Care sunt diferentele existente intre negatia lingvistica si negatia logica?

Nu putem vorbi de „negarea negației". În română și în multe alte limbi simpla negație se exprimă uneori cu două cuvinte cu sens negativ: nu înțeleg nimic, nu plouă niciodată, nu vorbea deloc etc.

Nu putem vorbi nici de o întărire a negației prin dublare. Putem spune, de exemplu, pe de o parte nu plouă aproape niciodată, iar pe de alta nu plouă absolut niciodată, ajustînd astfel tăria enunțului, dar nu putem reduce sau amplifica negația scoțînd unul din cuvintele cu sens negativ, pentru că ori iese un nonsens, ori se transmite altă informație.

Dubla negație trebuie văzută ca una din formele de redundanță a limbii. În cadrul oricărui enunț, negația este o informație importantă, mult mai importantă decît unele detalii de accesoriu. Din cauza asta, la nivel fonetic, aproape întotdeauna cuvîntul nu și alte cuvinte negative se pronunță cu un accent frastic evident. Una e să spui Vreau să te măriți cu mine, alta e Nu vreau să te măriți cu mine. Dintr-un motiv similar, acela de a ne asigura că mesajul e recepționat corect, folosim și dubla negație, cînd o folosim.

Limba e plină de redundanță. Pe tema redundanței limbii am dat un exemplu și am spus cîte ceva și în discuția asta despre pleonasme. Iată un alt exemplu, din categoria dublării clitice: Să le chemi și pe prietenele tale. Ce rost are pronumele clitic le? Logic vorbind nu are nici un rost, el nu face decît să repete (sau să anticipeze, în exemplul dat) informația transmisă de prietenele. Dar așa fără rost cum e pronumele clitic, îl spunem, și dacă nu l-am spune ar ieși o exprimare ciudată: Să chemi și pe prietenele tale. funda?