Persoanele care au citit postarea mea de zilele trecute o să înțeleagă probabil mai bine întrebarea mea. Te poți numi materialistă dacă vrei ca bărbatul de lângă tine să aducă o pâine pe masă? Am fost acuzată de soț că eu, în loc să-l susțin, încerc să plec din cauza că nu are bani. Țin să menționez că noi mereu avem probleme cu banii; sunt ani de zile în care am stres că ori nu am bani iarna, ori primăvara, ori nu avem să reparăm o mașină, ori ne chinuim să scoatem bani de mâncare, ori nu putem să ne cumpărăm o pătură pe pat, ori un tricou vara. Noi mereu avem probleme pentru că el nu vrea să conceapă că trebuie să aibă un job stabil. Iar eu îndur an de an stres legat de lipsa banilor. Că iar nu am de Crăciun, că iar se lungește ploaia sau ninsoarea și nu o să am de pâine și am ajuns la saturație. Specific că nu cer vacanțe, nu cer să stau la salon, nu îmi pun gene și unghii, nu mă îmbrac în fițe, nu îi cer să îmi aducă mie zilnic flori și ciocolată. Am cerut doar să plătească factura de curent și net, să aducă bani de mâncare și să ne putem întreține copilul. Ceream un salariu în casă atât cât să putem trăi decent. Am răbdat ani de zile, iar acum i-am spus că plec, plec la oraș ca să pot să am și eu de muncă, să scot mai mulți bani și să scap de stresul anual de lipsuri. Merg pe chirie, nu e problemă; pe salariul de 3000 de lei nu e niciun stres, doar să știu că în fiecare lună îmi rămâne o sumă de bani din care să mă descurc, moment în care s-a enervat, a zis că eu nu o să-i iau lui copilul (specific că nu l-am oprit de la copil, nu am vrut niciodată să-i iau vreun drept, să nu-și vadă copilul, să nu-și ia copilul doar că eu consider că îi e mai ok cu mine), că dacă mă întreabă cineva de ce plec, să-i zic că din cauza banilor, că nu are el bani, nu că e om rău, că eu am pretenții și figuri, că eu nu-l mai suportam pe el când nu avem bani. I-am explicat degeaba că e normal să nu mai poți psihic să înduri deciziile proaste cuiva și să suporti mereu rușine din cauza datoriilor, să te bucuri la o pomână din vecini, sau să aștepți alocația copilului să poți lua o pâine în casă sau un pampers. Că nu, nu plec din cauza banilor, ci din cauza mentalității lui, ce ne duce în situația aia de rahat, că eu una nu am cerut niciodată bani, nu sunt genul care să cheltuie, ba din contră. Gătesc cât pot de economic, am învățat să fac prăjituri cu 30/40 de lei ca să avem ceva dulce în casă și să nu mai cheltuim, iau produse marca magazinului că sunt mai ieftine, îmi iau haine o dată la ceva vreme de la SH sau Pepco (mai mult de la mama, ce a cumpărat pentru ea și nu îi mai trebuie). Nu am avut niciodată pretenții de mașini scumpe, că nu am nici permis, de vacanțe (nu mergem nici 200 de km până în oraș o dată pe lună sau la 2 luni). Ce vizitez eu cel mai des e magazinul când cumpăr alimente. Mi-am cumpărat din banii mei sau de la mama lucruri mai "aparte" ce nu țin de casă, cum ar fi lucruri de igienă etc. (pentru cei ce nu știu, am copil mic, locuiesc la țară și nu am unde să muncesc, cu toate că mai scot și eu bănuți din ce prind). Tot ce am cerut a fost o stabilitate normală financiară, să pot să îmi zugrăvesc în vară casa, că s-au murdărit pereții, să am o mâncare pe masă și strictul necesar, și pentru asta eu sunt de vină că sunt egoistă și materialistă. E normal?

Nu.

Să-ți dorești un trai decent pentru tine și familia ta nu are nicio legătură cu a fi materialist sau egoist.

Nu, nu ești materialistă pentru că vrei o viață decentă, stabilă, fără grija zilei de mâine. Ce ai descris nu e „materialism", ci supraviețuire. E vorba de nevoi de bază: mâncare, căldură, curent, haine, o minimă siguranță financiară — toate esențiale pentru tine și pentru copilul tău.

Ce înseamnă materialismul, de fapt?

Materialismul e o preocupare excesivă pentru bani, bunuri și statut social — dorința de lucruri de lux, de a epata, de a consuma peste necesar. Tu, din ce ai spus, ești opusul materialismului.

