pierde-uşor în vânt
Şi simţi că o parte din tine dispare fără urmă,
Uiţi de scopul tău şi de-acel simplu cuvânt,
Ce în trecut te alina, îţi dădea forţă şi vână.

Dar vrei să-ţi iei sufletu-napoi, să laşi trecutu-n spate
Şi să ştergi din sinea ta noţiunea de amănunt
Pentru că nu e simplu să le faci pe toate,
Pentru că nu ştii, ai uitat acel cuvânt.

Dar doare tot mai tare când sufletul ti-e rupt in două
Şi nici caldul "te iubesc" nu mai ştii să-l zici,
Iar tu iţi doreşti iarăşi o viaţă complet nouă
Fără-acel "cuvânt", VISUL ce-a plecat deja de-aici!

6. Ce inseamna sa poti

Cu inca o zi mergi mai departe si visezi
Ca nu mai esti acelasi om si crezi
In nesfarsitul orizont de tine conturat
Un destin, o tinta, un scop adevarat.

Nu mai conteaza ca ai fost indepartat
De cei ce pareau a-ti deschide un viitor luminat.
Uita si mergi mai departe cu bine,
Dar nu uita, incredere sa nu ai in altii ci in tine!

Daca te rupi de lume aminteste-ti zambind cine esti,
Cum cu greu dar sigur ai ajuns astfel sa cresti.
Sa nu privesti niciodata la altii sau in trecut
Dar sa crezi, sa stii mereu ca POTI, nu doar ca ai putut.

7.Cine sunt eu?

O armonie de cuvinte te pune-n transă
Păstrându-mi mintea adolescentină vie…
Sunt ca un păianjen ce țese o plasă
Din versuri scurte, dar de suflet pline.

Nu mă cunoști, dar nici nu o vei face…
Sunt misterul unei vieți ascunse adânc,
Dar când vei da jos masca și cinstea nu-ți va tace
Îmi voi deschide mintea printr-al sufletului cânt.

Sunt calm…
Când lunea arde-ncet în jurul meu
Și viața de necazuri e mai grea
Cântăresc balanța dintre bine și rău,
Privesc echilibrul… E tot lumea mea.

Nu cred în destin și știu… e ciudat.
Sunt un flegmatic incurabil, amărât.
E greu să mă descurci când sunt adunat,
Pierdut, uneori țintuit în trecut.

8. O, lume

O, lume, ce arzi încet câte o speranță
De ce transformi voit lumina-n întuneric,
De ce faci să piară a vieții romanță
Încheind totul cu-n zâmbet isteric?

O, lume, ești ca un Joker păpușar
Cu mii și mii de sfori în flăcări albe,
Dar ai uitat că ne-ai lăsat acolo, în sertar
Pe noi, „rezistența", văzătorii luminii oarbe.

Liberi! Îți putem tăia sfori una câte una,
Însă ca un fulger, am realizat
Că și celui ce vrea să descifreze luna
I se va răci flacăra, va fi eliberat.

Și totuși toți sunt orbi, sub vraja ta,
Tu, suflet abstract și trist.
Lasă-i măcar să spună „DA",
O, lume, însorit-de-lună artist.

9. O dilema despre oameni

E greu sa privesti un orizont nesfarsit
Si sa alegi o stea a ta de pe cer
Apoi sa uiti, sa nu te alegi cu nimic,
Sa piara, sa muteasca vointa-ti de fier.

Dar mergi mai departe si nu-ti mai pasa
Iti lasi steaua sa-ti piara in zori,
Sa incerce a-si cauta o alta casa
Sapand adanc, cautand printre nori.

Afli prea tarziu ca e un suflet
Si realizezi ce sansa ai pierdut
Tu, om nepasator, lipsit de cuget
Ce ai uitat complet in ce ai crezut!

10. Imaginație în ceață

În profundul cerului infinit
Unde sclipirea gândirii se răsfrânge,
Adesea am privit amuțit
Cum norul orizontu-l atinge.

Dar steaua dispare-n cenușă
Și sper s-o mai văd „nu a plecat"
Însă speranța e după ușă;
Ușa e închisă… „Nu-i adevărat"

„E o minciună" deși știu că nu e…
Mă păcălesc singur și e păcat
Sufletul sa mi-l încuie
Un monstru hidos, pierdut în neant.


