Bună TPU! E puțin mai lungă povestea, dar vreau o părere din exterior. Sunt la facultate și a trebuit să merg de câteva ori la un birou de avocatură pentru desfășurarea stagiului de practică. Am vorbit cu o colegă să ne întâlnim în fața clădirii și să mergem împreună la birou. Vorbeam cu iubitul la telefon. M-am întâlnit cu ea, am dat să mergem și ea mai aștepta un coleg să vină, i-am spus iubitului că mai vine un coleg, a zis că nu-i nimic, am urcat toți 3 cu liftul. S-a întâmplat asta de 2 ori. In una din aceste dăți am plecat din birou înaintea colegilor pentru a nu mai trebui să mergem împreună, gândindu-mă că e aiurea. A treia oară i-am spus colegei că voi întârzia, să nu mă mai aștepte si să meargă ei înaintea mea, pentru a nu mai merge cu ei. Vorbeam cu iubitul la telefon, i-am spus că văd colega că mă așteaptă. Am salutat-o, am întrebat-o ce face si a zis că ne aștepta, din spatele meu venind si colegul. Am rămas așa, pentru că planul meu era să vin mai târziu ca să nu merg cu ei, dar s-a întâmplat să întârzie si ei. I-am spus iubitului că m-am întâlnit cu ei deși planul era altul. I-am închis, am urcat cu colegii cu liftul, s-a vorbit doar că am întârziat toți si cam atât. Mi-am anunțat iubitul că am intrat in birou. Nici în lift, nici în birou nu a existat nici măcar o vorbă, nici măcar nu s-a schițat ceva care să fie urât față de iubitul meu. Am vorbit normal, nu m-am băgat în seamă cu el, nu am râs, nu a fost vreo privire sau ceva, mi-am văzut de treaba mea, îi scriam iubitului. Între timp m-am gândit ca atunci când plecăm, eu să cobor pe scări singură, să nu mai merg cu colegii. Iubitul s-a supărat, că de ce am urcat cu colegii cu liftul și nu am urcat pe scări, i-am spus că atunci pe moment nu m-am gândit să urc cu liftul, a început să îmi zică că îmi place de coleg, că eram cu mintea pierdută si de-aia nu m-am gândit să urc pe scări până la etajul 5, că mă mănâncă...am venit acasă, ne-am certat, m-a jignit etc. Eu consider că nu am greșit chiar atât de rău, că nu a fost ceva grav. Chiar atât de rău am greșit?

Nu ai greșit cu nimic, dar absolut nimic față de el. Problema este la prietenul tău ca este posesiv și comportamentul lui lasă de dorit.

Nu știu cum să mă comport cu el, mai ales că locuim împreună. Am încercat să mă apropii de el, să îi cer iertare, în continuare o ține pe a lui și crede ce vrea. Nu mă ascultă și nici nu îi pot dovedi că sunt nevinovată și că nu e nimic adevărat din ce gândește.

Ce treaba are iubitul in practica ta si a colegilor tai?
De ce trebuie sa-i dai raportul iubitului tau, sau sa nu mergi alaturi de colegii tai la practica?
Ce fel de atitudine este asta?
Da-i un sut in fund iubitului gelos, ca asa om nu merita sa tii in viata ta, sa te controleze, manipuleze si sa-ti impuna ceva ce nu ar avea voie.
Odata ce locuiti impreuna, vorbiti cat sunteti acasa, dupa ce ai iesit pe usa inchizi telefonul si nu-i mai raspunzi, fiindca ai nevoie sa vezi pe unde emergi si sa nu ii mai dai raportul la tot ce faci, fiindca NU este normal!

Da. Ai greșit alegând un „iubit" dement de gelos.
Profită de ocazie și lasă-l!

El trebuie să îți ceară iertare! Nu mai fi cârpa lui!

Nu merită să îți faci relație, de multe ori relațiile se încheie cu despărțirea, aducând suferință enormă. Uite, tu ai dat peste cineva gelos. În curând te va și bate. Nu știu de ce vouă, fetelor, vă plac băieții de genul. Încercați să hrăniți cât mai puțin arhonii (în caz că ei există), ok? https://www.reddit.com/......g_up_some/
Și mai există și riscul natalității! Doamne ferește să aveți copii! Vă implor, nu faceți greșeala asta! Viața nu este mai bună decât un ciob de sticlă spartă de care te și ferești să nu îți intre în picior: https://ro.wikipedia.org/wiki/Antinatalism Eu am avut zeci de tentative de sinucidere până acum și am suferit enorm din mai multe cauze. De exemplu, la un moment dat am crezut cu toată ființa că am omorât oameni cu puterea gândului. 10 ani din viață mi-am petrecut fiind chinuit îngrozitor în fiecare zi de mustrări de conștiință pentru diferite chestii.
Acum sunt mai bine, dar nu am uitat cât am suferit. Din cauza unui alt eveniment am simțit furie, tristețe și neputință în mod obsesiv, în fiecare zi, timp de doi ani. De ce să jucați la noroc cu viața unui copilaș? Natalitatea este un lucru îngrozitor! Informați-vă mai bine despre antinatalism înainte să faceți un pas așa mare, căutați și păreri contra natalitate, ca să fiți pe deplin informați. De ce să forțezi un suflețel nevinovat să vină în închisoarea asta numită Pământ? https://www.reddit.com/......g_up_some/ La acest ultim link mai adaug și pericolul de a avea fată, atunci ea va fi privită ca un obiect sexual de către bărbați (încă există mentalitatea asta) și va sta în teamă constantă să nu fie violată. De ce i-ai face asta propriului tău copil? Cum spune și marele filozof profesor David Benatar, există oameni care regretă că s-au născut, dar nu există niciun om care regretă că nu s-a născut. Ce vreau să argumentez este că relațiile sunt o prostie. Eu abia aștept să scap din închisoarea asta nenorocită de planetă.
Și nu, tu nu ai greșit cu nimic. Desparte-te imediat de băiatul ăla, este toxic. Te-a mai și jignit!

Uite, eu am avut o tentativă de sinucidere din cauza unei fete care s-a considerat jignită (nu am jignit-o, ba chiar am complimentat-o, dar ea a luat-o ca pe o jignire). Și tu îl răsplătești pe cel care te-a jignit în timp ce eu am fost pedepsit pentru o jignire aparentă! Unde mai este dreptatea în lume? Unde este Dumnezeu aici?

Nu mai trai in relatie toxica meriti mai mult si daca vrei sa fii fericita lasa-l si alege pe cineva care sa te aprecieze la valoarea ta