| ancaanca2344 a întrebat:

Din postarea care am postat o ieri nu a inteles nimeni nimic. Am 20 de ani și sufăr de probleme grave de sănătate încă din copilărie: întârziere mintală și probleme fizice severe care nu au legătură cu stresul. Sunt extrem de slăbită, n-am forță în mâini și picioare, merg cu greu și trebuie să mă sprijin de orice ca să nu cad. Nu pot face față niciunei munci oricât de ușoară sau de grea ar fi – am încercat la o florărie, curățenie, aranjat marfă, dar am căzut sau am fost dată afară pentru că nu rezist fizic, ori că nu reușesc sa ințeleg ce am de făcut din cauza întârzierii mele mintale. Am crescut bătută, chinuită, amenințată, fără sprijin, iar părinții așteaptă tot de la mine să i întrețin, deși sunt foarte bolnavă. Am gradul 2 de handicap, dar urmează să mi se taie. Nu am copii. Nu mai am niciun ajutor, nici casă, nici bani, nici ce mânca. Stau la un bărbat mai în vârstă, fără acte si fara casatorie, care mă amenință că mă dă afară și el. Sunt aproape să rămân in stradă și pe drumuri. Nu beau, nu fumez, dar sunt disperată și nu știu cum să mă întrețin în starea asta că mă chinuiesc groaznic cu sănătatea și corpul nu ma tine deloc. Ce pot să fac? Vă rog, chiar am nevoie de ajutor.

28 răspunsuri:
| StoicAnalysis a răspuns:

Incearca la centrul de asistenta sociala din localitatea unde stai tu. Ar trebui sa te ajute cei de acolo.

| Cinic a răspuns:

Exista tot felul de centre pentru femei abuzate sau single mums sau cu probleme de sanatate. Mai bine stai acolo si in plus beneficiezi si de mancare gratuita si asistenta medicala. Decat sa stai cu dubiosul ala mai bine cauti un centru de genul. Nu ai incotro dar trebuie sa pleci din mediul ala infect si sa tot incerci si incerci.

| ancaanca2344 explică (pentru Cinic):

Și sunt primită tot restul vieții la un centru?

| ancaanca2344 explică (pentru Cinic):

Eu am nevoie de ajutor mult timp sau chiar permanent că în halul in care sunt nu pot să fac mai nimic și nici nu reușesc să fac față.
Ce fel de centre sunt alea? Și cât timp m ar primi? Trebuie să știu ce să fac.

| Cinic a răspuns (pentru ancaanca2344):

Fundatia crestina elim
Fundatia estuar
Complexul si servicii pentru pesoanele cu handicap neuropsihic
Locuinte sociale prin ajutorul autoritatiilor locale.
M-am folosit de chatgpt si am intrebat despre femei singure cu handicap sau foarte bolnave. Cauta pe google unul din centrele astea si incepe sa dai telefoane. Ar trebuii de asemenea sa incerci si la primaria satului sau orasului din care faci parte. Desi sitiatia ta este una destul de grea, exista solutii dar si tu trebuie sa faci un pic de efort. Succes!

| Cinic a răspuns (pentru ancaanca2344):

Asta nu stiu sa iti spun exact care sunt conditiile. Trebuie sa te intersezi. In locul tau m-as duce personal la fiecare centru pentru femei vulnerabile si as incerca sa gasesc pe cineva de buna credinta care m-ar sfatui si ajuta. Noi aici iti putem oferii doar idei si pareri dar ajutor efectiv doar centrele de genul iti pot oferii

| Konstantinos99 a răspuns:

Cauta in inima ta, cauta in parhia cea mai apropiata de tine cauta in comunitate!

| Konstantinos99 a răspuns (pentru Konstantinos99):

Roagate spera zambeste si nu dispera nimic nu e degeaba poate chiar daca ai gresit undeva tot vei fi ajutata, sa te indrume bunul Dumnezeu unde trebuie.

| ancaanca2344 explică (pentru Konstantinos99):

