Bună. As vrea sa vorbim despre relația unui părinte cu un copil. Eu am 19 ani aproape, si știu că nu sunt un om care va fi tatăl perfect, nici nu vreau să par, doar vreau sa va zic niște opinii, întâmplări care m au afectat ( părerea mea) și sigur voi avea de învățat de la cine se va alătura acestei discuții.
Eu am crescut la țară, și părinții nu mă lăsau să mi petrec timp cu copii p-afară, că avem de lucru, că e departe etc; înțelegeam chestia cu munca dar nici Duminica nu mă lăsau
Acum la 19 ani, nu zic că sunt mare om și că fac ce vreau, tot la ei în casă stau, dar nu le convine dacă ies( și rareori ies)
Strictețea aceasta să zic așa pe mine personal m-a afectat. Poate că a avut părți pozitive și nu le am observat dar pe cele negative le am văzut. Spre exemplu, la liceu, comunicarea nu era punctul meu forte. Modul de a comunica, limbajul, ritmul vorbirii, tonul vorbirii etc; mi au rămas alea de la țară. Și mereu mi s-a părut ca sunt diferit la criteriul comunicare față de alții copii. Și chiar și azi, mi se pare că sunt așa.
Soluțiile ca eu sa îmi revin sunt: să merg mai des în locuri de socializare, să citesc pentru a-mi îmbunătăți vocabularul, și cel mai important să mă auto-educ

Eu ca părinte, sincer n-as fi așa. Unui copil nu I trebuie multă libertate dar nici să l ții în casă.
N-aș sta să l controlez că ce face și cum, ci i-aș garanta că eu am încredere în el atâta timp cât îmi spune adevărul, de la o anumita vârsta ar putea merge cam în absolut orice loc doar ca eu să știu.

Asta este părerea mea, aș avea multe de discutat și povestit pe tema asta, și știu că vor fi mult mai multe păreri legate de acest subiect. Vă mulțumesc la cei care ați citit acest text, iar aștept cât mai multe părerii, indiferent că sunt pro sau contra mea!

Cănd vei fi părinte nu vei mai gândi ca acum.

Relația tată-fiu în cazul tău e departe de a fi perfectă. Dar există ceva perfect în lumea în care trăim? Cum ai suportat până acum, mai suportă încă puțin, să zicem vreun an. În timpul ăsta încearcă să-ți conturezi un plan: ce vei face, ce poți face, în funcți de capacitățile și posibilitățile pe care le ai. Apoi, înet încet caută-ți de drum. Dar fă asta într-un mod onorabil, fără ceartă cu părinții tăi. Să apară plecarea ta ca ceva firesc, care decurge în mod natural. Începând de acum și în continuare, lucrează la personalitatea ta, chiar dacă cu pași mici Folosește-te de mijloacele pe care le ai la îndemână: citit cărți, informații de pe net ș.a.
Și nu te aștepta la minuni, să devii peste noapte un om cu personalitate. Procesul cere timp. Nici un fir de iarbă nu crește brusc, ci în timp. Toate cer timp. Părinții oricum trebuie să-i respecți, pentru că este un principiu de bază: cinstește pe tatăl tău și pe mama ta. Nu neapărat că este scris în Biblie, ci pentru că îl știe toată lumea, din experiență. Numai așa, respectând principiul te poți aștepta să-ți meargă bine în viață.

La 19 ani este timpul sa-ti iei zborul, sa-ti cauti servici la oras si chirie si sa te muti singur.
Este timpul sa te despinzi de fusta mamei si sa iti faci o viata frumoasa, pe care trebuie sa o traiesti alaturi de o fata, de o familie a ta samd.

