anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Era un film horror, întâmplat într-o casă în apropiere de pădure, și nu-mi pot aminti cum se numea, poate puteți voi.
Se mutase o familie în ea, și în casa aia, prin războiu civil sau ceva de genul, era un fel de punct de reper prin care negrii se duceau în alt loc, și era în legătură cu niște steaguri. Și proprietaru din câte îmi amintesc nu voia să supraviețuiască negrii ăia, și dacă-i prindea îi băga într-un soi de beci unde mureau. Dar administratoru casei sau ceva de genul, le voia binele, și îi ajuta. Trec anii, se mută ăia în case, și începe plodu să vadă negrii în costume albe cum trec pe cultura lui și moșulețu ăla care încerca să-i ajute, toți credeau că moșu îi rău, dar la final când nu știu cum naibii ajung în beciul ăla care avea mai multe galerii, moșu adică fantoma, îi trage afară printr-o gaură din pământ.
Taică-su plodului era camionagiu sau ceva de genul, în fine.
Faza e că după ce i-a scos din groapă, s-au liniștit ăia pe acolo, o trecut totu, în fine, și a mai fost văzut o singură dată, tot de plod pe care-l ajutase să învețe să meargă pe bicicletă.
Îs sceptic și etc, filmul nu m-a speriat, însă mi-a plăcut foarte mult povestea și aș vrea să-l revăd.
Ajutor?

1 răspuns:
| 85448832235789999 a răspuns:

Cred că se numea the walking, dead