Am fost deja și nu m-a băgat in seamă. A zis să stau tot cu el că așa e cel mai bine. Văd oamenii că le e greu și s bolnavi și nici nu i bagă in seamă. Imi pare rău, dar nu m ajută cu nimic sfatul tău. Dacă știi ce altceva m ar putea ajuta atunci da, dar cu sfatul acesta nu am ce face?

| ancaanca2344 explică (pentru Konstantinos99):

Eu am nevoie de ajutor, nu să fiu respinsă și să stau intr-un loc unde s amenințată și știu că pot fi dată afară oricând mai ales ca nu am niciun act care sa ma protejeze. Celor de la biserici nu le pasă deloc de situația celor ca mine. Eu sunt om foarte bolnav, nu cred că ai citit tot ce am scris. Imi pare rău că n ai avut răbdare și mi ai scris fara sa citesti despre ce i vorba la mine.

| Alex765431 a răspuns:

Salut. Mergi la un pshiolog, ca să scapi de toate gândurile rele, iar apoi la un centru social.

| ancaanca2344 explică (pentru Alex765431):

Am fost, am făcut și terapie, dar n are ce să mi facă un psiholog la Problemele mele fizice. Problemele mele sunt de mic copil, m-am născut cu ele, nu s ceva nou și nu au nicio legătură cu stresul. Eu am nevoie de ajutor permanent că mă chinuiesc cu problemele de sanatate severă de mult timp. Am zis in postare că s in riscul sa ajung pe străzi. Ce acte imi trebuie pentru centru si cat timp sunt ținută acolo?

| cyyprian a răspuns:

Ai incercat sa mergi si sa stai cateva zile la o Manastire?
O sa-ti fie benefic cateva zile de liniste. Roaga-te lui Dumnezeu sa-ti scoata pe cineva in cale.
Incearca sa-ti ceri scuze mai des, chiar daca nu ai gresit.

| ancaanca2344 explică (pentru cyyprian):

Uite, mănăstirile n au nicio legătură cu situația mea. M au sfătuit pur și simplu să stau așa, să nu fac nimic că se va rezolva de la sine și că să stau cu el in continuare că n au ce să mi facă si nici cu ce să mă ajute. Nu se bagă nici atât. Eu am spus in postare că sunt in riscul sa rămân pe drumuri, dar cred că nici nu ai citit toată postarea cap- coadă. Am nevoie de ajutor pe bune, din păcate sfatul tău nu mi e de folos cu nimic.

| ancaanca2344 explică (pentru cyyprian):

Dacă știi orice altceva pot să fac m-ar ajuta mult, fără să aibă legătură cu ce tocmai mi ai scris că nu m ajută cu nimic primul sfat din comentariu.

| cyyprian a răspuns (pentru ancaanca2344):

Si eu sunt la pamant in momentul asta, as vrea sa te pot ajuta.
Sa gasesti un om / oameni care sunt dispusi sa te ajute fara niciun interes, fara sa astepte ceva in schimb.
E dificil, nu?

| Bombasar a răspuns:

Asa si? Ce vrei sa ti fac eu acum?
Ce vrei sa iti faca astia de pe TPU? Masaj in talpi?
Du te domne si vezi ti de treaba, angajeaza te si lasa prostiile astea
Numai veniti sa barfiti ca tatele pe unde apucati

| ancaanca2344 explică (pentru Bombasar):

Să fii in locul meu n ai mai comenta atâta. Decât să te iei de mine atâta pentru chestia că am niște probleme, mai bine ai pleca de aici te rog. Văd că ți place să te iei de oamenii cu probleme. Eu nu m-am luat de tine. Nu comenta de mine dacă nu știi cum e. Am dreptul oricând să cer sfaturi si sprijin sa știu ce pot face. Nu mai fi atat de agresiv cu mine

| Bombasar a răspuns (pentru ancaanca2344):

Bine, lucra online.

| Bombasar a răspuns (pentru Bombasar):

