Altul!
Nu tu ne critici pe aici ca nu stim lucruri elementare in IT? Tu, marele specialist!
Toti care va dati specialisti in IT si moderatori seriosi, documentati, cum de nu stiti ca exista programe care scriu dupa dictare si citesc texte? Chiar si pentru puturosi/analfabeti functionali, nu numai pentru nevazatori. Ei au in plus tastaturi cu braille.
Chiar vreau sa vad cati mai apar cu intrebarea asta tampita.
Bună ziua.
Eu doar am cerut aici ca să fiu înțeles, îndrumat, ascultat și ajutat. Nu știu de domnul acela ce a înțeles.
Nu vreau să-l judec că nici nu-l cunosc personal. Dar revenind la subiect:
„Pentru mine cel mai frumos lucru ar fi fost să fi avut măcar odată cândva vederea ambilor mei ochi, și să fi văzut și eu altfel lumea. Dacă acum era o fată atât de iubitoare și una care să îmi fi găsit empatia, ce mult mi-aș fi dorit să mă fi bucurat, de ce?
Știind că poate lângă o iubitoare fată, îmi doream mult să îmi fi alungat singurătatea, bine înțeles printr-un dialog pașnic și printr-un dialog platonic, de a spune și eu acolo" precum:
„Oare mă vezi?
Ea să spună către mine: „Da. Te văd. Dar tu"?
Aste-a sunt singurele cuvinte ce mult aș vrea să fi auzit cândva la o fată. Și chiar meritam o cunoaștere atât de serioasă, prin intermediul celor cu suflete de aici, dar mare păcat că din ce știu, numai cunoașteți pe nimeni vreo fată singură de seama mea".
Nu am la cine spune și eu din păcate un: „Te iubesc sau precum. Să fiu îndrumat pe căi bune". Din păcate am devenit prea răi unii față de ceilalți. Dacă ar știi vreo fată să mă fi iubit cu adevărat, și să mă fi acceptat în dizabilitatea asta care o am, era frumos ca fiecare lume să fie unită de aici din țara asta, fără a mai fi dezbinați.
Îmi pare rău, că nu știu bine engleza la perfecție, că sincer din ce am auzit, americancele fete ele chiar acceptă și tipi cu dizabilități, în timp ce noi ce facem?
Noi nu că numai avem educația și bunele maniere în societate. Din păcate, și în așa zisele cunoașteri, unele fete uită să pună pe prim plan, respectul și empatia, lucru ce exact cu cele două lucruri aș vrea să pornesc! Să arăt acelei fete, că știu să-i ofer mai mult decât puțin! Știu să respect! Știu să iubesc! Știu să iert, și știu când să mă opresc!
Dar noi ce facem? Numai suntem noi ca această țară uniți față de alții. Bine că de jignit, și de înjurat sau să consumăm droguri, la aceste 3 lucruri românașii sunt bine pricepuți. Dar despre persoanele cu dizabilități, de ce statul nu ne pune în prim-plan, și de ce pentru noi tineretul nu se crează un loc de muncă și niște conecsiuni prietenoase cu oamenii din jur. Atât de tare mă-ntristez să văd, cum mamele și tații își abandonează copii, lucru ce fix se întâmplă din păcate și asupra mea. Ai mei nu doar că numai au dialog, dar ei ce preferă?
Doar să țipe la mine, doar să aibă certuri ei între ei. Dar ei nu se gândesc că acolo sunt un suflet de om, prin care m-am născut datorită greutății acestor dizabilități vizuale, ei au uitat că, cât au fost plecați în Spania, rare ori erau interesați de mine, pe când abia la vacanțe mă duceam să-i vizitez, când de fapt, acolo trebuia să am vitorul, nu aici în România?!
Țara mea este frumoasă. Să fie frumoasă, cu oameni care cred în Dumnezeu și în valorile religioase. Din păcate noi uităm, să-i iubim și să-i apropiem de semenii noștri. Iar în cazul meu, singura cale de a avea o mare apropiere, este: De a da mâna cu o fată, și de a simții acolo la ea, acele mari afecțiuni, indiferent dacă e emoțional sau fizic, dar îmi doresc enorm de mult, să fiu unitar cu o feminitate în jurul meu, de a și vedea fiecare lume de al ei și prin acele simțuri.