Înțeleg ce zici și deși strictețea are rolul său,uneori poate fi prea mult,iar ce e prea mult,strica.
Într-adevăr,copilul trebuie sa înțeleagă că trăiește într-o societate cu reguli unde trebuie sa se supună.
Nu are voie să facă chiar orice,însă să-l închizi in casa și să-l faci un robotel,deja e o exagerare pentru că,pe de-o parte îți afectează modul de a comunica și în al doilea rând,te frustrează.
In primul rand, da,comunicarea e defectuoasă și cu părinții pentru că simți că nu poți să te deschizi complet pentru că ar fi prea periculos,ori că ai făcut o prostie la școală sau nu,ori că ai luat o nota mica,aceste chestii ar cauza un scandal monstru.
Adevărul e că oricum notele din școală oricum sunt,in mare parte,inutile.
Cât despre comunicarea in sine,știu cât de greu e sa vorbești cu oamenii în general,dar totuși încearcă să comunici foarte mult cu străinii,in sensul că întreabă-i banalități daca mergi cu mijloacele de transport comun și așa,ușor ușor,o să poți vorbi și cu fete și cu oricine.
In al doilea rând,frustrările sunt firești,mai ales când vezi că alți copii ies pe uliță sau la marginea blocului,însă dacă e sa o luam așa,găsim o parte pozitivă în această restricție de a ieși.
Daca ai vreun vis de a ajunge ceva,in ziua de azi lucrurile sunt mult mai simple.
Adică poti să înveți chestii in avans,de pe internet, astfel că poți să îți îndeplinești visul mai repede și decât să stai sa bati mingea,mai bine devii cea mai buna versiune a ta!
Mult succes! Și nu uita, in fond, oricât de nașpa ți se pare situația acum, nu trebuie sa stai supărat pe părinții tăi, ei îți vor doar binele, însă așa au fost și ei învățați că asta înseamnă binele pentru ei!

E discutabil subiectul si varianta un raspuns favorabil.
Daca esti singur la parinti, poti sa ramai alaturi de ei, mostenind ceea ce au si sa te ajute economic sa realizezi ceva, dar daca mai ai alti frati, ar trebui sa te innobilezi in randul celorlalti si sa iti faci un drum singur in viata.

Cred ca cel mai bine este sa il tii in puf pe copil, pana la o varsta de 20, nu e suficient de matur, dar nici naiv. Dupa usor usor sa fie invatat problemele vietii, ce alegeri sa faca si sa gandeasca inainte de a face. Asa tind sa cred ca nu o sa fie nici moale, dar nici prea tare in caracter.

Daca te hotarasti sa faci rebeliune, asteapta-te la represalii. Parintii de dinainte de 2000 sunt oameni crescuti intr-o perioada mult mai rece si nu sunt obisnuiti cu caldura ce o emani. Cum nici mie nu imi place caldura emanata de unii tinerii de dupa 2005.

Bro, vorbesc din experienta. Fugi cat poti de tare unde vezi cu ochii. Ai 19 ani, esti adult, poti sa iti faci viata ta singur fara sa mai depinzi de "gura" lor. Crede-ma ca daca ramai acolo o sa fie mai rau. Fiind de la tara, esti un om muncit si stii sa faci munca. Cautati de lucru undeva si stai cu chirie cu unu doi prieteni sau de la munca (ca sa impartiti chiria).

Nu ai sa poti sa te dezvolti deloc daca ramai acolo. Te rog eu (un strain) pleaca cat poti de repede si nu te mai uita. Sa te duci la ei in vizita si atat, unu telefon, doua la saptamana sa fii sigur ca sunt bine si gata. De acum e viata ta si doar tu esti raspunzator pentru ea.

Eu dacă ași fi avut copii, miași fi dat viața pentru ei, orice greșeală ar face orice greșeală ar comite ei, nu iași judeca NİCİODATĂ! Nu iași face de rasul lumi, Nu iași lăsa să-și bată alți joc de ei, mai mult decât au făcut-o ei singuri cu mâna lor! Sănt copii mei! Ei au "greșit"! Doar asta nu înseamnă! Că trebuie să fac pe "bărbatul casei"! "Șeful casei" "jmecherul " "seriosul" " inteligentul" "orgolisul" " marele filozof lui pește"! Nu! Niciodată copii mei orice ar face ei ori cât de mare ar fi greșeala lor față de mine nu iași lăsa să ajungă umiliți folosiți bătaia de joc altor dezumanizați! Doar dacă vor ridica la Mama lor tonul și mâna atunci! Nu mă băg! La o Mamă nu ridici nici mâna nici tonul! O Mamă trebuie s-o iubească cu Adevărat real s-o respecte cu Adevărat nu să-și bată joc de Mama lor care le-a dat viață, le-a dat inimă le-a dat sufletul Adevărat și real! Cu inima și sufletul emoțiile sentimentele ei real nu te joci NİCİODATĂ!


Ași face orice îmi stă în putință în puterea mea ca parinte ca tatăl ca soț, a familiei mele și soției mele să nu-i las să ajungă mai rău decât ar fi ei în situația aia!