Toate aceste poezii sunt postate pe blogul personal luminaochilorinchisi.wordpress.com

Fluturasi dragalasi,
Ce se joaca prin poiana,
Cand e noapte sau zi.

Albinutele aduna miere,
din floricele.

Mieluseii zburda veseli,
Prin poieni.

Randunelele ne vorbesc fesele
Din pomisori,
Vorbe dulci.

Ia-ra sturzul galben auriu
Zboara dintr-o creanga
In alta.
Cata frumusete si minunatie
Se asterne
In jurul nostru!

Prin poieni

Încă 5 poezii de la mine:


Un mort c-o lumânare în dinți


Prin tablouri vechi, rătăcesc.

Caut nimicul strămoșilor mei.

Mamă mă ține de mână

în orice tablou,

e un fel de ababdon de lume,

aici printre tablouri.



Flori, câini, pisici

aproape animale normale,

doar că din urmă vine

un mort

c-o lumânare în dinți,

pare-mi-se : viitorul!


Junior Pheonix...


Jos? Adâncurile iadului iubito.

Clăbuci de lavă. Baloane de săpun arzând.

Phoenixul zburând pe lângă un zid

orizontal, lovinduse de lavă.

Ochii bulbucați, ieșind din orbite

parcă, parcă-ar naște un zeu.





Părintele iadului prins într-un vid

se răsucește aproape jalnic

în încercări minore, de a-l face

pe bietul Phoenix să renunțe la

Junior.



Teamă. Phoenixul lovește din aripi.

Zidurile toate sunt sfărâmate.

Lava se umplu de oase. De oasele scheletelor

ce se odihneau pe fundul

prăpăstiilor.



Junior se naște iubito, îl vezi?

Este tare frumos. Este de-acum stăpânul iadului.

Fugi de fă cunoștință cu el iubito!



Poluare


Ah, calul acesta

și-a înfipt copita

plină cu noroi

prea adânc în aer

ca să o mai

poată scoate.


Doar o umbră


Poate te vei stinge iubire într-o zi,

poate te vei stinge...

Îți vei aduce oare aminte

de mine, de noi?

Sau doar te vei stinge ca o rază

inocentă?



I-ul iubirii parcă nu mai există

idila s-a stins demult în noi,

iar acum doar umbra

se-nvârte in dreapta și-n stânga mea,

lăsând în urma ei

o urmă de frig,

o urmă de ură,

o urmă cu nevoi.



Esențe tari. Autoportret



Mă doare nemurirea sufletului meu,

tăcerea Ta Doamne,

pașii mei cei grei, ce lasă urme

peste tot pe unde calc.



Nu pot să privesc, mai departe

nu pot privi necunoscutul,

unei lumi prea dure

pentru mine.



Abia îmi car și umbra,

devenită tot mai grea,

din înfometarea ei

de necazuri.



Sunt doar eu,

eu cel ce eram

atunci și-acum.

Spune ce gândești!


Nu fi prost, gândește liber,
Stai pi-un drum, alege-l singur,
Iubește-ți neamul, patria, părinți
Și nu ține limba după dinți!
Spune totul ce zace-n tine
Nu mă supăr,
dacă vei zice rău de mine.
Asta-i viață, nu-i poveste
Soarta ta, preasfântă este
Nu pierde anii în zadar
Căci timpul trece, lăsând amar.
E vorbă multă, dar sens are
Mesajul meu, fără ertare
Condamnă lumea-n ce trăim,
E timp de faptă, nu mai dormim
Și nu importă cine ești
Principalu-i "Spune ce gândești!"

Altă Lume

Undeva există o lume-n care
Oamenii nu mai cunosc cuvântul "doare"
Și raza iertării străpunge suflete- npăcate
Precum suflarea caldă alină buzele- nghețate.
În Lumea ceea nu există președinte
Nu-i guvern, nu-i diriginte
Părinții sunt veșnic tineri și frumoși
Iar bunul Dumnezeu e mentorul celor credincioși.
Și vreau, și cred că Ea există
Căci nu-n zadar sufletul în corp persistă
Iar-n ziua-n care El se va elibera
Multă lume lacrimi va vărsa!