Mă doare sufletul că, aici nimeni până acum nu m-a ajutat. Mult mă voi bucura și sper ca unii dintre voi, să veniți în privat sau pe Facebook, și să vă povestesc acolo toate întâmplările mele frumoase.
Și da, nu osă mă opresc și nu voi renunța. Vreau din tot sufletul, să fie o lumină feminină în amândoi ochi, de a ieșii din pericolele singurătății, de a fi unit sufletește printr-o lungă apropiere. Nu voi cere bani și nici nu vreau nimic de la ea, decât ca ea să îmi fie acolo ca o fire ce m-ar asculta, mai mult ca o mamă, dar bine înțeles ca iubită foarte mult.
Îmi pare rău: Parcă plâng și nici numai știu unde să cer sprijin și unde să mai cer ajutor. Din păcate mâine din nou mă văd plecat pe drumuri prin trenuri pe unde cum. Din păcate, nici acolo nimeni nu mă aude, mai ales că stau toată noaptea plecat de acasă, ca și cum undeva îmi este locul ca acasă, doar auzind acel tren, căci în realitate, nici acolo nu am cu cine vorbi.
Unde să mai încerc să caut o empatie de a avea o cunoaștere, și la cine?
Mult m-ar bucura repet, dacă voi ați mai cunoaște o fată singură, care să aibă acel prielnic dialog, de a vorbi, și prin mesaje, și față-n față sau eu știu, din acea cunoaștere mult mi-aș dori să-i arăt că îmi pasă, și că mi-aș dori un nou drum și un vitor de a mă regăsi pe alte căi, decât cele greșite.
Vă rog mult: Fiți uniți și unite unii cu ceilalți. Fiți uniți și cu mine, de a avea un dialog aici, de a avea cu cine povesti, măcar și o fată dacă ar auzii aceste mesaje, mult m-ar fi bucurat.
Din păcate, așa este.
Dar nici nu știu unde și cu cine să mai am un pașnic dialog de a simții altfel lucrurile.
Adică: Vreau mai mult o cunoaștere atât de reală și serioasă, ca și cum acei 2 ochi ar vedea prin acele semne feminine, fiecare teanc de luminițe colorate, ca și cum ea mi-aș fi dorit să mile descrie din jurul ei către mine.
Din pacate te-ai nascut in cea mai superficiala epoca din istorie. Te-ai nascut in timpurile unde falsitatea, prejudecatile si nepasarea fata de emotiile reale sunt la cote maxime.
Oricum, decat cu una pe care sa o depaseasca orice fel de discutie ce trece de pragul de masini scumpe, genti, mall si haine, mai bine singur, iti zic eu.
Da, știu ceea ce spuneți.
Eu nu aș prefera genul de persoane. Mi-ar plăcea să fie o fată exact una din aia mai liniștită, una care să dialogheze pașnic, și bine înțeles una care foarte mult să mă asculte și să mă înțeleagă prin fiecare cuvânt povestit de mine.
Nu știu ce să mai zic, că sufletul parcă îmi este rupt undeva acolo bucăți?
Dar aș vrea ca cineva feminin să îmi asculte toate gândurile mele citite, ca și cum acel ea, ar fi mai mult decât o fire iubitoare, precum: O fată care să mă ajute la unele lucruri, și una cu care să pot să ies în diferite locuri, cum ar fi: La muzee, la obiective turistice sau undeva într-un loc unde să îmi amintesc de ce mi-a plăcut din copilărie.
Tu ti-ai creat o imagine falsa sa stii a unei femei perfecte. Ce cauti tu nu exista.
Adică: La ce te referi mai exact?
Mi-am creeat fiindcă, în realitate așa ar trebui să fie, una liniștită și una care să îți accepte fiecare moment liniștit, atâta timp cât nu o batjocoresc și alea.
Ce anume din ce ți-am scris nu îți este clar? Ți-ai răspuns singur practic când ai zis că "mi-am creat fiindcă așa ar trebui sa fie" mane, într-o lume ideală nici tu nu erai nevăzător și nici fetele nu erau cum sunt la ora actuală (majoritatea) dar noi după cum bine știi nu trăim într-o lume ideală. Dintre ce ar trebui sa fie și până la ce este e cale lungă, adică fix calea ce desparte realitatea de fantezie.
