Bună ziua. Aș dori să aflu părerea voastră sinceră referitor la următoarea situație
Sunt într-o relație de aproximativ 5 ani cu soțul meu, din care mai bine de 2 ani suntem căsătoriți. Avem o fetiță de un an. Din păcate, relația noastră a fost încă de la început tensionată, multă ceartă, lipsă de înțelegere și comportamente care m-au făcut să mă simt singură și neînțeleasă. Locuim în casa mamei mele, care este plecată peste hotare și vine foarte rar. Suntem doar eu, soțul și copilul (plus fratele meu mai mic). Soțul lucrează la afacerea părinților lui de 2 ani, dar nu are salariu concret, când are nevoie de bani, cere de la ei. Practic, suntem dependenți financiar de părinții lui.Am încercat o vreme să locuim cu părinții lui, dar a fost imposibil. Eram controlați mereu de mama lui, ne întreba unde plecăm, când ne întorceam, ne bătea apropo-uri legate de cheltuieli (ex: mi s-a zis să nu-mi mai cumpăr cafea din oraș, ci să-mi fac acasă), intra seara în camera noastră. Multe intervenții peste limitele noastre ca familie. Soțul meu nu a luat niciodată atitudine în fața părinților lui, chiar și când aceștia mă jigneau sau mă tratau cu lipsă de respect. El tăcea.
Aici, unde locuim noi acum, eu mă aștept ca el să ajute la treabă, să avem o viață de familie normală. Dar dacă nu-i zic de 10 ori și cu ceartă, nu face nimic. În schimb, dacă părinții lui îl cheamă, se duce imediat. Fără să comenteze.
Mă simt singură în casă cu copilul, iar pe lângă lipsa de sprijin, lucrurile au devenit și mai grave: ne certăm des
Vorbește urât, cu jigniri grele, chiar și de față cu copilul
M-a agresat fizic de mai multe ori
Îmi aruncă vina pe mine pentru orice se întîmplă între noi „că eu caut ceartă și ca sunt scandaloasă.
El nu mă mai vede pe mine ca partener, ci doar ca pe cineva care „face scandal".
Când erau perioade foarte aiurea Am renunțat la lucrurile mele de la mama (am vândut mașina mea, aurul meu e în lombard), și am ajuns într-un minus total. M-am îngrășat mult, nu mai am încredere în mine, nu am prieteni apropiați, nu am cu cine vorbi deschis. Mă doare că am tras în jos și pe mama mea, și pe mine.
El nu luptă pentru familia pe care și-a creat-o
Când îi zic că nu mai vreau să fim împreună, nu mă ia în serios. Ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Totul se repetă. El de la părinții lui are absolut tot, susținere, bani, casă mașină.
Face ce zic ei și e în regulă.
Are 33 de ani
Iar eu am rămas fără mașina mea.
Cu rudele mele am o relație foarte rece. Iar de se întîmplă să ne despărțim mama va da vina pe mine. Și nu mai am liniște și pace în casa la ea.
Și eu simt că mă sting puțin câte puțin.

Întrebările mele sunt următoarele:
Ce ați face în locul meu?
E vina mea pentru că nu am fost mai „calmă" sau „înțelegătoare"?
Cum se poate trăi cu un om care nu își vede nicio greșeală și nu vrea să se schimbe?
Ce viitor are copilul meu într-un mediu așa?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook