De ce le cere preotul mirilor să promită iubire veșnică, dacă iubirea adevărată nu poate fi garantată sau trăită printr-o promisiune?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Care lege a fost dată de Dumnezeu? Eu nu cunosc niciuna care să spună că iubirea trebuie exprimată printr-o promisiune.
Iubirea și credința se trăiesc liber, nu se impun prin formalități sau religie și nu ar trebui să aparțină nimănui.
Dacă, de exemplu, cel căruia îi promit iubire nu mă iubește cu adevărat, sunt obligat să-l iubesc doar pentru că am promis?
Răspunde Nu cunosti niciuna pentru ca nu cunosti legile lui Dumnezeu! Dumnezeu spune ca daca iubesti pe cineva trebuie sa te casatoresti cu el/ea si sa ramaneti impreuna pana moartea va va desparti! Daca iubesti si nu te casatoresti cu persoana respectiva, pacatuiesti! Concluzie: cu cat iti traiesti viata cu cineva iubindu-l fara a va casatori cu atat traiesti mai mult in pacat!
Eu te-am întrebat altceva: unde scrie în religie că iubirea trebuie să fie o promisiune formală în fața lui Dumnezeu?
Căsătoria, în primul rând, se face pe modelul biblic, ca să fie considerată un legământ. Un legământ presupune o promisiune însoțită de martori și făcută în prezența unui act divin.
Nu este vorba de căsătoria civilă, pentru că aceea nu este un legământ, ci un contract pe care îl faci cu statul, nu cu Dumnezeu. Ea a fost creată în scopul de a aduce ordine în societate.
Deci, de ce iubirea trebuie să fie o certitudine și nu o promisiune? Pentru că, din perspectivă biblică, iubirea nu poate fi impusă. Ea trebuie să fie liberă, să aleagă singură cui să se dăruiască. Iar dacă vorbim de o relație, nu poate fi dăruită cuiva care își bate joc; de aceea, iubirea nu trebuie să fie o promisiune.
Nu am facut deloc referire la casatoria civila, acolo poti face ce vrei dar la casatoria intr-o biserica facut de un preot acolo ai obligatia sa o respecti cat vei trai! Si da esti libera sa alegi, nimeni nu te obliga sa alegi pe cineva de care nu-ti place dar ai obligatia sa faci aceasta alegere pentru o viata! Cat despre versetul exact unde scrie asta nu stiu dar citeste biblia si ai sa gasesti referire la asta in 1001 de locuri!
Tu gandesti ca un om, cum sa-ti fie tie mai bine si nu zic ca mie nu-mi place cum gandesti DAR Dumnezeu stie ce este mai bine pentru noi de aceea ne-a dat aceste legi sa le pazim spre binele trupului dar mai ales al sufletului nostru!
Iubirea aia de care spune preotul e altfel decat ceea ce crezi tu.
Suntem veniti in experienta asta pe Pamant pentru a ne ajuta si sprijini unii pe altii, pentru evolutia noastra spirituala.
Cheia e asta: Dumnezeu este iubire. Totul e spre binele nostru.
Iubirea nu poate fi garantată, ÎNTR-ADEVĂR printr-o simplă promisiune sau printr-o banală hârtie/ act birocratic!
Dar...
Iubirea SINCERĂ! ESTE DISPUSĂ LA SACRIFICIU!
DECI, LA PROMISIUNI!
:)
The Vows. "I, ___, take you, ___, for my lawful [wife/husband/partner], to have and to hold from this day forward, for better, for worse, for richer, for poorer, in sickness and in health, until death do us part. I will love and honor you all the days of my life."
Promisiunile sunt făcute special întocmai pentru momentele neplăcute și dificile ale vieții! CÂND DRAGOSTEA MULTORA SE VA RĂCI!
(Căci, la bine toată lumea "iubește"! )...
CONCLUZIE! UNII NU ȘTIU CLAR CE ÎNSEAMNĂ DRAGOSTEA! DE ACEEA PREOTUL, ÎNCEARCĂ MĂCAR IN ULTIMA CLIPĂ! SĂ-I FACĂ CONȘTIENȚI! :) ȘI RESPONSABILI!
https://www.wedday.ro/idei/juraminte-nunta
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.
1 Corinteni 13:4-8
TOTUȘI, "DRAGOSTEA" NU TREBUIE NICIODATĂ!, SUB NICIO FORMĂ! SĂ SUFERE ABUZUL! DE NICIO FORMĂ! ( ASTA, UITĂ BIBLIA SĂ MENȚIONEZE! ).
Iubirea adevarata este alegerea ta, ține 100% de tine și este o promisiune că îți vei face datoria
Iubirea nu e o alegere conștientă a omului, ci o emoție, o stare care poate sau nu să existe, să crească sau să scadă, să trăiască sau să moară.