Cand eram tanar la parinti
Stateam si ma uitam
La minunatul rasarit
Cu sufletul amar

Oare de ce de eram asa
Fireste nu stiam
Dar m-am dat seama ca
Dusmanul dupa care mori in sinea ta
E cel mai bun prieten din mintea altora

Ei se gandesc cat de frumos ar fi
Ca sa le fie prieten ei s-ar dori
Dar nu ii sfatuiesc
Pentru ca o sa-si dea seama
Ca un prieten bun
Pe care tu il crezi
Azi te iubeste
Maine te goneste

Cine-i,oare,Sosetel?
E un ghidus motanel!
E cam mic,dar e voinic\;
Altu\'l nu-i ca el!

E stilat:in labe are
Sosetele de culoare
Roscata\; e-asa frumos
Da pacat ca nu-i sfios!

Intr-o zi-mi vine la geam
Si imi spune:Miau,mi-e foame!
Vin cu lapte,dar el nu-i!
Cand il vad:in botul lui
Si pastrama,telemea,
Cascaval si carnea mea!

Eu iau matura indata,
El fuge, da-l prind de coada.
Sosetel:Miau, nu ma bate!
Dar eu :Si-mi fagaduiesti
Sa nu mai furi cat traiesti?
El maraind suparat:
-Miaau...Da, da...S-a rezolvat!

Si de-atunci doar sa-l vedeti,
Ca de spun nu ma credeti!
Sta cuminte ca un sfant
Ici, pe prispa sau pamant
Sta mititelul de el!
Acum mi-i drag Sosetel!

Primavara,bun gasit!


S-a ridicat incet pe cer,
Pe bolta de safir,
Un mare bulgare de foc,
Pecum un trandafir,
Caci si-a rasfrans petalele
Catre al nost\\\\\\\' pamant...
Dar ce-i acolo,sub zapada?
Vreun ghiocel plapand?
Si multi altii asa ca el
Ies usor din pamant.
In vazduh se-aude-acum
Incetisor un cant...
Caci randunele gurese
Concert azi au facut
Si s-aud terte si acorduri
De la grav la acut.
Iar un pom plin cu flori frumoase
Ce-i vesel si-nverzit
Saluta-ntruna:,,Sarut mana!
Bine v-am regasit!\"
Si-am mai vazut inc-un concert
Jos,jos chiar langa lac.
Era concertul broastelor
Numit asa :,,Oac, oac\\\\\\\"!
Vai, primavara, draga mea,
De-ai sti tu bine-ar fi!
Te-am asteptat zile si nopti
Si chiar te-am si visat!
Acum tu ai venit si-i bine.
Vai, cat te-am asteptat!

COPILARIA

Copilaria-i raza de speranta.
E roua de argint de dimineata.
E dragostea, zambetul si visarea!
Copilaria noastra este floarea
De pe a carei frunze de smarald
Curg stropi de ploaie si in ei se scald
Doar mici rasete ale bucuriei
Si-amintiri din tara copilariei!

Te-am iubit atat de mult,
La mine nu m`am gandit
Te-am iubit ca pe un rege,
Insa tu nu m`ai iubit.

Am crezut ca intre noi
Nu va exista durere.
Am vazut cand te-am privit
Un strop mic de mangaiere.

Am stiut ca intre noi
Chiar este un magnetism,
Ca iubirea dintre noi
E mereu de nedescris.

Te-am zarit cu alta fata.
Atunci inima mi-ai frant
Si-am fugit incotro gandul
Ma-ndemna sa fug plangand...

Toamna cea nemiloasa


A trecut doar o adiere
Lina,ca o mangaiere,
Dar apoi, usor, usor
A dat spaima tuturor!

A venit o vijelie
Si a scos din temelie
Chiar toti plopii de pe strada
Ce stateau ca la parada!

Si-a umplut intregul sat
De lacrimi ce au picat
Chiar din cerul amortit
Spre pamantul amutit.

Iar copacii de smarald
Chiar in ploaie ei se scald
Si incet, incetisor,
Si-au pierdut vesmantul lor!

Pasarile calatoare
Sunt la mare departare!
Si in stoluri innegrite
Chiar de ele faurite,

Pleaca in ale lor tari
Peste dealuri, munti si mari!
Si-asa nemiloasa doamna
Poarta numele de toamna!

