Cine imi da un rezumat al cartii IN CASA BUNICILOR de Ionel Teodoreanu?

N CASA BUNICILOR
de Ionel Teodoreanu
I. Ionel Teodoreanu (1897-19540 a fost un prozator f apreciat, original prin lirismul si bogatia metaforica a operei sale.
In unele lucrari ("Ulita copilariei"-1923, "In casa buncilor" -1938, ca si in primul volum al romanului "La Medeleni" - 1925-1927), autorul infatiseaza perioada minunata a copilariei si puritatea sufletului de copil.
II. Fragmentul "Bunicul a fost, bunica este" deschide volumul "In casa bunicilor", scriere memoralistica in care sunt evocate cu nostalgie si umor, intamplari din viata naratorului.
In intregul sau, acest volum este un mozaic de portrete, intre care se detaseaza: imaginea bunicului, a bunicii, a parintilor si imaginea celor trei frati(printre care se numara si povestitorul aflat intre copilarie si adolescenta).
III.Continutul fragmentului prezinta o intamplare repetabila din copilaria autorului, si anume, o vizita la bunicii din partea tatalui.
Fluxul memoriei aduce in lumina gandurile si sentimentele copilului de atunci, imaginea casei bunicilor si a fiecaruia dintre cei doi batrani.
Instiintati de parinti ca vor merge la bunici, copiii sunt nemultumiti "ca zmeele descalecate de pe vanturi si arestate in dulap".
Cauza acestei stari consta in interdictiile impuse("sa nu vb tare si neintrebati, sa nu radeti prosteste, sa nu puneti mana pe lucruri, sa nu v-atingeti de pisici, sa nu faceti obraznicii..."), in casa bunicilor nepotii neavand voie sa fie copii.
In tot timpul vizitei, ei raman "prizonieri intre ochelarii bunicilor si ochii parintilor", in timp ce acestia din urma redevin copiii respectuosi de altadata.
Amintirea vizitei se incadreaza in trecutul oarecum apropiat al naratorului.
Portretul bunicului se incheaga la nivelul a doua timpuri:
Unul este trecutul indepartat(cand bunicul fusese procuror general, primar si decan al avocatilor, decorat de rege si stimat de toata lumea)>
Al doilea este timpul copilariei naratorului cand bunicul devenise alb "ca un copacel nins" si statea la gura sobei, cu motanul la picioare.
Portretul bunicii este mai mult al prezentului, intrucat copiii nu si-o pot imagina mireasa, iar socoteala tineretii ei li se pare incalcita.
"Coana Elencu" si "Cuconu Alecu" vor ramane in amintirea autorului si dupa ce vor trece in lumea umbrelor.
"Bunicul a fost, bunica este" constituie, pentru omul matur, un drum de intoarcere la copilaria pierduta


fundii?

Eu

We OneLifeOneLove da in ce clasa esti?

Cred ca e pe undeva in clasa a 5-a a 6-a caci prin clasele astea se cere.

Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam aburit o căsuţă cu o uşă, două ferestre şi un horn, de unde iasă fum. Astfel începe iarna.
Casa bunicilor e fantastică. Acolo domneşte ordinea, curăţenia şi respectul. Ori de câte ori copiii pleacă cu părinţii la bunici, aceştia sunt bine instruiţi pentru a nu face obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca nişte prizonieri, între ochelarii bunicilor şi ochii părinţilor.
Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani. Mama nervoasă, într-o rochie elegantă şi cu o cutie de bomboane pe genunchi, tata fumează. Şi salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în faţa mamei. Ajung la casa bunicilor în „Beilic". Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toţi sărută mâna bunicilor. Într-o tăcere deplină şi după un ritual bine stabilit se serveşte cafeaua şi bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminţi şi nu au voie să facă nimic.
E teribilă casa bunicilor!
Nepoţii au crescut iar părinţii nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas aceeaşi. Nepoţii sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creţ e bătăuş, merge cu bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie şi trăsuri, scoate limba şi râde la toţi oamenii din jurul lui.
Cel mijlociu fură ţigări din biroul tatei, are note proaste la şcoală şi e leneş. Iar, cel mare e „şi mai şi". Tata a fost convocat la şcoală de către director pentru că, băiatul cel mare e „Ruşinea unei şcoli model"... Într-o zi copilul cel mic se îmbolnăveşte, apoi şi cel mai mare. Astfel că, mama hotărăşte ca mijlociul să plece la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol şi zăpadă ajunge la poarta bunicilor. Îi deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare şi bunica cu privirea ascuţită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînţeles după ce îl dojeneşte la fiecare pas. Nepotul se dezbracă în linişte, însă nu poate adormi. Se aşează în fotoliul din faţa sobei şi se gândeşte cu fruntea încreţită, la viforniţa de afară, la orele de şcoală, la fraţii lui bolnavi, la sărbătorile şi vacanţele prea scurte, la faptul că nu e acasă şi la bunici e în surghiun, şi totuşi zâmbeşte. Bunicii îşi petrec viaţa de zi cu zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc mesele la ore fixe, seara de asemenea se culcă devreme.
Noaptea târziu, după ce adorm bunicii, nepotul îşi aprinde o ţigară. Lucru neobişnuit în casa bunicilor. Din nefericire este descoperit şi de bunica şi de bunicul. Bunicii aveau în casă o fată care îi ajută la treburile gospodăriei. Bunicul îi spunea Măriuca iar bunica îi spunea Mariţa. Cei doi bunici aveau un motan bătrân, care în fiecare noapte dormea la picioarele bunicului. Motanul era ca un membru al familiei, era îngrijit şi protejat în special de către bunicul. Bunicii ţin la anumite tradiţii, primesc preotul în casă, pentru a le sfinţi casa, primesc musafiri, îi servesc cu bunătăţi. Chiar dacă bunica e mai răutăcioasă, în sufletul ei e corectă şi dreaptă. În ciuda faptului
că-şi dojeneşte mereu nepotul, ţine foarte mult la el şi prin atitudinea ei doreşte să-l educe. Bunica îi ajută pe toţi care-i cer ajutorul, bineînţeles după câteva vorbe de duh.
Într-o zi, nepotul a aflat o întâmplare neplăcută din viaţa bunicilor. Se pare că tatăl lui a avut o soră care a murit la nouă ani. A fost o descoperire impresionantă pentru nepot, iar acea întâmplare nefericită a lăsat urme adânci de tristeţe în viaţa bunicilor.
O altă zi petrecută în casa bunicilor cu ceai cu lapte şi cu rom a fost aceea în care bunica citeşte Vieţile Sfinţilor, bunicul gazeta iar nepotul lecţia de istorie. Celor trei li se alătură motanul. Bunica, cu ochii, când în carte, când la nepot, din nou îşi apostrofează nepotul, cum că nu învaţă, nu ia note bune, prin urmare, ce-o să facă el în viaţă!
Se apropie ziua în care părăseşte casa bunicilor, se întoarce acasă la fraţii şi părinţii lui. Înainte de plecare poartă un dialog cu bunica, dialog din care reiese că atunci când va fi mare poate c-o să scrie cărţi cu bunica, bunicul, motanul bunicului, vorbele bunicei...casa bunicilor. Bunica oftează. Afară ninge.