Nici nu stiu de unde sa incep...o problema care ma "urmareste" de cand sunt mica...si am o poveste mai lunga .
Acum cativa ani buni s-au casatorit parintii mei, nu din dragoste ci cu forta. ASa era pe timpul ala la ei in sat, odata ce fata a implinit 18 ani trebuia sa se marite. Dupa cam 2 ani de casatorie vine pe lume un copil, adica sora mea, totul bine si frumos, pana cand...7 ani mai tarziu mai apare un copil adica eu. Tata nici nu vroia sa auda de mine, o obliga pe mama sa faca avort pentru ca deja aveau un copil, erau timpuri grele al 2lea nu puteau sa il mai creasca etc. Dar mama a vrut sa ma pastreze. Pana la urma si tata sa impacat cu ideea dar avea o singura conditie...sa fiu baiat. fata avea deja. Vine ziua cea mare, ziua cand m-am nascut, toti asteptau un baietel cand de colo...surpriza am fost fata! Singurele persoane ce m-au iubit a fost mama si sora mea. Dupa ce m-am nascut tata a vrut sa ma dea la casa de copiii...dar mama din nou nu la lasat si am ramas in familie.
Nu pot intelege de ce, cum am ajuns eu pe lume familia nu se mai intelegea ca inainte. Parintii mereu contra, unu care ma vroia si altu care nu ma suporta desi eram sangele lui. De aici incep certurile intre parinti, unde nu a fost niciodata o iubire de aia mare, incep bataile si multe altele. Am trecut peste asta desi eram copil si incercam sa inteleg ce vina am. Cand am implinit 9 ani, mama, ca multe altele a plecat in strainatate cercand sa faca un ban sa ne ajute. Aici pot sa zic ca mi-a inceput adevarul calvar. Mi s-a terminat orice fel de copilarie, am invatat sa spal, sa calc, sa gatesc, sa sap in gradina, sa intretin o casa, sa merg la scoala si multe altele. Pe langa toate astea tata niciodata nu era bucuros de ceea ce incercam sa fac, sa il ajut. Primeam bataie, ma tinea flamanda sau spre norocul meu puteam sa mananc, dupa ce termina el...in caz de ramanea ceva. Nu e nimic am trecut si peste asta, vorbeam cu mama la telefon desi nu o vazusem de 3 ani dar vorbele ei "am sa te iau cu mine si nu o sa mai suferi" imi dadeau putere sa mai rezist ceva timp langa acel om care nu ma lasa sa il strig nici "tata". Dupa mult timp vine mama acasa si in loc sa fim toti fericiti, doarmeam prin vecini din cauza certurilor, aveam politie la usa ce ne pazeau...si multe alte lucruri urat. Am intrat in spital, atacuri de panica, criza, imi era frica de oricine, tremuram de la un singur "bau". In sfarsit cand am implinit 14 ani mama ne-a luat cu ea in strainatate. Primul an a fost greu ca si cum ai lua totul de la 0, dar eram fericite ca acel mare cosmar s-a terminat. Dupa primul an au inceput lucrurile sa mearga prost, mama a ramas fara loc de munca, nu ne ajungeau banii pentru chirie, mancare, scoala...decidem sa ne despartim iar. Pe mine ma trimite in alta strainatate la niste unchi (fratii ei) ea isi schimba orasu in speranta ca va gasi de munca, iar sora mea pleaca la o prietena cercand sa isi faca un rost. Aici pot zice ca incep din nou sa am o viata mea grea. Unchiul m-a pus sa am grija de copilul lui care avea 2 ani... aveam grija de el ca si cum eu ii eram mama. il aduceam de la gradinita il duceam la doctor etc. Problema e ca unchiul le avea cu spritul...si cand omu venea beat acasa trebuia sa se certe cu cineva, cu mine sau cu nevasta. Au trecut alti 2 ani asa de cearta si pana la urma mama reuseste din nou sa ma ia la ea. Cand ajung la mama, imi zice ca ea de 2 ani are prieten, ca e fericita, ca sau mutat impreuna si acolo voi sta si eu. Cand am auzit-o pe mama ca e fericita, eu eram si mai fericita pentru ea, ca s-a terminat tot, ca a gasit pe cineva care iubeste si e totul bine. Primul an din nou totul frumos sau cel putin asa se comportau de fata cu mine. Dar incep si aici certurile, certuri destul de mari, certuri care tineau zile intregi, certuri in care nimeni nu se gandea la mine cum ma simt. Am crezut ca e o perioada mai proasta. Intr-un sfarsit si-au revenit si au decis sa se casatoreasca. S-au casatorit si din prima luna certuri mari, farfrii sparte, fiecare doarme separat. Am tacut si de data asta. Doar ca lucrurile se agraveaza, incep sa se certe, ridica mainile unu la altu, mama pleaca de acasa ( intr-o zi am facut declaratie la politie pentru ca de cateva ore nu o mai gaseam pe nicaieri) gen "fuge" si nu ii mai pasa de nimeni. Am adus-o inapoi acasa si-au revenit dar se cearta des. Se cearta foarte des si tatal cel vitreg nu o bate...dar mereu trebuie sa ii despart pentru ca o strange de gat. Simt ca nu mai suport..nu stiu ce sa mai fac. De mica o vedea pe mama cum lua bataie, cand am crezut ca totul s-a terminat parca o ia de la capat.
Simt ca nu mai suport, nu mai inteleg ce e cu mine, nu inteleg ce trebuie sa fac, nu inteleg daca am vreo vina pe undeva...pur si simplu daca ma intrebi cum ma cheama nu stiu sa raspund. Simt ca ma pierd, simt ca oricat de mult am incercat sa ies din acea "groapa" acum cad din nou, cad dar nu vreau pentru ca nu mi-a fost bine. Nu am cu cine vorbi..incep din nou sa fiu o persoana inchisa...m-am descarcat aici, nu vreau sa fiu luata in ras vreau doar niste sfaturi...multumesc

