| AsteriaLoveflames a întrebat:

Eu sunt in Timișoara,la sat–și în zona mea sunt doar două licee cât de cât aproape,dar nici acelea nu sunt foarte bune și trebuie să fac naveta pentru ele–singurul mod prin care aș putea să m-ă înscriu la un liceu bun este printr-un cămin sau internat pe care îl are liceul respectiv. Momentan,un liceu ce mi-a atras atenția este Carmen Sylva–bazat pe notele mele din anii anteriori, am șanse de a intra la filologie–dar nu știu dacă are cămin sau nu. Deci vreau să vă întreb dacă are cămin liceul Carmen Sylva din Timișoara, și dacă nu atunci ce alte licee in Timișoara sunt cu cămin sau internat?

Răspuns Câştigător
| angel6lust a răspuns:

Sylva are internat, fusese în șantier acum niște ani, dar acum cred că se poate sta acolo.
Mai bine-i întrebi pe ei!

Din câte știu, Lenau are cămin, dar e nașpa acolo, are condiții ca în Marele Război și profesorii sunt nașpa.

| AsteriaLoveflames explică (pentru angel6lust):

Mulțumesc! Am auzit ceva ceva că are cămin dar erau foarte puține informații online comparativ cu celelalte licee(inclusive site-ul lor) și asta m-am făcut să mă gândesc că poate nu au cămin sau s-au desființat

| angel6lust a răspuns (pentru AsteriaLoveflames):

Și în privința alegerii liceului, recomand Sylva, acolo chiar se face carte.

Celălalte sunt de fițe, deși au condiții ca în WW2. Iar la Lenau este o profă neo-nazi, iar ceilalți cu fițe.

| AsteriaLoveflames explică (pentru angel6lust):

E bine atunci că Sylva este prima mea opțiune, chiar am și citit istoria liceului!

| angel6lust a răspuns (pentru AsteriaLoveflames):

Succes!♡

| AsteriaLoveflames explică (pentru angel6lust):

Mulțumesc!

10 răspunsuri:
| HUAWEHUAWE a răspuns:

Ai foarte multe posibilitati de liceu cu camin daca nu alegi decat in Timisoara.

| AsteriaLoveflames explică (pentru HUAWEHUAWE):

Dacă e un liceu bun și e în Timiș e bine

| HUAWEHUAWE a răspuns (pentru AsteriaLoveflames):

Ai Instagram sa te ajut acolo? happy

| AsteriaLoveflames explică (pentru HUAWEHUAWE):

Scuze pentru răspunsul târziu, a trebuit să îmi fac alt cont fiindcă aveam ban pe primul–dar da am! Utilizatorul este; sunestarlette

| HUAWEHUAWE a răspuns (pentru AsteriaLoveflames):

Nu-i nimic. Ti-am scris pe Instagram happy