Dati-mi si mie niste nume de arbusti si locul unde traiesc
fundita

- Ştejăretele de câmpie înaltă şi ştejăretele de luncă, precum şi şleaurile, destul de răspândite în ţară, sunt compuse pe lângă specia de bază, stejarul, din specii melifere de arbori şi arbuşti, diseminate în etajul superior şi predominante în al doilea etaj, şi subarboret ca ulmul de câmp, ulmul pufos, teiul alb, teiul argintiu, frasinul comun, arinul negru, plopul alb, salcia albă, arţarul de timp, arţarul tătărăsc, părul sălbatic, mărul de pădure, păducelul, sângerul, salcâmul galben în Banat.
- Pădurile de plop şi salcie din lunci şi zăvoaie, însumând peste 200 000 ha, constituie surse importante de nectar şi polen pentru apicultură. în regiunea de câmpie, în luncile râurilor şi în partea inferioară a dealurilor sunt larg răspândite zăvoaiele de plop alb, plop negru şi salcie, formând amestecuri între ele sau cu alte specii melifere valoroase ca: aninul alb, ulmul de timp, hibrid, ulmul foios, arţarul de timp, mărul de pădure, iar dintre arbuşti păducelul, măcrişul, murul, cornul etc. Alunul şi arinul înfloresc foarte timpuriu, într-o perioadă în care condiţiile atmosferice sunt în general puţin favorabile.

Salcâmul alb.

Dintre arboretul de pădure, o deosebită importanţă prezintă salcâmul alb. Primele plantaţii de salcâm s-au făcut la Băileşti, regiunea Oltenia, în jurul anului 1852. Pe suprafeţe mari, plantaţii au fost făcute în judeţele Ialomiţa, Brăila şi sudul Olteniei prin 1862. Salcâmul este întrebuinţat la fixarea nisipurilor zburătoare, consolidarea terenurilor accidentate, pentru umplerea golurilor din păduri, pentru refacerea arboretelor de antestepă. Salcâmul cuprinde la noi în ţară 11 varietăţi cu răspândire şi valoare meliferă diferită.