Imi cer scuze daca te-am luat tare, nu am nimic cu tine, am gresit imi pare rau, nu sunt perfect, recunosc ca am gresit

| Bombasar a răspuns (pentru Bombasar):

Si eu am probleme chiar daca nu recunosc

| ancaanca2344 explică (pentru Bombasar):

Unde ai fi vrut sa ma angajez când eu nici la aranjat de marfă n am făcut față? Să vrei să lucrezi dar să nu poți face față pe nimic cu corpul e foarte urât. Și femei de 50-60 de ani m au injurat si m au jignit pentru lucrul ăsta că dacă îs tânără de ce sunt așa înceată și că de ce m-am dus dacă mă știu că am probleme și să le cad acolo jos in față după ce am tras de cateva ori de liza cu marfă? Vreau eu?
Și apoi in postare am zis că pe langa problemele de la corp eu am și întârziere mintală, asta înseamnă retard mintal moderat spre ușor la mine, nu retard sever. Am probleme si de învățare si înțelegere și nu s chiar la fel ca un om normal. Știu sa scriu, sa citesc, dar nu pot înțelege orice, cum is calcule de matematica oricat de ușoare ar fi sau glume. Mi e greu sa înțeleg logic, înțeleg doar mecanic foarte mult. Așa sunt de mic copil. Pe ce pot lucra mai ales că nu pot sa tin ritmul ca cineva de vârsta mea? Față de alți copii am avut foarte multe lipsuri și întârzieri și cu mintea, și la corp plus sănătatea praf. Chestia că am stat și n bătăi, amenințări m-a terminat și mai tare. Retardul nu e ceva ce trece și nici celelalte probleme ale mele, așa rămân cu ele toată viața. Întârzierea mintală sau retardul is ambele aceleași lucruri. Și acum știu că mă vei jigni in continuare cum fac toți oamenii că injura si jignesc fara sa stie cum e boala

| ancaanca2344 explică (pentru Bombasar):

Nici de la cei la comisia de handicap nu le-a păsat. Le am zis că mi e greu și că mi e rău cu sănătatea dar or zis că am părinți, să aibă grijă de mine. Dacă si parintii mă văd in halul in care sunt si așteaptă tot eu sa i întrețin ce sa le fac? Am vorbit și le-am zis că am probleme dar nici nu m au luat in seamă. Toti se bazează că am părinți dar daca nu ma ajută cu nimic si așteaptă tot de la mine ce sa le fac? Chiar trebuie sa stau mereu frica seara de seara ca sunt tăiată sau omorâtă din cauza ca ei bea amândoi? Nici nu realizeaza ce fac niciunul din ei că bea de si uita mințile.

| Bombasar a răspuns (pentru ancaanca2344):

Lucra online

| alexpb1996 a răspuns:

Bună! Înțeleg situația ta și chiar îmi pare rău! Mi-am făcut cont special să pot să îți răspund! Dar totul o să fie bine! Te-aș ajuta cu orice ai avea nevoie dar nu am cum să iau legătura cu tine! Fii puternică și nu te lăsa!

| ancaanca2344 explică (pentru alexpb1996):

Buna. Cele de bază am nevoie eu. Și o camaruță cat de mică dar sa stiu ca nu s dată afară, sa stiu ca nu raman pe drumuri si mâncare. M am saturat sa stau amenințată mereu. Imi vine sa plang cand alții sunt iubiți de parinti dar de la mine așteaptă tot eu sa i intretin. Am trait si acolo foarte rau

| ancaanca2344 explică (pentru alexpb1996):

Am plecat ca am crezut ca asa voi avea unde sa stau dar si aici trăiesc un coșmar cu barbatul asta nu m-am gandit ca se va ajunge chiar in halul asta
Ma mulțumesc ca nu am copii ca ajungeau pe drumuri mai rau ca mine

| Bombasar a răspuns (pentru ancaanca2344):

Eu nu te cred, numa dati vina pe barbati si voi sunteti vai da capu vostru, nu stiti ce vreti, ce sa faceti vreti numa sa depindeti de altii, pai pana cand