La cirese

Cand imi amintesc acum
Cand am mers sa fur cirese
Din ciresul Marioarei,
Parca rasul ma bufneste!

Ca pe-atunci la noi in sat
Doar la ea si la vreo doi
Mai gaseai cate-un cires
Cu cirese coapte, moi...

Si-am spus ca-l vreau pe Ion
Cand am ajuns la matusa.
-Da` nu-i acasa Ion
Ca-i cu tat`su.Vine-acusa!

Nu i-am spus,sa nu ma prinda,
Da` eram chiar bucuros!
Ca sa par baiet de treaba,
Spun ¨Saru` mana¨, frumos.

N-am iesit bine din casa
Si in cires m-am urcat!
Si-am cirese crude,
Coapte, cum am apucat!

Dar matusa Marioara
Era chiar jos la copac
Cu o jordie in mana
Ca sa imi vina de hac!

S-am fugit de am crezut
Ca nu voi avea scapare!
Si matusa dupa mine
Ocarandu-ma mai tare!

Si nu stiu cum s-a-ntamplat
Ca biata matusica
S-a-ncalcit in canepa.
Eu am fugit intr-o clipa!

Mai pe seara, pe la poarta
Paznicul si cu primarul.
Au venit ca sa il cheme
Pe tata, sa iasa afara.

Iara tata a platit
Stricaciunea ce-am facut!
Dupa ce-a venit acasa
Foarte tare m-a batut!

Si din casa cum mai ies?
Vai, eu sunt prea rusinat!
Mai da ochii cu matusa
Si copii de prin sat!

Pisicuta

-Ce s-a intamplat,micuto?
Ce s-antamplat,pisicuto?
E murdara-a ta hainuta?
Ce? Te-ai lovit la labuta?
Te-ai lovit la capusor?
Ce s-antamplat, puisor?
De ce miauni, ce-ai patit?
Ce ai facut? Te-ai lovit?
Ai labuta-nvinetita
-Ma-m lovit... zice pisica.
-Daca-i fi cuminte, buna...
Dar ce te-ai lovit, nu gluma!?
-Ma simt rau de ce-am facut,
Iar de-acum am sa te-ascult
Si-o sa-ncerc sa nu gresesc!
-Acum am sa te-ngrijesc.
Asculta-ma cand iti spun:
Sa fii cuminte de-acum!

Mohorata toamna

Cand soarele de aur a vrut sa urce sus
Si un fir de lumina,cand peste tara-a pus,
A batut vantul rece si-o ploaie a venit
Si-am spus toti deodata "Toamna,bine-ai sosit!".


Dar oare care "bine"?,caci pasari calatoare
Se duc in stoluri toate,la mare-ndepartare.
Si pleaca, pleaca toate si toate cate sunt
Se duc pe-alte hotare, se duc pe alt pamant.


Dar nu sunt toate rele! Mai sunt si lucruri bune.
Avem pere si struguri, avem gutui si prune.
E mohorata toamna, da'-i darnica,-i bogata
Si e cu toate cele mereu imbelsugata!

La scaldat

M-am trezit de dimineata,
M-am dat jos degrab' din pat
Si i-am spus mamicii mele:
"Gata,mama,m-am sculat!".

Mama mea mi-a zis frumos:
"Haide,ma,Nicuta draga,
Tu sa-i grija de copil
Ca eu am prea multa treaba!".

Era un soare atunci
Si atat era de cald,
C-am fugit eu de acasa
Spre balta,ca sa ma scald!

Si incet m-am dezbracat
Si in balta am saltat!

Mama vine incetisor
Dupa mine, pe furis
Si s-ascunde repejor
Intr-un mic, mic tufaris.

Mama-mi fura hainele
Si pleaca spre casa,-apoi
Eu incep a alerga
Repede prin papusoi.

Ce sa fac? Cainii ma latra,
Satenii ma ocarasc,
Eu alerg prin papusoi.
Nici nu ma gandesc sa ies!

In sfarsit, ajuns acasa,
Ii cer mamei iertare,
Insa, ii mai cer ceva:
Sa imi dea si de mancare.

