Hey TPU, am asa niste ganduri sa impartasesc cumva, si poate si un sfat, credeti ca obsesia fata de cariera poate deveni ceva distructiv? Adica nu e ceva ce nu-mi place sa fac, cand ma gandesc la cariera sunt fericita, implinita, ma relaxez cand muncesc si cand studiez, asta a devenit centrul universului meu, am 22 de ani, dar nu mai vad sau aud nimic in jur, zilnic ma gandesc doar la cum sa excelez, cum sa avansez, cum sa fac bani, mi-am facut notite, jurnal, cu pasii de facut, am rutine clare, disciplina drastica, si nu caut altceva, si da, am inceput cu chestia asta prin a sufoca alte emotii, realizez, dar pe mine ma face fericita, mama zice ca exista alte lucruri mai importante pe lume, eu nu cred asta, sincer, da, uneori, foarte rar, ma pierd in emotii, in sentimentele pentru cei din jur, cred ca asta e singura slabiciune, aveti vreun sfat cum sa mi inghet orice urma de emotii? Slabiciuni?

Daca pe tine asta te face fericita, nu e foarte gresit, totusi exista doua aspecte la care ar trebui sa te gandesti:
1. Ce anume te face fericita, cariera in sine? Daca este asa, e bine, in schimb daca te gandesti ca vei fi fericita atunci cand vei ajunge intr-o anumita pozitie ori cand vei avea nu stiu ce realizari, atunci e foarte rau si ar fi mai bine sa iti reevaluezi prioritatile.
2. Nu trebuie sa ignori celelalte lucruri, chiar daca acum cariera e cea mai importanta pentru tine, peste ceva ani prioritatile se pot schimba iar atunci vei constata ca nu mai poti recupera lucrurile pe care le-ai pierdut ocupandu-te de cariera.

E un lucru bun ca iti convertesti emotiile negative pe lucruri constructive cum ar fi cariera. Dar ca orice alt lucru, trebuie moderatie. Pentru ca emotiile nu sunt doar negative. Emotiile pot fi si pozitive.
Adica, da, e super sa iti dedici viata unei cariere care te implineste, dar cum omul este o fiinta sociabila, avem nevoie si de comunicare si timp de calitate petrecut cu persoanele din jur.
Daca sa zicem ca lucrezi sarguincios mereu, si te intreaba un coleg de munca daca vrei sa mergi la un film cu el/ea, iar tu refuzi de fiecare data, in timp toate lucrurile frumoase pentru care chiar merita sa traiesti, iti vor fi rapite de acea cariera. Iar toti banii pe care ii faci si toata averea pe care o aduni, nu vor putea vreodata sa iti umple acel gol.

Mai trebuie să te gândești și la altceva in afară de job.

Probabil asta vine din faptul ca ai un overthinking si incerci sa iti tii mintea ocupata. Atata timp cat tu nu te simti nefericita cu ceea ce se intampla si iti place sa te gandesti la cum sa evoluezi cat mai mult, nu este nicio problema

Salut. E admirabil că ești atât de pasionata de ceea ce faci și ambițioasă. Bravos. Totuși, nu neglija lucrurile "mărunte" care se petrec în jurul tau. Viața înseamnă armonie și echilibru. Găsește o cale de mijloc pentru un echilibru în viața profesională, socială și familiala, fără a uita sa îți aloci și ție timp personal, de relaxare și reîncărcarea bateriilor. Excesele duc la burnout si, ce părea super interesant o dată devine anost. Am avut o colega de gimnaziu și liceu, extrem de frumoasă (genul acela de frumoasa scolii) și care învață mereu foarte bine. A fost foarte ambițioasă, a urmat literele, a ajuns asistent universitar, apoi a predat câțiva ani la universitatea din Strasbourg, acum eu profesor universitar. Toți colegii, prietenii din jurul ei au familii cu copii. Ea regreta și acum că a pierdut trenul acesta. A avut iubiți ocazionali. Singura, cu catedra ei și cărțile publicate, cu asta a rămas. Știi, prietenii te tot cheamă la un fotbal, daca tot refuzi- că ai de invatat- la un moment dat se vor opri din a te chema. Bafta