Nu poate fi legată de o promisiune, pentru că iubirea, în esență, este pură și nu are nevoie de garanții sau promisiuni egoiste că va exista.
Dacă moare, nu poate fi readusă la viață printr-o promisiune. Iar dacă moare, ori nu a fost împărtășită cum trebuie, ori nu a fost iubire de la început.
Nu este o datorie, pentru că iubirea se sacrifică de la sine și nu este o obligație.
Greșit. Tocmai asta e problema că pentru tine și pentru mulți oameni în ziua de azi iubirea este o emoție. În Antichitate și în mai toată istoria omenirii iubirea nici vorbă să fi fost o emoție. Nici măcar pe aproape. Întotdeauna iubirea a însemnat fapte de milostenie și sacrificiu față de cineva, indiferent de emoția pe care o simți. Și exact de asta iubirea este o alegere. Bineînțeles că emoția nu e o alegere, nu prea poți alege cum să te simți, dar iubirea este o alegere și tocmai de aia nu e emoție. Iar în sensul ăsta iubirea nu poate muri pentru că alegerea de a iubi va fi întotdeauna în controlul tău. De asta poți și trebuie să promiți că îți vei iubi soțul sau soția indiferent de ce se va întâmpla (exceptând infidelitatea). Iar promisiunile nu pot fi egoiste. Promisiunile țin de responsabilitatea pe care o ia cel care promite. Ca un părinte care atunci când are un copil își promite sieși că îl va iubi. Asta ce înseamnă, că va avea totdeauna sentimente frumoase față de copil? Nici vorbă. Să-ți dau un exemplu și cu exemplul ăsta te voi convinge 100%. Când bebelușul își trezește părinții la 3 dimineața plângând mama trebuie să îl verifice și să-i rezolve problema și te asigur că în momentul ăla n-are sentimente drăgălașe față de copil. Dar are o datorie, dincolo de sentimente. Asta e iubirea, datorita dincolo de sentimentele de moment. Asta e iubirea adevărată și frumoasă care nu piere niciodată. E alegerea proprie și continuă. Nu ca emoțiile care azi sunt și mâine pleacă singure.
Confunzi iubirea romantică cu responsabilitatea morală. Da, poți alege să te porți cu iubire, dar nu poți alege să simți iubirea. Dacă alegi să te porți cu iubire, poți greși, pentru că motivația ta vine dintr-o alegere, nu dintr-o convingere născută din iubire reală și autentică. Iar promisiunea de iubire veșnică este legată tocmai de această iubire, care nu doar că nu unește doi oameni, ci este și superficială, trăită fără autenticitate și libertate.
Și, așa cum am spus, această iubire este egoistă, pentru că e condiționată de o promisiune. O iubire neegoistă este necondiționată și nu se laudă cu promisiuni care azi sunt făcute și mâine încălcate.
Nope. Dacă vorbeam de responsabilitate morală atunci aia aș fi zis. Când alegi să te porți cu iubire de fapt atunci iubești. Iar promisiunea de iubire veșnică nu are nicio legătură cu emoția trăită. Hai să-ți dau un scenariu. Să zicem că într-un bloc locuiește un pensionar singur. Nepotul lui simte o adâncă afecțiune pentru el, uneori îl vizitează și îmbrățisează și așa mai departe, dar din lene și egoism nu îl ajută niciodată. Dar pensionarul are un vecin tânăr care e Creștin. Vecinul lui se simte obligat să-l ajute pe pensionar din dragoste creștină, chiar dacă sentimentele lui nu sunt deloc deosebite sau puternice. Vecinul nu are niciun fel de afecțiune pentru pensionar, dar în schimb îl ajută tot timpul. La finalul vieții când Dumnezeu îi judecă pe nepot și pe vecin, cine crezi că o să fie găsit cu adevărat iubitor? Nepotul care a avut afecțiune dar n-a avut fapte sau vecinul care n-a avut afecțiune, dar a făcut faptele iubirii? E clar că în ochii lui Dumnezeu vecinul va fi găsit cu adevărat iubitor.
Nu știu dacă ești creștină, dar viziunea ta se contrazice cu Creștinismul. Hristos ne-a spus să-i iubim pe toți oamenii, în special pe dușmanii noștrii. Acum e clar că n-ai cum să simți afecțiune față de dușmani. N-ai cum să ai emoții foarte pozitive nici măcar față de familia ta tot timpul. Și totuși ni se cere să iubim tot timpul și pe toata lumea. Dar cum ar fi asta posibil dacă iubirea n-ar fi decât un sentiment trecător? Și dacă ni se cere înseamnă că avem control asupra iubirii noastre. Dar știm că asupra sentimentelor nu putem avea control. Sentimentele sunt mult haotice și arbitrare. Vin și pleacă. În orice mariaj sentimentele dintre soți se răcesc. E inevitabil. Asta e dovada incontestabilă că iubirea nu stă în haoticele sentimente ci în libertatea noastră de a alege să iubim oricând, oriunde si pe oricine. Dacă n-am avea libertatea asta n-am fi liberi deloc. Ci am fi sclavii sentimentelor noastre.