Tu putem spune că visezi la cai verzi pe pereți și iubirea perfectă găsită în romanele de dragoste scrise pe la 1700. Adică pura fantezie.
Țise pare ție.
Nu visez cai verzi pe pereți fiindcă îmi dau seama ce am spus aici.
Doar că noi repet ca societate, ne-am schimbat foarte radicali și numai știm să fimi uniți unii cu alții.
Da, cine a zis a zis într-un fel ok sau nu. Feminismul s-a dus de râpă din păcate. Nu din vina mea sau a noastră, ci din vina urii și a dezbinării pe care cred că în principal ele au vinovății multe la mijloc, că acceptă mizeria asta de masculi care nu le oferă absolut nimic, decât că ele se supără pe nimicuri și din aste-a.
Și voi. Învățațile să le respectați și să le prețuiți! Voi cei care vedeți, voi în realitate nu vă bucurați că acolo e cineva sus care vă vede!
Cine are dreptate?
Noi nu avem dreptate bine înțeles. Singurul creator are dreptate, iar noi nu.
Mai bine să dispară dacă e de meritat toxicele relații, și să numai existe nici un cuplu, nimic. Toată lumea să fie pe cont propriu singuri, mai ales de voi cei care vedeți că și așa voi vă lăudați că aveți case, mașini, luxuri și toate cele. Voi nu ați fost învățați să le acceptați și să le prețuiți.
Și asta mă doare că, și naivele acelea care cad prăzi a unor tipi batjocoritori, nu mă mai miră absolut cu nimic.
Mă irită purșisimplu prin faptul că: Nesimțirea, prostia și ticăloșia sunt mereu căzute din cauza voastră în noi cei cu dizabilități. Vouă nu vă este rușine?
Ar trebuii să vă dați seama, că noi toată mizeria asta de societate românească, suntem lipsită de respect și de valorile creștine.
Bine că pentru voi să vedeți e o invidie. Cum ar fi voi să fiți în locul meu, și să vă dați seama că aici am avut dreptate?
Nu doresc rău nimănui. Dar văd că și acele feminități frumoase sau pierdut și numai există realitățile acelea de a vedea și eu altfel lumea.
Nu vreau să judec pe nimeni, mă scuzați. Mai bine spun: „Stop. Nu ne mai jicniți și numai ne discriminați". Stop. Ajunge. Până aici, până nu vă veți lovi toți de realitate, când osă vedeți că, și copii voștri când se vor naște doamne ferește cu forme de dizabilități, atuncea osă vă loviți voi de realitate.
Ferească Dumnezeu atâta aș spune: Nimănui să nu-i se întâmple așaceva.
Vreți să vă faceți dreptate și să mă jicniți în toate felurile, faceți unde vreți dar nu aici asupra mea, și numai permit nimănui, nici acelor feministe înjosite să râdă cu prostia lor mare de mine.
Abia aștept. Să aud și eu, că una din asta liniștită m-ar fi acceptat cu adevărat. Una care să creadă și în Dumnezeu, nu cum vreți voi să le cuceriți și să le prostiți că așa vă merge.
Știu că a iubii o fată, înseamnă să o respecți. Dar și ele să învețe să realizeze că acei tipi liniștiți care sunt chiar cu adevărați oamenii lor iubitori, ăia să fie meritați, nu tipii care să fie prin fel de vici și anturaje.
Dacă feminismul sa-r moderniza și s-ar reface cum a fost acum 20 de ani, când majoritatea fetelor vedeau oamenii buni, imediat te acceptau. Brusc de când au apărut rețelele sociale, din păcate cu tristețe aș spune, foarte mult s-au schimbat.
De ce scrii romane la fiecare răspuns? Că nu sta nimeni sa le citească sa știi.
Eu în primul rând: Nu am venit aici să am tot felul de răspunsuri inutile. Eu aș vrea strict cu o fată să am o discuție, nu cu tine care nu prea îmi dai îndrumări corecte, decât eronate.