Nu ceri vacanțe. Nu ceri lucruri pentru tine. Nu îți pui „figuri". Faci economie permanent. Gătești cu puțin, te îmbraci modest, iei din SH sau de la mama ta. Ceri doar strictul necesar: mâncare, curent, haine, facturi plătite și condiții decente pentru copilul tău. Despre partenerul tău

Faptul că el nu vrea un job stabil și că refuză realitatea nu e vina ta. O relație înseamnă parteneriat, nu ca unul să tragă și celălalt să evite responsabilitatea. Nu ești egoistă că nu mai vrei să trăiești așa. Nu ești rea că nu mai poți duce o situație care te macină psihic, te face să te simți mică, rușinată și vinovată pentru ceva ce nu e vina ta.

E complet legitim să spui:

„Nu mai pot să trăiesc cu stresul zilnic." „Nu vreau ca fiul meu să crească în lipsuri constante." „Vreau un mediu stabil în care copilul meu să aibă o șansă la normalitate." Ești acuzată pe nedrept

El îți răstoarnă vina pentru niște alegeri pe care el le face — să nu muncească stabil, să nu contribuie la familie, să nu își asume. Iar când tu spui că pleci, el spune că e din cauza „banilor", dar realitatea e că tu pleci din cauza mentalității lui, cum foarte bine ai spus. Din cauza nepăsării, a refuzului de a se schimba, a faptului că te obligă, an după an, să fii într-o luptă continuă.

Ai tot dreptul să pleci

Să te muți undeva unde poți lucra și să ai un trai mai bun pentru tine și copilul tău e o decizie curajoasă și sănătoasă. Nu ești vinovată că vrei o viață normală. Nu ești egoistă că te gândești la viitorul vostru.

Totuși ai avut de mâncare cu toate că spui că ești in lipsuri.
Zugrăvitul casei inseamnă câteva găleți de var.
Fă liste clare cu ce ai nevoie si dă-i soțului să aducă.
Sau de fapt problema e că nu-l mai iubești?
Mulți oameni au lipsuri și datorii dar pentru ei nu e o sursă de stres.

Nu, nu esti materialista daca si tu iti joci rolul tau si contribui si tu la buna starea familiei. Daca o femeie este dispusa sa aiba grija de casa si de copil este corect sa isi doreasca un barbat provider. Dar daca femeia vrea doar resurse, bani, codouri si vacante si in schimb ea este un cartof de canapea si tot ce stie sa faca este sa stea prin saloane si cluburi si terase aia este materialista. Dar nici macar femeile materialiste nu sunt de vina ca exista barbati prosti care sunt dispusi sa plateasca si sa se umileasca pentru o femeie inutila.

Te inteleg si imi pare rau de situatia ta, pari sa fii o persoana cu viziune si ambitioasa, pacat ca te-ai casatorit din,,dragoste" cu ochii închiși, orbita de sentimente si imi imaginez ca ai crezut ca daca tu ești capabila, si persoana de langa tine va fi.
Uite exemplul meu. Desi in familia mea amandoi lucram, e o mare bucurie sa ma,,laud"" ca sunt,,stalpul" casei si simt o mare bucurie cand stiu ca sunt capabil sa-i ofer sotiei siguranta si confort financiar, desi s-ar descurca si singura, cu toate platile si facturile aferente.
O fi un om bun sotul tau, dar se pare ca cam,, fug" oportunitățile de dansul, ori nu le cauta deloc.
Cu asemenea,, ajutor" te duci si mai tare la fund, nu veti creste niciodata mai mult de atat.
Eu as merge pe propriile puteri si competente, decat sa raman incremenit in asa o situatie fara viitor.
Cheers

Cum sa nu îl mai iubesc, daca era asa plecam de mult.Dar tu dacă stai cu un om ce nu are un loc de munca și trăiți din ce face el pe câte o lucrare sau cu ziua poți sa crești un copil? Nu vezi ca am scris ani de zile în care am zis ca poate îl conving sa devina mai stabil da nu merge.Nu vrea sa se mute din zonă asta ca să pot avea și eu un loc de munca, iar el mi-a spus ca angajat nu o sa stea niciodată în condițiile în care trăim din datorii și doi trei lei făcut cât și când sau alocația copilului.A avut perioade când a făcut bani cu lucrările lui, dar mereu erau 3 luni de vara și după pauza.L-am rugat frumos sa ia ceva stabil ca el are posibilitatea aici dar nu vrea, sta lângă mine acasă că poate ma fura dracu în alea 8 ore.