Atunci te referi la iubirea agape, descrisă în Biblie ca fiind iubirea necondiționată, ceea ce înseamnă tot o formă de responsabilitate morală. Acea iubire poate fi atât pentru prieteni, familie, cât și pentru partener, iar puțini ajung să o dezvolte.
Dar eu mă refer la iubirea romantică numită eros. Acea legătură puternică pe care a creat-o Dumnezeu între parteneri pentru unire, descrisă în Geneza 2:24; fără această iubire, nu putem vorbi de o iubire romantică sau necondiționată, ci de una conformistă, simplistă și morală.
O iubirea romantică (eros), pentru a putea ajunge la forma ei necondiționată, are nevoie de un atașament profund, pentru că acest atașament generează loialitate, stabilitate emoțională și dorința de unire autentică.
Înseamnă că ți-ai aflat răspunsul. Când preotul te pune să promiți că-ți vei iubi soțul se referă la agape. Te-ai lămurit!
Repet: Agape susține relația, dar fără eros rămâne la nivel de prietenie. Erosul e scânteia care dă viață iubirii de cuplu — fără el, rămâne doar o legătură morală, nu vie.
Erosul este la început. Nu poate rămâne permanent. Nu poți avea dorință erotică pentru o babă de 60 de ani sau pentru un moș. Erosul e doar începutul și atât. Dragostea adevărată, frumoasă și sfântă dintre soți, care rămâne în veșnicie este cea de agape, nu de eros. Nu e o "legătură morală" sau "moartă" așa cum pretinzi, ci e o legătură mult mai frumoasă și adevarată decât erosul care întotdeauna trece. Nu că erosul n-ar avea rolul său, dar e inferior.
Erosul e la început, dar nu e adevărat că nu rămâne permanent, pentru că din el se dezvoltă atașamentul, iar atașamentul e conceput pentru a fi stabil și puternic în timp.
Și nu, poți avea dorință erotică și pentru o babă, căci "sula nu știe carte", dar e puțin probabil să te îndrăgostești de o babă.
După cum spuneam, iubirea despre care vorbești nu are nicio fundație puternică într-o relație dacă nu este însoțită de eros, care înseamnă atracție fizică+ compatibilitate fizică.
Din nou, n-am zis că erosul n-are rolul lui. Bineînțeles că are. Ziceam doar că atunci când vorbim de dragoste, forma superioară este cea de agape, asta e iubirea creștină.
Și atunci, de ce să se promită o iubire veșnică, dacă la baza iubirii romantice stă erosul, care oferă atașament și loialitate pe termen lung?
De ce ar trebui ca iubirea să fie o responsabilitate morală și nu o trăire autentică, bazată pe angajament? Asta nu înțeleg eu.
Din nou zic, erosul este începutul și nu neapărat "baza". Dacă ar fi baza ar trebui să fie acolo tot timpul. Așa cum baza unei clădiri trebuie să fie acolo tot timpul că altfel se dărâmă. Dar dragostea superioară nu se dărâmă fără eros și nu era nevoie de eros. Erosul este începutul unei relații romantice, are rolul lui și e foarte bine că e acolo, dar nu e deloc cel mai important și nici nu trebuie neapărat să rămână. Promisiunea iubirii după cum am zis se referă la iubirea superioară, dragostea creștină, agape. Asta-i de fapt promisiunea și asta-i superioară erosului. Și greșești foarte mult dacă crezi ca erosul este autentic, iar dragostea superioară este inautentică. Tocmai că e fix invers, erosul se poate înfierbânta după mulți oameni, nu neapărat după unul singur, e o chestiune de hormoni, nu e acolo cine știe ce autenticitate. În schimb dragostea superioară erosului, acolo e angajamentul, acolo e dragostea adevărată, singura care poate rămâne toată viața, singura care se poate numi de fapt dragoste propriu zis.
Din nou zic și eu: Erosul este baza oricărei relații romantice pentru că presupune atașament profund. Fără atașament, iubirea necondiționată într-un cuplu nu poate exista.
Erosul nu înseamnă doar dorință fizică, ci îndrăgostire – o stare complexă care include atracție emoțională, conexiune și dorința de apropiere. A confunda erosul cu simpla atracție sexuală e o eroare.
E greșit să spui că un om poate să iubească veșnic, fiindcă într-o zi toți vom muri Un om poate iubi toată viața lui cât trăiește dar nu veșnic, fiindcă iubire veșnică are Dumnezeu care este veșnic, noi oamenii suntem muritori, după ce mori nu mai poți iubi pe nimeni
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