Și din ce știu: Voi cei de aici aveți cunoștințe. Nu era mare greu dacă mați fi ajutat să fi cunoscut o fată frumoasă și una liniștită de seama mea.
Doar că na. Atât de răi sunteți, de nici măcar o discuție nu ați avut până acum constructivă cu mine din păcate.
Și vreau doar cu o fată să fi avut aici o discuție frumoasă, nu cu băieți, că nu sunt pe invers, și nu îmi plac chestile aste-a țin să te anunț.
Omule, aici nu ești la matrimoniale, nu avem noi de unde sa scoatem fata visurilor tale din buzunare. Îmi pare rău că mi-am permis să îți zic adevărul și nu te-am mințit frumos. Nici nu o să găsești oricum ce vrei tu pentru că ceri prea mult și nu ai nimic de oferit in schimb, ar trebui naiba sa realizezi și tu asta că ai o vârstă.
Bun. Și care a fost problema?
Uite poate voiam să am un dialog aici în privat, nu cu tine ci cu cei care au suflet și cu cele care știu să aibă discuții frumoase.
Observ că din păcate nu prea ai înțeles mesajul pe care am pus. Plus că la mine este o poveste gravă și extrem de dureros ceea ce se întâmplă.
Dacă vrei doamne ferește să fi în locul meu. Ea pune-te și atunci mai vorbim?
Și țin să mai zic ceva. Eu aș oferii mai mult decât voi, dar voi nesimțiților care voi le batjocoriți și nu le oferiți nimic, nu vă e rușine?
Cine zice are mare dreptate. Mai bine să fie cei cu dizabilități decât voi cei care vedeți. Da, probabil că aici am mare dreptate. Și din păcate, tot din cauza nesimțirii nu osă ne schimbăm niciodată.
Eu vreau repet, doar un dialog strict cu o fată. Nu cu tine! Pleacă și lasă-mă în pace, dacă nu îți comvine întrebarea mea, și atâta este tot.
Prietene, nu te-a jignit nimeni cu nimic desi vii zi de zi aici si spamezi cu aceeasi intrebare stupida "de ce nu gasesc fata visurilor mele" si ne impui noua indirect sa iti gasim tie nevasta iar apoi tot pe noi ne faci nesimtiti ca nu iti scoatem tie din buzunar femeia visurilor din mila pentru faptul ca esti nevazator.
Ai o atitudine de zici ca tot universul iti este tie dator pentru ca te-ai nascut cu dizabilitati. Imi pare rau daca nu ti-a zis nimeni cum sta treaba pana la varsta asta dar nu iti este absolut nimeni dator cu nimic indiferent de problemele pe care le ai sa stii.
Mergi si cauta pe matrimoniale dialoguri cu femei nu pe TPU.
Foarte frumos si sincer din partea ta, sper ca te a ajutat sa te descarci. Sfat de la un străin totuși: tu nu trebuie sa cauți o persoană doar pentru a avea o relatie cu ea fiindcă nu va iesi bine. Valorifica oamenii din jurul tău si găsește persoana pe care cu adevărat o vrei vrea - gandeste te la abordarea adta si e posibil ca lucrurile sa se schimbe
Vorba aia, cei al tau e pus deoparte
Am încercat și eu să-i explic că trebuie doar să-și găsească prieteni nu direct o iubită.Si e frustrant pentru el că nu e înconjurat de oameni de calitate care să-i explice cu blândețe și răbdare unde face bine și unde trebuie corectat.Nu e suficient să fii un om bine intenționat, felul in care vezi lucrurile si atitudinea e totul.
Ca să construiești o relație trebuie să fii un om interesant cu un univers interior.
Să vezi dincolo de cuvinte chiar dacă ochii tăi sunt închiși.
Bună ziua. Da, în principiu nu dintr-o dată aș vrea alte lucruri.
Aș fi vrut și eu simții de exemplu de prima dată: Cât de frumoasă ar fi fost, cum arată de exemplu părul ei din cap, sau culoarea părului ce culoare ar fi.
Da, în principiu am fost și sunt un tip foarte serios și foarte iubitor față de cei din jur.
Numai că, mare păcat că nu am cu cine dialoga, decât că sunt singur acolo, plus că nici nu am putut vedea absolut de la naștere nici măcar o culoare, sau vreo anumită lumină.