E normal sa pleci, da-l naiba, copilul o sa ti-l dea tie legea daca afla ca asta nu are job stabil!
Nu e dupa el ca-ti da sau nu copilul.
Si il prinde repede, sa aduca dovezi ca a avut salariul lunar mereu in ultimii 5 ani, sa il vedem.

Nu poate lasa legea copilul la un om care nu poate garanta intretinerea copilului, plus ca in 97 % din cazuri se da copilul la mama.

Eu nu stiu ce ai stat cu asta atat?! Asta nu se numeste materialism ci normalism, sa vrei o viata decenta.
Eu ma mir cum de mai intrebi daca e sau nu normal, ca raspunsul trebuia sa iti fie deja clar.

Cu 3000 lei nu stiu ce faci, doar chiria e cam 1200-1500 la o garsoniera, daca iei copilul trebuie 2 camere, deci minim 1500-1700 in Bucuresti dar si in alte orase.
Dupa aia vine intretinere, lumina, telefon, TV, net, si mancare.

Nu sunt din București, ci dintr-un orășel mai mic.Sunt apartamente și garsoniere cu 200 de euro pe luna.Eu fiind copilul mic as opta pentru o garsoniera ca e și mai ușor de întreținut.O bucătărie, baie și o camera ne ajunge.Copilul e de creșă, are aproape 300 de lei alocația, mai pun eu 100 și îl pot lăsa la program prelungit sa merg la munca.Deci își plătește creșă singur și dacă nu faci cheltuieli prea mari te descurci.Plus ca pentru copil evident ca ii cer și lui, dacă nici după ce e singur nu poate sa ii ia un rand de haine, sau sa ii de-a de pe luna un 200/300 de lei atunci...

I-am zis ca sunt femei ce își pun măcar lunar unchii, sau merg să se vopsească, sa se aranjeze, își mai iau machiaje etc.a zis ca de asta a stat cu mine ca eu nu cheltui pe asa ceva și ca dacă în ziua de azi femeile cheltuie pe astea rămâne singur.

Aia nu sunt oameni. Aia sunt paraziti care nu au nicio problema sa fie o povară pentru toți ceilalți.

Păi in țările dezvoltate câți nu trăiesc pe ajutor social.
Milioane de negri in state și alte milioane in uk și toată Europa.
Generații intregi din tată in fiu.
Doar că acolo ajutorul e consistent nu 300 de lei cât dau in Ro pentru un copil.

Lipsa banilor iți poate da un sentiment de frustrare si nesiguranță.
Cumva tot te descurci dar o femeie are nevoie de acel sentiment de siguranță pe care il oferă o hârtie de 200 de lei și e totul firesc, are copilul care plânge și sunt atâtea nevoi.

Tu lucrezi?

F bine, du-te si lasa-l, sa nu cumva sa nu pleci ca asa te va termina toata viata ca asta ii este felul, nu prea ii place munca, sau nu e in stare sa faca ceva mai de doamne ajuta si il tot dau aia afara.
Ok, nu iti place munca, nu e problema, dar nu faci familie, copil.

Cand nu lucra nu o sa dea nici 200-300 aia cred, altfel da doar obligat de lege.

De ce nu ai plecat pana acum?! Sa nu zici ca, credeai ca se schimba ca nu cred ca erai asa naiva.

Când ne-am cuplat nu a fost asa, muncea și pe 50 de lei.Cel puțin mie îmi dadea impresia ca e stabil.Intr-adevar,nu am fost foarte atenta la un aspect, adică unde muncește.Probabil dacă deschideam ochii și vedeam că nu s-a angajat niciodată mă mai gândeam un pic.Dar a muncit perioade lungi de timp, ani de zile și peste 8 ore după a început sa aspire la altceva, problema e ca nu avea bani el sa facă afaceri, investiții și e clar ca nu reușea nimic.Ideea e ca sa obisnuit sa facă bani mulți cu munca putina și nu mai accepta munca normala pe bani normali sau pe program lung.Plus ca de un timp am senzația ca ii e "frica" să meargă de acasă.Imi spune uneori ca visează ca îl înșel când el pleacă la muncă. Am zis ca dacă vrea sa facă o afacere cât de cât, sau sa investească în ceva sa meargă 2/3 luni în străinătate sa investim într-un proiect început ce ne-ar putea aduce bani dar are retineri.

Am specificat și aici și în întrebare precedenta.Am un copil mic de 1 an și un pic, locuiesc la tara la 100 de km de oraș. Pentru femei sunt rezervate locurile de munca, la doua magazine și si acolo sunt full.Dar da, mai lucrez cât de cât de acasă, mai fac și eu câteva sute de lei pe luna dar nu încât sa pot întrețin 3 oameni.