Esti o victima a prostiei si egoismului adultilor.mama ta a incercat dar e femeie si nu poate fi fericita nici cu tine nici fara tine, fiindca nimeni nu te vrea pe tine.este sigura care te-a vrut si te vrea.deci.ori mama.cu tine.ori tarfa fara tine.trebuie sa aleaga.greu sa gaseasca un barbat care sa va vrea pe amandoua.

Cat de trist si urat! Sincer, ori ai putea sa fugi cu mama ta altundeva, ori sa suporti toate astea pana cand vei fi majora si vei avea casa ta, banii tai si o vei putea sustine moral si financiar pe mama ta.

Saraca de tine, imi pare rau sa citesc asta.Tu nu ai nici o vina, cand ai venit pe lumea asta nu ai semnat nicaieri ca vrei sa vi sau ceva de genu ca sa ai o vina.Incearca sa cauti un psiholoc care te-ar putea ajuta pe tine, daca nu pe toti trei sa faceti sedinte si ajungeti la un acord toti 3, vorbeste cu mama ta si spune-i prin ce treci poate gasiti o solutie. Daca nici e anul vrea sa te asculte poate vorbesti cu sora ta daca e stabilit aundeva sa te ia la ea si sa incerci s a iti pui viata in ordine.
Chiar nu stiu ce sa iti zic sa iti ridic oleaca moralul, oricum din partea mea ai tot respectul ca ai avut puterea sa lupti cu toate astea si sa ajunci pana aici, stiu ca asta nu te ajuta.
Cea mai buna solutie ar fi sa discuti cu mama ta si sa mergi macar tu la un psiholog daca nu toata familia, poate reusesti sa diminuezi traumele copilariei tale.

Hei! În primul rând aș vrea să-mi dai măcar id-ul tău de mess ca să vorbim mai multe. Vreau să știi că de acum încolo ai cu cine să vorbești. Scoate-ți din cap că tu ai vreo vină pentru ceva. Nu, nu ești vinovată cu nimic. Cei care te-au crescut, oamenii pe lângă ai stat au toată vina și te-au făcut pe tine să gândești așa. Lucrurile sunt mai grele la început, dar trebuie să iei măsuri. Trebuie să faci ceva pentru tine, nu mai aștepta ceva din partea nimănui. Pentru că poate la început îți va fi bine, dar pe parcurs lucrurile vor degenera. Contează foarte mult câți ani ai. Dacă ai peste 18 ani, ia-ți viața în mâini. Angajează-te undeva și pleacă de la ei. Tu ai dreptul la o viață. Și nu doar la o viață, ci la o viață FERICITĂ. Fă ceva pentru tine, ai curaj în ce poți și ce ești. Tu nu ai nicio problemă, toate lucrurile astea urâte nu au pornit de la tine. Nu te descuraja singură. Atunci când ceilalți se poartă urât cu tine și nu sunt alături de tine, fi tu cea care se ajută.

Din cate vad ai 17-18 ani, nu?
Perioada cea mai,, fragila" din punct de vedere emotional, deci cand poti intra foarte usorin depresie.Sa incepem prin a lamuri problema cu tatal biologic:in primul rand ca el a vrut baiat si tu ai iesit fata, nu e vina nimanui.Asa a vrut Dumnezeu sa fie, deci nu te mai gandi la faptul ca nu te-a iubit.El practic incearca sa te scoata pe tine vinovata pe tine pentru ceea ce simte el. Faptul ca el nu te-a vrut FATA, deci nu ca nu te-a vrut, este o chestie mai complicata.Tu trebuie sa stii doar ca nu a fost asa cum a vrut el, si de asta a reactionat asa.Deci, el e o persoana care vrea ca totul sa iasa asa cum vrea el, chiar daca nu mereu este asa.Asta este singura problema importanta.Mama ta s-a dus in strainatate pentru a-ti oferi tie si surorii tale, despre care nu prea ai vb, deci sa inteleg ca nu va intelegeti? Ea ar trebui sa fie persoana cu care sa te intelegi cel mai bine.Inainte de toate trebuie sa intlegi ca fiecare om are si el o viata a lui. Tatal vitreg nu te-a agresat niciodata? Asta nu ai spus, dar este si asta foarte important.Este un subiect care trebuie dezvoltat cu un psiholog, dar daca vrei mai multe, eu iti pot da ID-ul meu, pentru ca sunt studenta la psihologie in anul trei, deci ma descurc cat de cat.Tu gandeste-te la cea ce ti-am scris. Tatal natural era si poate ca mai si este inca o persoana denigrata, asa ca nu iti mai bate capul cu el.Gandeste-te la cei care ti-au fost mereu aproape. Daca nu vrei sa imi dai ID-ul, pentru ca si eu sincer de multe ori sunt mai suspicioasa, adauga-ma la prieteni aici, pe TPU, pentru ca tiam mai spus:e un subiect prea amplu pentru a putea vb intr-un singur mesaj.
Asa ca astept.Si pana atunci iti dau un exercitiu care poate o sa puna pe ganduri, care poate o sa ti se para ca nu are nicio legatura cu subiectul, dar crede-ma ca e absolut necesar:intr-o zi fii pozitiva, gandeste-te la fiecare persoana din viata ta si gaseste-i doar calitati, fii buna cu toata lumea, razi, fii vesela, plina de viata, poate o sa ti para greu, dar crede-ma ca odata inceput, sfarsitul vine de la sine.Dar fii atenta, in ziua 1, nu te gandi doar la cei bun in jurul tau, gandeste-te si la ce e bun si frumos in persoana ta. Apoi, in ziua II, fii negativista.Gandeste doar la defectele tale si ale celorlalti, asta e partea cea mai grea, care iti va pune nervii la incercare si vei fi nevoita sa iti reamintesti anumite chestii neplacute, deci dupa cum iti sp, defecete, negativista, nepasare, astea sunt cuv specifice zilei II.
Ziua III: fa o analiza:cine are cele mai multe defecte si cine are cele mai putine, pentru ca na, fiecare om are defecte, dar ma refer la cele vizibile, la comportament.
Astept vesti din partea ta.

Ce copilarie trista ai avut dar nu e vina ta nicidecum, cred ca te simti ca naiba si nu stiu ce sa scriu sa te pot consola putin, mai lasat asa fara cuvinte dar poti sa fi sigura tu pe viitor vei avea norocul sa intalnesti un om bun cu care sa ti intemeiesti o familie si sa duci o viata fericita[asa se spune ca cine e nefericit cand e copil va fi fericit cand e adult]

Doamne saraca de tine m-ai facut sa plang
eu cred ca ar trebui sa te rogi dumnezeului

Trebuie să faci tot posibilul să devii independentă din toate punctele de vedere. Ai 19 ani, dar ai destulă tărie în tine să faci asta, ești călită. Caută-ți de muncă, caută-ți chirie și pleacă.
Mama ta nu a știut să te protejeze, deși a vrut. Ești pe cont propriu, dar ești puternică, dovadă că ai trecut prin toate astea și nu ai clacat. Trebuie să mergi pe drumul tău, nu te mai baza pe mama ta, eu nu poate să te ajute, ea nu se poate ajuta nici pe ea. Nu mai trăi prin prisma celorlalți, măcar dacă știi că trăiești un calvar, să fie al tău, nu al altora. Dar cred că ești mai isteață de atât.
Caută să-ți termini studiile, trage de tine cât poți, nu te descuraja și nu-i lăsa pe alții să te descurajeze. Fii tare!

Buna! Este complet aiurea. sunt socata practic de tot!
Nu puteam crede ca exista asa oameni,desi mi se spunea mereu.
Si eu am fost faptasa a unor certuri mari intre parintii mei,dar toate au trecut,punandu-se la un punct comun,de a fi totul ok,sa nu se mai certe, macar de dragul meu. As dori id-ul tau de mess, eu sunt obisnuita sa ascult, si stiu cum e sa fi pusnica, sa nu ai cu cine vorbi. Mai mult, putem vorbi pe mess

Te ingrijoreaza ceva sau crezi ca esti in pericol?
Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Romtelecom si Cosmote, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.telefonulcopilului.ro/intrebari-frecvente