Și da. Prin intermediul cunoașterii, aș fi vrut avea un dialog mai mult cu o fată, decât cu alții. Și tare mult mi-aș dori să fie cineva de aici care să mă poată cunoaște atât de bine, de a lega multe lucruri în comun, bine înțeles de la mine lăsând doar acele simțuri să îmi pot descrie, cum arată acea fată, și cât de blândă sau liniștită ar fi.
Exact pe principiul acesta mi-aș dori mult. Nu singurătate. Hai că la voi cei care vedeți e cu totul mai altfel: La mine din păcate e mai diferit față de cei care văd.
Și de aia mi-aș dori o cunoaștere frumoasă în vederea unei relații serioase, nu prin faptul să sar direct la etape, ci voiam ca totul să pornească de la cunoaștere, ci nu pe alte principii.
Am încercat și printr-o agenție matrimonială, dar acolo ce să vedeți: Acolo trebuie să dau ăia 5000 de lei, și de unde atâțea bani?
Da, cu 500 de lei, abia dacă am cum să mă-ntrețin, căci și cu cei din familie nu are rost să detaliez, că e dezastru total. Dialog numai au cu mine de la un timp, eu numai pot să le spun să se calmeze prin faptul că, se frustrează zilnic, și nu înțeleg de ce?
De asta am nevoie doar de o singură fată, cu care să pot să schimb noul drum, de a cunoaște altfel lumea. Nu îmi trebuie banii ei și nici lucruri materiale. Ci îmi trebuie doar: Afecțiune din partea ei, acele lungi înbrățișări plus multe alte lucruri prietenoase de la ea, ci nu răutate sau certuri.
Da, nu știu cu cine și unde să mai cer ajutorul de a avea o posibilitate de a avea cunoaștere reală. Grupurile de Facebook numai zic, că nici nu mă ajută, că acolo sunt tot feluri de profiluri false și conturi virusate din păcate. Iar nevăzătoarele majoritatea ca și mine, numai au cont de Facebook, și plus de asta ele majoritatea nici numai comunică cu nimeni din păcate.
Prost mă simt, când cu nimeni nu am cu cine vorbi. Ar fi fain unul dintre voi dacă mați cunoaște, și dacă mi-ați putea oferii prin cunoștințele voastre, o cunoaștere reală cu o fată, fie de seama mea, fie un pic mai până-n spre 35 de ani, că și așa, sunt multe singure, numai că: Nu le văd profilul lor, și nici nu îmi pot da seama, dacă ele sunt de încredere și să fie una care să mă asculte la fiecare dialog ce iaș povesti.
Sper că mați înțeles. Din inimă vă rog tare mult, măcar atât să mă ascultați din când în când, și dacă există posibilitatea, să fie aici pe privat un dialog cu oricare dintre voi, că poate așa aș mai avea cu cine vorbi, poate ar fi ceva șanse să cunosc măcar odată o fată cu care să am un dialog pașnic.
Bună ziua.
Prieteni tocmai asta vă și zic, nu am din păcate. Majoritatea sunt fără educație și fără bun-simț.
Ce dialog să am și cu cine? Fiindcă eu nu am fost pe principiul acela să stau printre anturaje și printre cei care au vicii. Mie îmi trebuie un dialog mai mult cu fete decât băieți, căci și ei poate au altfel de gândiri.
La mine cel mai trist lucru este că: Din păcate nu am văzut nimic cu ochii de la naștere. Nici nu știu măcar ce culoare ar fi fost un obiect sau de exemplu părul din cap al unei fete, cum arată și cât de frumoasă ar fi fost să fie.
Eu nici nu știu cu cine să mai pot vorbi. Cu ai mei repet, dialog numai există din păcate, nu că nu aș vrea eu, dar numai sunt din păcate băgat în seamă, plus că ei atâta știu să se certe, ceea ce pe mine m-a afectat toată treaba asta.
Mie îmi trebuie doar ca cineva feminin să: Mă asculte prin fiecare dialog, și să fiu înțeles că, a dialoga pașnic nu înseamnă să îți bați joc și să fiu luat în batjocură.