A sosit iarna din nou

A sosit la noi din nou
Iarna rece cu sclipiri.
Neaua(precum pufuri moi)
Se asterne-n straluciri.

Iara lacul e-un diamant,
(E ca o bijuterie)
Caci el a cam inghetat
In a noptii feerie.

Si cununi mari de cicoare
Poarta pomii ca in basme.
Si se pierd in departare,
Dand fiori, ca mari fantasme.

Si incepe iar ninsoarea
Cu fulgi mari si jucausi.
Se vad case umpland zarea
Si femei inchizand usi.

Caci afara prea frig este
Sa lasi usile deschise.
In vatra lemnul trosneste.
In casa, lumini aprinse.

Poezia nr2.
De inca esti copila si ti-ai dori cumva
Femeie sa devii, te lasa nesfarsita
In sarutarea zilei destin cand vei avea
Obisnuinta pierde-o, ca-i moartea infinita

Asa ca nu-s secrete, oricate-ai cauta
Nu-ncepe universul si nici nu se sfarseste
Cu cei ce-n libertate doresc a se afla
Simtind ca in gandire, iubirea-i defineste.

Iar de te vezi copila, da fila inapoi
La casa parinteasca, te chem din gradinita
Iti vad rochita vietii, subscriem amandoi
C-odata iti voi spune frumoasa mea fetita.

Inima de copil. poezia 3.

Imi plangea inima, cat sunt eu de mica
Am simtit multe insulte
Pareri false, minciuni adresate pentru necajire
Toti asteptandu-se de la mine la pricajire.
Iubesc toata lumea care ma iubeste,
Dar lumea care se fereste imi sfasie inima
Trecand pe langa mine
Far' un pic de mila
Ca doar sunt un copil
Nu sunt asa agil
Ca si restul copiilor, stau in umbra tot mai des
Afara nu mai vreau sa ies
Rautatea ma cuprinde
Mai bine mor decat sa nu simt macar un sentiment fierbinte.
Crime vezi peste tot la televizor,
Ce exemplu sa mai iei?
Mai lipseste sa mergi, sa incepi sa bei.
Sa-ti ineci amarul in ceea ce crezi ca te poate ajuta,
dar intr-un fel te poate ruina.
Floarea vietii nu-ti mai infloreste
Daca nu sti cum se ingrijeste,
Ai grija la fiecare petala pierduta,
Pentru ca tot ar putea sa se duca de rapa.

Codru tacut.

In arcane de padure intuneric ce spaimanta.
Frunza tace linga frunza si copac linga copac;
Noapte trista, noapte muta, noapte moarta, cer opac
Dar privighetoarea cinta, dar privighetoarea cinta.

in arcane de padure vijelie ce spaiminta,
Trasnet rosu ce-nfasoara si surpare de potop;
Pentru ce e armonia o minie fara scop,
Dar privighetoarea cinta, dar privighetoarea cinta.

in arcane de padure grozavie ce spaimanta,
Aurora-ntirziata nu s-arata sub frunzis
intunericul în cale i s-a pus în curmezis -
Dar privighetoarea cinta, dar privighetoarea cinta.

Afara ninge
Ceva dim mine se stinge
Afara ploua
Am o inima noua
Afara e soare
Iubirea ei o fii oare?

Merg inainte
Ea inapoi
Sufletul ma minte
Pasii mei sunt goi
Ea a uitat de noi.

Glasul ei ma inchide
Sarutul ei ma doare
O suta de cuvinte
Cand ne vom iubi oare?

Imatur din cauza claostrofobiei


Punând paharul pe coapsa peretelui

alb

aud cum el îmi șoptește

din fâlcile claustrofobiei

un cuvânt mânjit

pe ambele părți de var,

un cuvânt al sângelui,

un cuvânt al său.



Pe urmă îmi las saliva

ochilor

pe benzile sângerânde ale

peretelui, unit în trei sau patru

puncte cu păpuși imaginare

dispărute în umbre

pe tavanul dezbrăcat de toate... culorile

sale- un travestit s-ar părea.





Mă strâng de gât c-un

ștreang de aer

apoi mă arunc pe podea-

imatur- aprizând cu două

bețe de chibrit artificiile

păstrate tocmai de la Revelion

când ploaia mi-a stricat

toate planurile.